pentru susținerea din fonduri bugetare, în anul 2009, a achiziției de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 alin. (2) din Legea zootehniei nr. 72/2002, cu modificările și completările ulterioare,
(1) În anul 2009 se acordă de la bugetul de stat sprijin financiar sub formă de primă la cumpărare pentru achiziția de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, cu vârsta cuprinsă între 16 luni și 4 ani, din rase de lapte, carne sau pielicele, atestați prin certificat de origine, în cuantum de 50% din prețul de achiziție cu TVA inclus, dar nu mai mult de 1.000 lei/cap.
(2) Beneficiarii sprijinului pentru achiziția de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine sunt:
a) crescătorii de animale, membri ai unei asociații de crescători de ovine și/sau caprine legal constituite, care:
- au parcurs sau parcurg o formă de pregătire profesională în domeniul creșterii animalelor, respectiv au studii superioare sau medii de profil, un curs de specializare de scurtă durată sau, în cazul persoanelor juridice, au angajată o persoană care îndeplinește aceste condiții;
- au în proprietate un număr de femele ovine/caprine care să asigure utilizarea eficientă la reproducție a masculilor pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, respectiv minimum 30 de capete femele ovine/caprine pentru fiecare reproducător mascul achiziționat;
- achiziționează un număr de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine cuprins între 2 și 25 de capete;
b) asociațiile de crescători de ovine și/sau caprine legal constituite care:
- au angajat cel puțin un inginer zootehnist;
- achiziționează un număr de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine cuprins între 10 și 200 de capete, în vederea utilizării la însămânțări artificiale sau montă dirijată;
- fac dovada că membrii asociației au în proprietate un număr de minimum 30 de capete femele ovine/caprine pentru fiecare reproducător mascul achiziționat de asociație, astfel încât să se asigure utilizarea eficientă la reproducție a masculilor pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine.
(3) Prima prevăzută la alin. (1) se acordă pentru animalele achiziționate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Cererea pentru solicitarea sprijinului financiar, avizată, în cazul crescătorilor de ovine/caprine, de asociația de crescători din care fac parte, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, se depune la direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană, respectiv a municipiului București, după caz, până la data de 30 august 2009, însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe diploma de studii sau atestatul cursurilor de pregătire profesională de scurtă durată a/al solicitantului ori a/al persoanei angajate sau copie de pe contractul de muncă al inginerului zootehnist, după caz, ori adeverință care să ateste parcurgerea unei forme de pregătire profesională în domeniul creșterii animalelor;
b) adeverință eliberată de consiliul local din care să rezulte numărul de femele ovine/caprine deținute, conform registrului agricol, de solicitant, în cazul crescătorilor, sau de membrii asociației, în cazul asociației solicitante;
c) copie de pe factura pentru achiziția masculilor pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine;
d) copie de pe certificatele de origine ale masculilor pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, eliberate de asociațiile crescătorilor de animale acreditate de ANARZ pentru conducerea cărților de rasă;
e) copie de pe avizul de import al masculilor pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, aprobat de ANARZ, dacă este cazul.
(1) Animalele achiziționate potrivit prevederilor prezentei hotărâri se utilizează cel puțin 2 ani pentru reproducție dirijată, în scopul ameliorării genetice a efectivelor de ovine/caprine, perioadă în care reprezentantul oficiului județean pentru ameliorare și reproducție în zootehnie verifică existența acestora în exploatație.
(2) Reformarea reproducătorilor masculi prevăzuți la alin. (1) înainte de încheierea perioadei de 2 ani se poate face la cererea proprietarului, în urma controlului zooveterinar efectuat de medicul veterinar concesionar împuternicit și de reprezentantul oficiului județean pentru ameliorare și reproducție în zootehnie și a încheierii unui proces-verbal de constatare care trebuie să cuprindă motivele reformării.
(1) Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, după caz, întocmesc și transmit Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, respectiv Direcției generale buget finanțe și fonduri europene, până la data de 10 septembrie 2009, centralizatorul privind fondurile necesare susținerii din fonduri bugetare a achiziției de masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) În cazul depășirii fondurilor alocate, Direcția generală buget finanțe și fonduri europene stabilește cuantumul diminuării valorii sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor și îl comunică direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, după caz, în vederea efectuării plăților.
(3) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situația fundamentării sumelor ce se solicită de la bugetul de stat, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
(4) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele în conturile beneficiarilor.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
p. Ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale,
Ministrul finanțelor publice,
București, 10 iunie 2009.
Anexa 1
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Nr. de înregistrare ........ din ...............
Asociația de crescători ovine/caprine
......................................
(denumire, localitate, județ și ștampilă)
............................
(nume, prenume și semnătură)
Nr. de înregistrare ..........
pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar
pentru achiziționarea de masculi pentru reproducție din speciile
ovine și/sau caprine, din rase de lapte, carne și pielicele
Numele și prenumele ........, domiciliat/domiciliată în ........., str. ....... nr. ...., județul ........, posesor/posesoare al/a actului de identitate (BI/CI) seria ....... nr. ........., emis de........., CNP ......., membru al Asociației de crescători de ovine/ caprine ...............
Denumirea ..............., cod unic de înregistrare .........., cod CAEN principal ......., cod CAEN secundar ........, cu sediul în localitatea ......., str. ....... nr. ...., județul ..........., cont nr. ........., deschis la ........., reprezentată prin: numele și prenumele ........ BI/CI seria .... nr. ......, eliberat/eliberată de ........ la data de ........., CNP ......., având funcția de ........, membru al Asociației de crescători de ovine/caprine .....................
3. Asociație de crescători de ovine/caprine
Denumirea ..........., cu sediul în localitatea ........, str. ........ nr. ..., județul ......., cont nr. ........, deschis la ........., reprezentată prin: numele și prenumele ........., BI/CI seria .... nr. ......, eliberat/eliberată de .......... la data de ........., CNP ......., având funcția de ......,
în calitate de beneficiar, solicit acordarea sprijinului financiar pentru achiziția de ..... capete masculi pentru reproducție din speciile ovine și/sau caprine, din rase de lapte, carne și pielicele.
Valoarea totală a sprijinului este de ....... lei.
Suma va fi virată în contul nr. ........, deschis la Banca ........, Sucursala ....... .
Numele și prenumele ................................
Semnătura ..........................................
(ștampila pentru persoane juridice)
Anexa 2
*Font 8*Nr. Numele și Animale achiziționate Prețul de achizițieValoarea animalelor Suma de plată crt. prenumele pe cap de animal achiziționate de la bugetul beneficiarilorSpeciaRasaNr. capete (col. 4 x col. 5) de stat 0 1 2 3 4 5 6 7 1. 2. 3. TOTAL:
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
a Județului ....................................
privind fondurile necesare susținerii din fonduri bugetare
a achiziției de masculi pentru reproducție din
speciile ovine și/sau caprine
Director executiv, Director executiv adjunct (economic),
................... ...........................
Anexa 3
*Font 9*Nr. crt. Județul Animale achiziționate (nr. capete) Prețul de achiziție pe cap de animal Valoarea animalelor achiziționate Suma de plată de la bugetul de stat 1. 2. 3. TOTAL:
PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
Ordonator principal de credite,
..............................
fundamentării sumelor ce se solicită de la bugetul de stat potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 700/2009 pentru susținerea din fonduri
bugetare, în anul 2009, a achiziției de masculi pentru
reproducție din speciile ovine și/sau caprine
Direcția generală buget finanțe și fonduri europene
.......................................