ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 94 din 29 august 2009

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 31 august 2009
Intrat în vigoare
31.08.2009
Forma consolidată din
31.08.2009

pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului

Având în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039/2009, prin care se constată că Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituțională și, ca urmare, ordonanța în legătură cu această lege încetează să mai producă efecte juridice, fapt care determină suspendarea prevederilor referitoare la unele structuri ale aparatului de lucru al Guvernului,

luând în considerare că aceste structuri au în derulare o serie de activități derivate din atribuțiile stabilite prin ordonanța de urgență, precum și raporturi de muncă cu personalul angajat,

având în vedere faptul că în lipsa unei reglementări a prezentei situații, pe calea ordonanței de urgență, aceste structuri din aparatul de lucru al Guvernului se află în imposibilitatea de a asigura continuitatea activităților în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate pe perioada funcționării acestora,

luând în considerare faptul că toate aceste elemente vizează interesul public, iar reglementarea lor nu poate fi amânată,

a fost promovată prezenta ordonanță de urgență în vederea producerii efectelor juridice menționate până la data adoptării unei noi reglementări privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, precum și a altor autorități ale administrației publice centrale,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în aparatul ministerelor, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, precum și în aparatul organelor de specialitate ale administrației publice centrale se organizează și funcționează, în subordinea demnitarului, cabinetul demnitarului din administrația publică centrală, denumit în continuare cabinetul demnitarului.

(2) Numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului viceprimministrului, pentru fiecare funcție din cadrul acestuia, este cel stabilit potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, pentru funcția de ministru de stat, iar numărul maxim de posturi din cabinetul secretarului de stat din cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, pentru fiecare funcție din cadrul acestuia, este cel stabilit potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, pentru funcția de secretar de stat.

(3) Numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului secretarului general al Guvernului, pentru fiecare funcție din cadrul acestuia, este cel stabilit potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, pentru funcția de ministru, iar numărul maxim de posturi din cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, pentru fiecare funcție din cadrul acestuia, este cel stabilit potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, pentru funcția de secretar de stat.

Articolul 2

Secretarul general al Guvernului și secretarul general adjunct al Guvernului participă la ședințele Guvernului.

Articolul 3

(1) Conducerea Departamentului pentru Afaceri Europene se exercită de către un șef de departament cu rang de ministru, numit, respectiv eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru, care are calitatea de ordonator secundar de credite. Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene este ajutat de 2 subsecretari de stat, numiți prin decizie a primuluiministru.

(2) Departamentul pentru Afaceri Europene are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii.

(3) Șeful departamentului reprezintă Departamentul pentru Afaceri Europene în raporturile cu autoritățile publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate.

(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, șeful departamentului emite ordine, în condițiile legii.

(5) Șeful departamentului conduce reuniunile Comitetului de coordonare, care se desfășoară săptămânal.

(6) Șeful departamentului participă la ședințele Guvernului.

Articolul 4

Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, este condus de ministrul pentru relația cu Parlamentul, care are calitatea de ordonator terțiar de credite, ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat.

Articolul 5

Viceprim-ministrul este ajutat în activitatea sa de unul sau mai mulți consilieri de stat și secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului.

Articolul 6

(1) Corpul de control al primului-ministru, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, este condus de un secretar de stat numit, respectiv eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru.

(2) Corpul de control al primului-ministru funcționează în subordinea primului-ministru și în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului.

(3) Corpul de control al primului-ministru urmărește modul în care, la nivelul fiecărei instituții vizate, s-au stabilit și respectat obligațiile sale cu privire la autorizarea și răspunderea persoanelor care au acces la resursele materiale, financiare și informaționale și cum s-au separat atribuțiile și responsabilitățile pentru a se reduce riscul de eroare, de fraudă, de încălcare a legislației, precum și riscul de a nu putea detecta aceste situații.

