ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 7 octombrie 2009

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 13 octombrie 2009
Intrat în vigoare
13.10.2009
Forma consolidată din
13.10.2009

pentru modificarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD

Pentru absorbția fondurilor alocate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD, aprobată cu modificări prin Legea nr. 473/2006, cu modificările ulterioare, în vederea finalizării proiectelor contractate începând cu anul 2006 este imperios necesară prelungirea termenelor de plată a acestora până la finele anului 2010.

Având în vedere necesitatea recorelării sumei prevăzute a fi acordată de la bugetul de stat cu destinația asigurării cofinanțării publice a proiectelor de investiții din cadrul Programului SAPARD cu valoarea proiectelor aferente contractate, prin diminuarea acesteia de la 1.350,00 milioane lei la 1.029,00 milioane lei,

având în vedere că 35% din proiecte se află în curs de finalizare a execuției, acestea fiind proiecte complexe, cu activități de construcții-montaj, pentru care duratele de execuție depășesc un an și sunt condiționate de timpul favorabil executării acestora (15 martie-15 noiembrie), pentru definitivarea investițiilor se impune aprobarea în regim de urgență a prelungirii până la data de 31 decembrie 2010 a aplicabilității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 473/2006, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 septembrie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 473/2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

"Art. 5. - Se autorizează Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca, în numele Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, să încheie angajamente legale pentru proiectele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita sumei de 1.029,0 milioane lei, acordată de la bugetul de stat, cu termene de plată în anii 2007, 2008, 2009 și 2010."

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale,

interimar,

Nicolae Giugea,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

București, 7 octombrie 2009.

Nr. 108.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.