privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale realizat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș
Având în vedere prevederile art. 99 coroborate cu prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2007,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
(1) Tariful pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pentru perioada 1 septembrie 2009-30 iunie 2010, conform Contractului-cadru pentru prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale cu rezervare de capacitate prin Sistemul național de transport, se stabilește după cum urmează:
a) componenta fixă pentru rezervarea capacității pentru servicii ferme - 0,22 lei pentru fiecare MWh și oră de rezervare;
b) componenta volumetrică pentru fiecare MWh transportat - 7,50 lei.
(2) Tariful pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pentru perioada 1 septembrie 2009-30 iunie 2010, conform Contractului-cadru pentru prestarea serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale prin Sistemul național de transport, se stabilește după cum urmează:
a) componenta fixă pentru rezervarea capacității pentru servicii întreruptibile - 0,17 lei pentru fiecare MWh și oră de rezervare;
b) componenta volumetrică pentru fiecare MWh transportat - 7,50 lei.
(3) Componentele tarifului pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale, prevăzute la alin. (1) și (2), nu conțin T.V.A.
(1) Se stabilesc venitul total și venitul reglementat total aferente anului 3 al celei de-a doua perioade de reglementare, iulie 2007-iunie 2012, pentru Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Regularizarea veniturilor aferente anului 3 al celei de-a doua perioade de reglementare se face pe baza venitului total și a venitului total reglementat prevăzute în anexă.
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 66/2009 privind prelungirea duratei de valabilitate a Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale realizat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 24 iunie 2009.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 septembrie 2009.
p. Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
București, 27 august 2009.
Anexa
Capacitatea operațională a Sistemului național de transport (1 iulie 2009-30 iunie 2010) U.M. Capacitatea de transport anuală MWh 344.780.927,2 Capacitatea de transport orară, din care: MWh 39.358,55 - capacitate de transport întreruptibilă MWh 6.080,27 Cantitatea anuală programată pentru transportul prin Sistemul Național de Transport (1 iulie 2009-30 iunie 2010) MWh 153.394.575,16 Venitul total aferent anului 3 al celei de-a doua perioade de reglementare mii lei 1.223.863,33 Venitul reglementat total aferent anului 3 al celei de-a doua perioade de reglementare mii lei 922.687,12 Rata de creștere a eficienței economice pentru perioada de reglementare % 0,91%
VENITUL TOTAL ȘI VENITUL REGLEMENTAT TOTAL
aferente anului 3 al celei de-a doua
perioade de reglementare, iulie 2007-iunie 2012,
pentru Societatea Națională de Transport Gaze
Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș