ORDIN nr. 547 din 23 iulie 2009 (*actualizat*)

ORDIN Ministerul Dezvoltării Regionale ?i Locuin?ei
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
11.08.2009
Forma consolidată din
05.08.2016

pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul componentei de Asistență tehnică a Programului operațional comun "Marea Neagră 2007-2013"

(actualizat până la data de 5 august 2016*)

----------

Având în vedere prevederile art. 33 din Regulamentul (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și parteneriat,

în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 12 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, cu modificările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale și locuinței emite următorul ordin:

Articolul 1

Prin prezentul ordin sunt reglementate categoriile de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul componentei de Asistență tehnică a Programului operațional comun "Marea Neagră 2007-2013", denumit în continuare program.

Articolul 2

Beneficiarii direcți ai activităților de Asistență tehnică finanțate din program sunt cei care efectuează cheltuieli din bugetul de Asistență tehnică și depun cereri de rambursare din fondurile externe nerambursabile, respectiv:

------------

Partea introd. a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

a) Autoritatea comună de management pentru Programul operațional comun «Marea Neagră 2007-2013», constituită în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care include unitățile cu atribuții operaționale, financiare și de audit intern;

------------

Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

b) Secretariatul tehnic comun pentru Programul operațional comun "Marea Neagră 2007-2013".

c) Secretariatul tehnic comun pentru Programul operațional comun «Marea Neagră 2014-2020».

----------

Lit. c) a art. 2 a fost introdusă de art. I din ORDINUL nr. 1.080 din 29 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 5 august 2016.

Articolul 3

Beneficiarii indirecți ai activităților de Asistență tehnică finanțate din program sunt cei pentru care se efectuează cheltuieli din bugetul de Asistență tehnică, dar nu depun cereri de rambursare din fondurile externe nerambursabile, respectiv:

------------

Partea introd. a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

a) alte direcții implicate în implementarea programului din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței;

b) membrii Comitetului comun de monitorizare a programului;

c) membrii Autorității de audit;

d) membrii Comitetului comun de selecție;

e) membrii punctelor naționale de informare/contact ale țărilor partenere în program;

f) delegații oficiali din cadrul țărilor partenere în program.

g) reprezentanții țărilor care participă la pregătirea cadrului legal și instituțional pentru gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020;

-----------

Lit. g) a art. 3 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

h) personalul care efectuează activități de control de prim nivel, numai pentru participarea la activități de instruire, specifice activității de control, organizate de structurile de management ale programului, Comisia Europeană sau prin programul INTERACT;

-----------

Lit. h) a art. 3 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

i) beneficiari, potențiali beneficiari; parteneri în cadrul proiectelor finanțate din program.

----------

Lit. i) a art. 3 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

Articolul 4

Cheltuielile efectuate din componenta de Asistență tehnică a programului sunt eligibile începând cu data oficială de aprobare a acestuia de către Comisia Europeană.

-----------

Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

Articolul 5

Cheltuielile pentru implementarea activităților finanțate din cadrul componentei de Asistență tehnică sunt eligibile dacă:

a) sunt necesare pentru implementarea programului sau vizează pregătirea cadrului legal și instituțional pentru gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020; sunt alocate potrivit deciziei Comitetul comun de monitorizare; sunt conforme cu principiile unui management financiar sănătos;

b) sunt înregistrate în contabilitate, identificabile, verificabile și susținute de documente justificative originale;

c) sunt efectuate cu respectarea procedurilor de achiziții publice.

-----------

Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

Articolul 6

(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuțiile salariale suportate de către angajator, pentru personalul de conducere și de execuție, încadrat cu contract individual de muncă sau numit prin act administrativ de numire în funcția publică, pe durată determinată ori nedeterminată, cu normă parțială ori întreagă de lucru, având atribuții în procesul de gestionare și implementare a programului sau care vizează pregătirea cadrului legal și instituțional privind gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020, încadrat în următoarele structuri, dacă sunt respectate prevederile legislației naționale:

a) Secretariatul tehnic comun;

b) Autoritatea comună de management a programului.

(2) Primele și orele suplimentare sunt considerate eligibile dacă sunt respectate prevederile legislației naționale în vigoare și sunt acordate/efectuate cu acordul prealabil al Autorității comune de management.

(3) Cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) se decontează conform contractului de muncă/deciziei de încadrare ori proporțional cu timpul efectiv lucrat, conform foilor de prezență aferente atribuțiilor specifice/adiacente gestionării și implementării programului sau care vizează pregătirea cadrului legal și instituțional privind gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020.

