HOTĂRÂRE nr. 860 din 22 iulie 2009

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 5 august 2009
Intrat în vigoare
05.08.2009
Forma consolidată din
05.08.2009

privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru finanțarea unor măsuri de implementare a Planului național de intervenție în pandemia de gripă

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2009 la capitolul 66.01 "Sănătate", titlul 20 "Bunuri și servicii", Programul național privind bolile transmisibile, cu suma de 3.022 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009.

Articolul 2

Suma prevăzută la art. 1 se utilizează pentru achiziționarea de medicamente antivirale și echipamente de protecție pentru personalul medical și populația generală.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2009.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul sănătății,

Ion Bazac

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 22 iulie 2009.

Nr. 860.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.