(4) Corpul de control al primului-ministru îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) în vederea realizării funcției de autoritate a Guvernului, controlează și urmărește activitatea ministerelor, agențiilor, autorităților administrației publice locale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituțiilor publice, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor și societăților naționale, instituțiilor financiar-bancare, cu capital de stat integral sau majoritar, precum și dacă activitatea acestora se desfășoară cu respectarea politicilor interne și a obligațiilor impuse de lege, regulamente și proceduri;

b) urmărește îmbunătățirea modalităților de efectuare și corelare a activităților de control la nivel național pentru a se evita paralelismele și creșterea exigenței și responsabilității în actul de control;

c) acordă sprijin și colaborează cu celelalte entități care desfășoară activități de control prin desfășurarea de acțiuni comune, prin verificarea modului în care la nivelul entităților vizate a crescut funcția preventivă a controlului fiscal-bugetar și a celui privind raporturile de muncă, pentru a se diminua economia necontabilizată și munca la negru;

d) verifică modul în care fiecare entitate vizată primește, expediază, înregistrează și arhivează documentația, modul în care se respectă formalitățile legale adecvate și dacă operațiunile sunt consemnate și transpuse veridic în documente și acte, pentru a se asigura continuitatea activității;

e) analizează abaterile de la proceduri, circumstanțele și modul în care au fost gestionate acțiunile, în vederea desprinderii unor concluzii de bună practică pentru viitor, sens în care va iniția acțiuni de formalizare și propuneri de îmbunătățire a legislației;

f) verifică modul în care s-a exercitat de către prefect controlul de legalitate asupra actelor administrative ale autorităților administrației publice locale;

g) analizează și verifică sesizările primite de primul-ministru și Secretariatul General al Guvernului privind încălcări ale legii, cu respectarea principiului separației puterilor în stat;

h) monitorizează și controlează modul în care se elaborează și se asigură transparența raportărilor periodice prezentate, conform reglementarilor legale în vigoare, de către autoritățile administrației publice centrale, de instituții și entități publice centrale și servicii deconcentrate;

i) exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, la solicitare, în ministere, în celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și la regiile autonome, companiile și societățile naționale sau la societățile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat;

j) verifică eficiența și transparența activității administrației publice locale;

k) exercită controlul asupra activității autorităților și instituțiilor publice centrale, stabilit prin sarcină încredințată de Guvern sau dispus de primul-ministru;

l) urmărește implementarea politicilor și strategiilor în domeniul controlului;

m) coordonează și controlează aplicarea de către entitățile cu atribuții de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul și conduita personalului cu atribuții de control la nivelul administrației publice centrale;

n) propune măsuri de corectare a disfuncționalităților și a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort, și transmite, când se impune, sesizări către organele de urmărire penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile și răspunderea penală, dacă este cazul;

o) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de actele normative în vigoare, cu excepția Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, și dispuse de primul-ministru.

(5) În realizarea atribuțiilor de control, autoritățile și instituțiile publice, precum și operatorii economici vizați au obligația să pună la dispoziția reprezentanților Corpului de control al primului-ministru documentele și informațiile în termenul solicitat. Refuzul nejustificat atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a persoanei vinovate.

(6) Instituțiile cu atribuții de control din cadrul administrației publice centrale și locale au obligația, la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, să pună la dispoziție informațiile solicitate și să acorde sprijin pentru realizarea misiunii de control.

(7) Pentru realizarea atribuțiilor sale, personalul Corpului de control al primului-ministru efectuează controale directe, întocmind acte de control, respectiv rapoarte de control, procese-verbale, informări sau sinteze, care sunt prezentate spre aprobare șefului Corpului de control al primului-ministru, cu respectarea procedurilor legale.

(8) Cererile formulate de Corpul de control al primului-ministru pentru furnizarea de date și informații sunt scutite de orice taxe sau tarife.

(9) Actele de control aprobate se transmit instituțiilor vizate, care, în termen de 10 zile, au obligația de a comunică Corpului de control al primului-ministru măsurile luate în condițiile legii.

(10) Numărul maxim de posturi al Corpului de control al primului-ministru, inclusiv demnitarul, se stabilește prin decizie a primului-ministru, în funcție de necesități, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al Guvernului.

