HOTĂRÂRE nr. 862 din 22 iulie 2009

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 7 august 2009
Intrat în vigoare
07.08.2009
Forma consolidată din
07.08.2009

privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 24 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea instituțiilor și autorităților administrației publice care au obligația de a se înregistra în Sistemul Electronic Național, a serviciilor publice, a formularelor disponibile în format electronic, precum și stabilirea condițiilor și a procedurii de înregistrare în acest sistem."

2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, instituțiile și autoritățile administrației publice prevăzute în anexa nr. 1 au obligația să solicite înregistrarea în Sistemul Electronic Național.

(2) Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale are obligația de a realiza, până la data de 31 decembrie 2009, registrul electronic al instituțiilor și autorităților administrației publice din România.

(3) Orice modificare survenită asupra denumirii, datelor de contact ori asupra statutului instituției sau autorității administrației publice va fi comunicată în termen de 3 zile Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale în scopul actualizării registrului electronic prevăzut la alin. (2).

(4) Instituțiile și autoritățile administrației publice nouînființate au obligația de a solicita înregistrarea în Sistemul Electronic Național în termen de 30 de zile de la data înființării.

(5) Neînregistrarea de către instituțiile și autoritățile administrației publice menționate în anexa nr. 1 în Sistemul Electronic Național, precum și nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (3) și (4) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."

3. La articolul 3 alineatul (2), partea introductivă și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) De la data înregistrării în Sistemul Electronic Național, toate instituțiile și autoritățile administrației publice menționate în anexa nr. 1 au obligația:

a) să publice pe site-urile proprii toate formularele utilizate în relația cu persoanele fizice și persoanele juridice într-un format care să permită folosirea acestora în versiune printabilă;".

4. La articolul 3, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:

"(3^1) Serviciile publice prevăzute în anexa nr. 2 pot fi utilizate, în baza deținerii unui certificat electronic valid, emis de către operatorul sistemului, de către toți contribuabilii la nivel național și reprezintă singura modalitate legală de transmitere în format electronic a declarațiilor prevăzute în anexa nr. 2.

(3^2) Instituțiile și autoritățile administrației publice prevăzute în anexa nr. 2 au obligația de a accepta declarațiile depuse de către orice contribuabil prin Sistemul Electronic Național, ca singură modalitate legală de transmitere în format electronic a acestora."

5. La articolul 3, alineatele (4), (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(4) Neelaborarea de către instituțiile și autoritățile administrației publice de proceduri interne de preluare și prelucrare a datelor cuprinse în formularele prevăzute în anexa nr. 2 sau neaplicarea acestor proceduri în termenul prevăzut la alin. (1), precum și nerealizarea interfeței cu Sistemul Electronic Național constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(5) Nerespectarea de către instituțiile și autoritățile administrației publice prevăzute în anexa nr. 1 a prevederilor alin. (2) lit. a) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

(6) Nerespectarea de către un funcționar public sau de către o persoană încadrată cu contract individual de muncă în instituțiile și autoritățile administrației publice prevăzute în anexa nr. 1 a prevederilor alin. (2) lit. b) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei."

6. Articolul 4 se abrogă.

7. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Necomunicarea de către utilizatorii înregistrați a modificărilor datelor și documentelor prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei."

8. La articolul 6^1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Nerespectarea de către o instituție sau o autoritate a administrației publice a prevederilor alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."

9. Articolul 7^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7^1. - Neacceptarea efectuării plăților prin intermediul mijloacelor electronice, de către un funcționar public sau de către o persoană încadrată cu contract individual de muncă în cadrul unei instituții sau autorități a administrației publice, care are pus în funcțiune un sistem de încasare prin plată electronică a taxelor, impozitelor, contribuțiilor și a altor sume colectate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei."

10. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.

11. Anexa nr. 3 se abrogă.

12. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre."

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 24 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

────────────────

Ministrul comunicațiilor

și societății informaționale,

Gabriel Sandu

p. Viceprim-ministru,

ministrul administrației și internelor,

Fifor Mihai Viorel,

secretar de stat

Ministrul muncii,

familiei și protecției sociale,

Marian Sârbu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 22 iulie 2009.

Nr. 862.

Anexa 1

───────

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003)

────────────────────────────────────────────────────

LISTA

instituțiilor și autorităților administrației publice care au obligația

de a utiliza procedura electronică pentru furnizarea serviciilor și

informațiilor publice

a) Parlamentul României;

b) Administrația Prezidențială;

c) Secretariatul General al Guvernului;

d) ministerele și instituțiile subordonate acestora;

e) serviciile publice deconcentrate ale ministerelor;

f) agențiile naționale și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

g) alte autorități ale administrației publice centrale, indiferent de modul de finanțare a acestora;

h) instituțiile prefectului;

i) consiliile județene;

j) consiliile locale municipale;

k) Consiliul General al Municipiului București;

l) consiliile locale orășenești;

m) consiliile locale ale sectoarelor municipiului București;

n) consiliile locale comunale;

o) instituții subordonate ale consiliilor locale cu sau fără personalitate juridică;

p) alte instituții ale administrației publice locale, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Anexa 2

Nr. crt. Serviciul public furnizat Autoritatea publică 1. Declarație privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale 2. Declarație privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor pentru șomaj Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 3. Declarație privind contribuția de asigurări sociale de sănătate Casa Națională de Asigurări de Sănătate 4. Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat (100) Ministerul Finanțelor Publice 5. Declarație privind impozitul pe profit (101) Ministerul Finanțelor Publice 6. Decont privind taxa pe valoarea adăugată (300) Ministerul Finanțelor Publice 7. Declarație privind obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale (102) Ministerul Finanțelor Publice 8. Declarație privind accizele (103) Ministerul Finanțelor Publice 9. Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile intracomunitare de bunuri (390) Ministerul Finanțelor Publice

───────

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003)

─────────────────────────────────────────────────────

LISTA

serviciilor publice furnizate prin procedura electronică prin intermediul

Sistemului Electronic Național

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.