privind utilizarea Cadrului național al calificărilor din învățământul superior
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Acordului tripartit privind Cadrul Național al Calificărilor, semnat la data de 23 februarie 2005,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.357/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Calificările din Învățământul Superior și Parteneriat cu Mediul Economic și Social - ACPART,
ministrul educației, cercetării și inovării emite prezentul ordin.
(1) Se aprobă utilizarea în sistemul de învățământ a instrumentului denumit Cadrul național al calificărilor din învățământul superior (CNCIS).
(2) CNCIS reprezintă instrumentul pentru stabilirea structurii calificărilor din învățământul superior și are ca scop asigurarea coerenței calificărilor și a titlurilor obținute în învățământul superior.
(3) Cadrul național al calificărilor din învățământul superior este parte integrantă a Cadrului național al calificărilor (CNC).
(4) Acordul tripartit privind Cadrul național al calificărilor stabilește faptul că prin CNC se definește structura calificărilor și se asigură recunoașterea națională a calificărilor obținute prin formarea profesională inițială și continuă, pe cale formală, nonformală și informală.
(1) Se aprobă constituirea Registrului național al calificărilor din învățământul superior (RNCIS).
(2) RNCIS este o bază de date națională ce cuprinde descrierea tuturor calificărilor acordate de instituțiile de învățământ superior din România.
(3) Prin RNCIS se identifică, se înregistrează și se asigură consultarea permanentă și actualizarea periodică a calificărilor din învățământul superior.
(1) Agenția Națională pentru Calificările din Învățământul Superior și Parteneriat cu Mediul Economic și Social (ACPART) este desemnată ca autoritate națională pentru calificările din învățământul superior. În această calitate, ACPART este împuternicită să gestioneze utilizarea CNCIS și a RNCIS.
(2) ACPART elaborează, gestionează și actualizează periodic CNCIS și RNCIS în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior și cu partenerii economici și sociali.
Se aprobă Metodologia de realizare și utilizare a Cadrului național al calificărilor din învățământul superior, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ACPART, Direcția generală învățământ superior și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 29 iunie 2009.