------------

Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

Articolul 7

(1) Cheltuielile de deplasare sunt eligibile dacă sunt efectuate de/pentru participanții la reuniuni ale Comitetului comun de monitorizare/selecție/programare, precum și ale altor comitete sau grupuri de lucru, reuniuni ale punctelor naționale de informare/contact, alte tipuri de reuniuni, conferințe, colocvii, mese rotunde, seminare, cursuri, sesiuni/activități de instruire și formare profesională, activități de monitorizare, vizite în teren, întâlniri de lucru, prezentări și alte asemenea evenimente, inclusiv ex-post, organizate de structurile de management ale programului sau alte organizații în contextul cooperării teritoriale europene, implementării programului sau care vizează pregătirea cadrului legal și instituțional privind gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, strategii macroregionale, parteneriate strategice ale Uniunii Europene.

-----------

Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

(2) În sensul prezentului ordin, prin cheltuieli de deplasare stabilite și decontate în conformitate cu legislația națională în vigoare se înțelege:

a) cheltuieli de transport internațional, național și local, inclusiv taxe de aeroport, poliță de asigurare medicală de călătorie, bac, pod, parcare, taxe rutiere, taxe de viză, transportul cu autovehicule, respectiv costul carburanților necesari;

b) cheltuieli de cazare;

c) cheltuieli de diurnă/indemnizație zilnică de delegare/cheltuieli zilnice de masă.

(3) În sensul prezentului ordin, prin participanți se înțelege:

a) membrii și observatorii desemnați în cadrul Comitetului comun de monitorizare/selecție, supleanții și înlocuitorii acestora;

b) personalul Autorității comune de management și al Secretariatului tehnic comun;

c) persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul punctelor naționale de informare/contact, în înțelesul prevăzut în documentul de programare al programului;

d) experții din statele participante la program sau acei experți solicitați de Autoritatea comună de management sau Secretariatul tehnic comun pentru implementarea programului;

e) invitați ai Autorității comune de management, ai autorităților naționale, Secretariatului tehnic comun, punctelor naționale de informare/contact, care pot fi, dar fără a se limita la: personalul altor structuri ale administrației publice centrale și locale, inclusiv persoanele numite în funcții de demnitate publică, reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri și academic, reprezentanți ai mass-mediei, ai partenerilor sociali și ai altor structuri parteneriale definite conform legislației în vigoare, consorții regionale, comitete sectoriale etc.;

f) șoferii Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, folosiți de către Autoritatea comună de management în deplasările acesteia.

g)reprezentanții țărilor care participă la pregătirea cadrului legal și instituțional pentru gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020.

-----------

Lit. g) a alin. (3) al art. 7 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

Articolul 8

Pentru categoria de servicii, cheltuielile eligibile sunt următoarele:

a) cheltuieli pentru efectuarea de studii, analize, rapoarte;

-----------

Lit. a) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

b) cheltuielile pentru închirierea de mijloace de transport;

c) cheltuielile pentru auditul programului și al proiectelor;

-----------

Lit. c) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

d) cheltuielile pentru publicitate și informare, pentru organizarea de evenimente, conferințe, colocvii, mese rotunde, seminare, prezentări și alte asemenea evenimente, campanii publicitare, cheltuieli pentru publicații și materiale promoționale;

------------

Lit. d) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

e) cheltuielile efectuate pentru organizarea reuniunilor Comitetului comun de monitorizare/selecție/programare, precum și ale altor comitete sau grupuri de lucru, reuniuni ale punctelor naționale de informare/contact, alte tipuri de reuniuni, conferințe, colocvii, mese rotunde, seminare, cursuri, sesiuni/activități de instruire și formare profesională, întâlniri de lucru, prezentări și alte asemenea evenimente, inclusiv expost, organizate de către structurile de management ale programului sau alte organizații în contextul cooperării teritoriale europene, implementării programului sau care vizează pregătirea cadrului legal și instituțional privind gestionarea programului operațional comun aferent perioadei de programare 2014-2020;

------------

Lit. e) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

f) cheltuielile efectuate pentru instruirea beneficiarilor direcți și indirecți de Asistență tehnică, așa cum sunt enumerați la art. 2 și 3;

------------

Lit. f) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

g) cheltuielile efectuate pentru traduceri și interpretariat;

h) cheltuieli pentru închirierea de săli și spații;

i) cheltuieli pentru servicii de catering;

j) cheltuielile pentru consultanță și expertiză tehnică, economico-financiară, contabilă, fiscală, juridică și alte domenii necesare gestionării și implementării programului;

k) cheltuielile de poștă și curierat;

l) cheltuielile pentru servicii informatice: întreținere și reparare echipamente informatice, de comunicații și periferice; înregistrare, întreținere, actualizare, introducere date, dezvoltarea paginilor de internet și diverselor tipuri de aplicații informatice;

-----------

Lit. l) a art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.479 din 13 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 23 august 2013.

m) cheltuielile pentru arhivare;

n) cheltuieli pentru întreținerea și reparația de echipamente și autoturisme;

o) cheltuieli pentru asigurarea echipamentelor și autoturismelor.

