ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 82 din 30 iunie 2009

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 1 iulie 2009
Intrat în vigoare
01.07.2009
Forma consolidată din
01.07.2009

pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, semnat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009, și a Acordului de împrumut, în sumă de până la 5.000.000.000 euro, dintre România, în calitate de Împrumutat, Banca Națională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, și Comunitatea Europeană, în calitate de Împrumutător, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 și la București la 18 iunie 2009

Având în vedere:

- angajamentul Guvernului de a continua reformele economice și financiare în vederea menținerii stabilității economice în contextul crizei financiare globale actuale și de a preveni apariția de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;

- Decizia Consiliului 2009/458/CE din 6 mai 2009 de acordare de asistență reciprocă României și Decizia Consiliului 2009/459/CE din 6 mai 2009 de acordare de asistență financiară comunitară pe termen mediu României, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L150 din data de 13 iunie 2009;

- necesitatea de a obține o primă tranșă din împrumut în sumă de 1,5 miliarde euro până la sfârșitul lunii iulie 2009, amânarea pentru luna septembrie 2009 afectând semnificativ planul de finanțare al deficitului bugetar în perioada imediat următoare și determinând creșterea necesarului de finanțat de pe piața internă cu costuri majorate,

luând în considerare faptul că toate aceste elemente constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă următoarea ordonanță de urgență:

Articolul 1

Se ratifică Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, semnat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009.

Articolul 2

Se ratifică Acordul de împrumut, în sumă de până la 5.000.000.000 euro, dintre România, în calitate de Împrumutat, Banca Națională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, și Comunitatea Europeană, în calitate de Împrumutător, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 și la București la 18 iunie 2009.

Articolul 3

Sumele trase din împrumut și virate în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Banca Națională a României se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente, se asigură din sume alocate anual de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale.

Articolul 5

(1) Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul Băncii Naționale a României și de comun acord cu Comunitatea Europeană, să introducă pe parcursul utilizării împrumutului amendamente la textul Memorandumului de înțelegere și al Acordului de împrumut, care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Comunitatea Europeană.

(2) Amendamentele la Acordul de împrumut, convenite cu Comunitatea Europeană, conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

București, 30 iunie 2009.

Nr. 82.

MEMORANDUM 23/06/2009

ACORD 18/06/2009

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.