(11) Personalul Corpului de control al primului-ministru beneficiază în continuare de salarii de bază cu 50% mai mari decât cele prevăzute de lege pentru aparatul de lucru al Guvernului.

(12) Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de muncă, precum și sancționarea disciplinară a personalului Corpului de control al primului-ministru se realizează prin act administrativ al ordonatorului principal de credite al Secretariatului General al Guvernului.

(13) Personalul Corpului de control al primului-ministru cu atribuții de control trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, să prezinte dovada de studii corespunzătoare, specializări, să nu aibă antecedente penale, să aibă certificat de sănătate din care să rezulte că este apt din punctul de vedere al exercitării acestui tip de activitate, precum și recomandare de la ultimul loc de muncă și este obligat să aibă un comportament decent, moral și legal.

(14) Corpul de control al primului-ministru își desfășoară activitatea prin personal propriu și în colaborare cu alte entități specializate, dacă se impune.

(15) Persoanele cu atribuții de control din cadrul Corpului de control al primului-ministru sunt persoanele desemnate de șeful acestuia să exercite controale, în condițiile legii, pentru a se asigura legalitatea, regularitatea, economicitatea și eficiența în utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, și intră sub incidența regimului incompatibilităților și conflictelor de interese stabilit prin lege pentru funcționarii publici.

Articolul 7

(1) Departamentul pentru Lupta Antifraudă DLAF, denumit în continuare Departament, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, funcționează în subordinea primului-ministru și în coordonarea viceprim-ministrului și este condus de un șef cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulți subsecretari de stat, numiți și, respectiv, eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului.

(2) Departamentul este instituția de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF și asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, având atribuția de control al obținerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente.

(3) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, potrivit legii, Departamentul acționează pe bază de autonomie funcțională și decizională, independent de alte instituții publice, conform obligațiilor asumate de România.

(4) Departamentul are următoarele atribuții principale: a) asigură coordonarea luptei antifraudă și protejarea efectivă și echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

b) efectuează controlul obținerii, derulării și utilizării fondurilor provenite din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea identificării de nereguli, având și calitatea de organ de constatare, în sensul prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală, în privința fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România;

c) efectuează acțiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul general al Uniunii Europene, având calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală;

d) asigură și facilitează cooperarea dintre instituțiile naționale implicate în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum și dintre acestea și Oficiul European de Luptă Antifraudă și autoritățile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene;

e) inițiază, prin Secretariatul General al Guvernului, și avizează proiecte de acte normative privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

f) culege, analizează și prelucrează datele în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

g) elaborează și coordonează programe de perfecționare, stagii de pregătire și instruire în domeniul luptei antifraudă;

h) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative sau prin decizii ale primului-ministru.

(5) Departamentul primește sesizările Oficiului European de Luptă Antifraudă sau din alte surse ori se sesizează din oficiu cu privire la posibile nereguli ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, efectuează controalele corespunzătoare și pune la dispoziția Oficiului European de Luptă Antifraudă actul de control cuprinzând aspectele constatate, precum și toate datele și informațiile cerute.

(6) Toate autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au obligația să sesizeze de îndată Departamentul în cazul descoperirii unor indicii privind posibile fraude.

(7) În exercitarea atribuțiilor de control, Departamentul va proceda la efectuarea de controale la fața locului, la luarea de declarații, va solicita documentele și informațiile necesare.

(8) În vederea efectuării eficiente și cu celeritate a controalelor, toate instituțiile și autoritățile publice implicate, precum și operatorii economici, indiferent dacă sunt cu capital de stat sau privat, sunt obligați să permită reprezentanților Departamentului accesul necondiționat în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport ori în alte spații folosite în scopuri economice.

(9) Pe parcursul desfășurării controalelor, Departamentul solicită tuturor instituțiilor și autorităților publice implicate, precum și operatorilor economici, indiferent dacă sunt cu capital de stat sau privat, documentele și informațiile necesare întocmirii actului de control. Dacă din diverse motive acestea nu pot fi furnizate imediat, persoanele juridice menționate au obligația să răspundă corespunzător și complet în cel mult 10 zile de la data solicitării.

