pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Pod pe DN 61 km 74+015 peste râul Argeș la Ionești"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al art. 11 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Pod pe DN 61 km 74+015 peste râul Argeș la Ionești", județul Dâmbovița, prevăzuți în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministrul transporturilor
Ministrul dezvoltării regionale
Ministrul finanțelor publice,
București, 2 septembrie 2009.