pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitare DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmației-Moisei-Iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000-km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088", din cadrul Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (2) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, al art. 12 și 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitare DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmației-Moisei-Iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000-km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088", din cadrul Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, județele Maramureș și Suceava, prevăzuți în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face dintr-un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministrul transporturilor
Ministrul dezvoltării regionale
Ministrul finanțelor publice,
București, 2 septembrie 2009.