ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 101 din 23 septembrie 2009

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 25 septembrie 2009
Intrat în vigoare
25.09.2009
Forma consolidată din
25.09.2009

referitoare la stabilirea unor măsuri privind absolvirea instituțiilor de formare profesională inițială din Ministerul Administrației și Internelor

Având în vedere adâncirea efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce privește posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor de acordare a drepturilor salariale ale categoriilor profesionale plătite din fonduri publice,

ținând cont de faptul că la nivelul Ministerului Administrației și Internelor necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului propriu, așa cum este definit prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, a constituit o prioritate imediată,

dată fiind adoptarea, în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, a măsurilor referitoare la reducerea cu 103.189 lei a prevederilor bugetare alocate Ministerului Administrației și Internelor pentru cheltuieli de personal,

în acest context, neadoptarea prezentului act normativ putând avea drept consecință intrarea Ministerului Administrației și Internelor în culpă contractuală prin nerespectarea obligațiilor asumate în angajamentele încheiate cu studenții și elevii din instituțiile proprii de formare profesională inițială, în sensul încadrării promoțiilor de absolvenți,

întrucât toate aceste elemente vizează direct interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Prezentul act normativ se aplică absolvenților promoțiilor anului 2009 ale instituțiilor de formare profesională inițială din structura Ministerului Administrației și Internelor și absolvenților promoțiilor anului 2009 ale instituțiilor de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale pregătiți pentru nevoile Ministerului Administrației și Internelor.

Articolul 2

(1) Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vor dispune măsurile necesare astfel încât organizarea și desfășurarea activităților de absolvire a instituțiilor de formare profesională inițială din structura Ministerului Administrației și Internelor, acordarea gradelor profesionale/militare absolvenților și repartizarea acestora pe unități să se realizeze în perioada 16 noiembrie-1 decembrie 2009.

(2) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor vor dispune măsurile necesare astfel încât activitățile specifice pentru acordarea gradelor profesionale/militare absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale pregătiți pentru nevoile Ministerului Administrației și Internelor și repartizarea acestora la unități să se realizeze în perioada 30 noiembrie-1 decembrie 2009.

Articolul 3

Finalizarea studiilor universitare de licență din anul universitar 2008-2009, pentru studenții Facultății de Poliție și ai Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", se desfășoară potrivit calendarului aprobat prin dispoziție a rectorului instituției de învățământ, în condițiile prevăzute la art. 2.

Articolul 4

(1) Numirea în funcție a absolvenților repartizați la unitățile din structura Ministerului Administrației și Internelor se realizează cu data de 1 decembrie 2009, iar prezentarea acestora la respectivele unități se face în data de 4 decembrie 2009.

(2) Perioada cuprinsă în intervalul 2-3 decembrie 2009 constituie concediul de odihnă corespunzător activității profesionale prestate pe parcursul anului 2009 de către persoanele prevăzute la alin. (1).

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Viceprim-ministru,

ministrul administrației și internelor,

Dan Nica

Ministrul justiției și libertăților cetățenești,

Cătălin Marian Predoiu

Ministrul educației, cercetării și inovării,

Ecaterina Andronescu

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

București, 23 septembrie 2009.

Nr. 101.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.