ORDIN nr. 872 din 19 august 2009

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 14 septembrie 2009
Intrat în vigoare
14.09.2009
Forma consolidată din
14.09.2009

pentru modificarea Normelor privind autorizarea și efectuarea transporturilor rutiere cu greutăți și/sau cu dimensiuni de gabarit care depășesc limitele maxime prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului de interne nr. 407/991/1999

În temeiul art. 41 alin. (1) și al art. 57 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) pct. 3 și al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările ulterioare, precum și al art. 7 alin. (4) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii și viceprim-ministrul, ministrul administrației și internelor, emit următorul ordin:

Articolul I

Normele privind autorizarea și efectuarea transporturilor rutiere cu greutăți și/sau cu dimensiuni de gabarit care depășesc limitele maxime prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului de interne nr. 407/991/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 28 octombrie 1999, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 22 se abrogă.

2. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - (1) Autorizația specială de transport se eliberează individual pentru fiecare transport efectuat cu vehicule cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise, cu/fără încărcătură.

(2) Autorizația specială de transport se eliberează pentru perioade limitate de timp, care se stabilesc de către administratorul drumului, în funcție de:

a) perioada solicitată;

b) masele și/sau dimensiunile transportului;

c) lungimea traseului ce urmează a fi parcurs cu depășiri ale maselor și/sau ale dimensiunilor maxime admise;

d) caracteristicile și elementele geometrice ale traseului origine - destinație;

e) lucrările în execuție și/sau restricțiile de circulație instituite pe traseul origine - destinație;

f) condițiile impuse prin proiectul de transport prevăzut la art. 20.

(3) Autorizația specială de transport trebuie să conțină prevederi referitoare la data și ora încărcării. Obligația înscrierii acestor date aparține furnizorului încărcăturii care va certifica aceste informații prin semnătură și ștampilă.

(4) Autorizația specială de transport trebuie să conțină prevederi referitoare la data și ora începerii efectuării transportului cu depășiri ale maselor și/sau ale dimensiunilor maxime admise. Obligația înscrierii acestor date aparține transportatorului."

3. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - Nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (3) și (4) se sancționează potrivit legii."

4. Articolul 27 se abrogă.

5. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - (1) Autorizațiile speciale de transport prevăzute la art. 25 pot fi prelungite de emitent fără plata tarifelor.

(2) Prelungirea valabilității autorizațiilor speciale de transport prevăzute la alin. (1) este posibilă pentru o singură perioadă, stabilită în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2), în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) la cererea transportatorului, depusă în termenul de valabilitate a autorizației speciale de transport;

b) dacă se mențin caracteristicile tehnice autorizate inițial;

c) dacă se mențin aceleași numere de înmatriculare ale vehiculelor componente ale ansamblului rutier;

d) confirmarea, în scris, a administratorului drumului privind neefectuarea totală sau parțială a transporturilor respective, după verificarea prealabilă."

6. Articolele 29 și 30 se abrogă.

7. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

"Art. 31. - Autorizațiile speciale de transport prevăzute la art. 25 se pot elibera pentru o cursă dus, o cursă dus-întors sau o cursă în circuit."

Articolul II

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, literele a)-d) ale punctului XI.3 al literei B din nota la anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/2008 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte dispoziții contrare se abrogă.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul IV

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul transporturilor și infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor,

Dan Nica

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.