(10) Pentru ducerea la îndeplinire a obligației prevăzute la alin. (9), toate instituțiile și autoritățile publice implicate, precum și operatorii economici, indiferent dacă sunt cu capital de stat sau privat, care derulează ori beneficiază de fonduri comunitare vor desemna una sau mai multe persoane de contact. Acestea trebuie să beneficieze de pregătire specifică și dotare tehnică pentru îndeplinirea corespunzătoare și operativă a solicitărilor Departamentului.

(11) În baza împuternicirii de control, reprezentanții Departamentului pot proceda la luarea de declarații de la persoana a cărei activitate este supusă controlului sau de la reprezentantul acestuia, precum și de la martorii ce pot furniza date cu privire la săvârșirea unor nereguli ori fraude.

(12) La cererea Departamentului, organele de control financiar-fiscal, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice sunt obligați să acorde sprijin echipei de control în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.

(13) În cazul identificării de nereguli, Departamentul transmite actul de control autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea luării masurilor care se impun pentru remedierea deficiențelor și, după caz, recuperarea sumelor plătite necuvenit.

(14) În baza motivelor de fapt constatate de către Departament și a temeiului de drept indicat de acesta, autoritățile procedează la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, în cazul în care au fost prejudiciate bugetul general al Comunităților Europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor și/sau bugetele din care provine cofinanțarea aferentă.

(15) Constatările Departamentului sunt obligatorii pentru autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente.

(16) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita Departamentului reexaminarea situației de fapt în cazul existenței unor elemente care nu au fost avute în vedere în cadrul controlului efectuat de Departament, precum și dispunerea controlului și verificărilor proprii.

(17) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au obligația de a comunică, în termen de 30 de zile de la data primirii actului de control al Departamentului, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin acesta, precum și acțiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii.

(18) În cazul constatării unor elemente de natură infracțională în gestionarea fondurilor comunitare, după efectuarea tuturor operațiunilor necesare, actul de control este transmis parchetului competent din punct de vedere material să efectueze urmărirea penală în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru indisponibilizarea fondurilor, recuperarea prejudiciului și restituirea acestuia, precum și pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

(19) În scopul îndeplinirii atribuției prevăzute la alin. (4) lit. f), toate autoritățile cu competențe în gestionarea asistenței financiare nerambursabile, în controlul utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea și combaterea neregulilor și fraudelor, precum și cele cu competențe în efectuarea urmăririi penale și sancționarea celor vinovați și în recuperarea prejudiciilor au obligația de a transmite Departamentului, în termen de 15 zile, datele și informațiile solicitate.

(20) Autoritățile cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare au obligația de a comunică, în termen de 30 de zile de la data dispunerii, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale Departamentului, precum și pentru recuperarea eventualelor prejudicii.

(21) Departamentul poate beneficia din partea Uniunii Europene de asistență și dotare tehnică, precum și de programe de pregătire specifică a personalului.

(22) La solicitarea Oficiului European de Luptă Antifraudă, reprezentanții acestuia pot participa direct la controalele efectuate de Departament. Reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă au acces la toate datele și informațiile care au stat la baza întocmirii actului de control, în condițiile legii.

(23) Numirea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului Departamentului se realizează prin act administrativ al ordonatorului principal de credite al Secretariatului General al Guvernului.

(24) Personalul din cadrul Departamentului și șeful Departamentului beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

Personalul încadrat în structurile din aparatul de lucru al Guvernului, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, existent la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039/2009, își păstrează toate drepturile și obligațiile rezultate din raporturile de muncă.

Articolul 9

Drepturile salariale aferente lunii august 2009 pentru personalul reglementat prin prezenta ordonanță de urgență se acordă integral, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 10

Prezenta ordonanță de urgență produce efecte până la data adoptării unei noi reglementări privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, precum și a altor autorități ale administrației publice centrale.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

--------------

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Viceprim-ministru,

ministrul administrației și internelor,

Dan Nica

Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Marian Sârbu

Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Vasile Pușcaș

București, 29 august 2009.

Nr. 94.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.