Articolul 9

(1) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziția de active fixe corporale se includ cheltuielile pentru achiziția de echipamente de tehnologia informațiilor și comunicațiilor, birotică, echipamente multimedia, echipamente de birou și mobilier, autoturisme.

(2) Achiziția de autoturisme este eligibilă în următoarele condiții:

a) este justificată de necesități derivate din implementarea programului și pentru pregătirea lansării și implementării Programului operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020;

b) suma totală eligibilă nu poate depăși echivalentul în lei a 18.000 euro inclusiv TVA, pentru fiecare autoturism achiziționat;

c) sunt respectate obligațiile beneficiarului privind informarea și publicitatea, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat.

(3) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziția de active fixe necorporale se includ cheltuielile pentru achiziția de aplicații informatice, brevete, licențe, mărci.

(4) Cheltuielile pentru achiziția obiectelor de inventar sunt eligibile.

(5) Cheltuielile pentru achiziția de cărți, publicații relevante pentru obiectul de activitate al beneficiarului, în format tipărit și/sau electronic, abonamentele la publicații relevante pentru obiectul de activitate sunt eligibile.

(6) Sunt eligibile cheltuielile cu materialele consumabile necesare desfășurării în bune condiții a activității beneficiarilor definiți la art. 2 și 3.

----------

Art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 591 din 31 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 9 septembrie 2015.

Articolul 10

Cheltuielile efectuate în scopul igienizării și amenajării sunt considerate eligibile pentru sediile Secretariatului tehnic comun și Autorității comune de management.

Articolul 11

(1) Sunt eligibile cheltuielile cu taxele și comisioanele bancare la deschiderea și administrarea conturilor separate necesare pe perioada implementării programului conform solicitării Autorității comune de management, precum și cele aferente operațiilor bancare naționale și transnaționale.

(2) Sunt eligibile cheltuielile cu taxele aferente participării personalului implicat în gestionarea și implementarea programului la sesiuni de instruire și evenimente direct legate de implementarea programului.

(3) Sunt eligibile cheltuielile cu taxele notariale, dacă acestea sunt efectuate pentru implementarea programului.

(4) Taxa pe valoare adăugată, aferentă cheltuielilor efectuate, este eligibilă cu condiția ca beneficiarul să dovedească prin mijloace legale faptul că nu o recuperează din alte surse.

Articolul 12

(1) În categoria cheltuielilor generale de administrație se includ cheltuielile efectuate pentru plata utilităților: energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale; telefonie, internet; achiziționarea materialelor și serviciilor de întreținere a sediului; cheltuielile de protocol; cheltuielile efectuate pentru serviciile de întreținere și reparația autoturismelor; cheltuielile cu asigurările pentru răspundere civilă auto obligatorie (RCA) și facultativă (CASCO) pentru autoturismele achiziționate din fondurile programului sau aflate în proprietatea beneficiarului și utilizate pentru implementarea acestuia. Sunt considerate eligibile doar primele de asigurare plătite în perioada de execuție a programului. În cazul în care evenimentul/evenimentele pentru care bunurile sunt asigurate se produce/se produc în perioada de implementare a programului, beneficiarul este obligat să utilizeze suma pe care o primește de la firma de asigurări în scopul programului.

(2) În înțelesul prezentului ordin, cheltuielile eligibile pentru serviciile de întreținere și reparații ale autoturismelor cuprind: cheltuielile cu service-ul și reviziile tehnice ale autoturismelor achiziționate în cadrul programului sau aflate în proprietatea beneficiarului și utilizate pentru implementarea acestuia, precum și piesele și consumabilele necesare pentru întreținerea curentă a acestora.

(3) Cheltuielile generale de administrație sunt eligibile în limita a maximum 7% din costurile eligibile directe rambursate Autorității comune de management.

(4) Metoda de calcul folosită pentru a stabili pro-rata decontării cheltuielilor generale de administrație va fi stabilită de către Autoritatea comună de management.

----------

Art. 12 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 591 din 31 august 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 9 septembrie 2015.

Articolul 13

Bugetul anual de asistență tehnică al Autorității comune de management cuprinde o rezervă de maximum 5% din suma totală, ce poate fi utilizată pentru toate tipurile de cheltuieli eligibile cuprinse în prezentul ordin.

Articolul 14

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării regionale și locuinței, Vasile Blaga

București, 23 iulie 2009.

Nr. 547.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.