HOTĂRÂRE nr. 1.379 din 18 noiembrie 2009

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 25 noiembrie 2009
Intrat în vigoare
25.11.2009
Forma consolidată din
25.11.2009
Cuprins

privind înființarea Institutului Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni și modificarea unor acte normative

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se înființează Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul București, șoseaua Fundeni nr. 258, sectorul 2, în subordinea Ministerului Sănătății, prin desprinderea unei părți din patrimoniul Institutului Clinic Fundeni, aferentă secțiilor clinice de urologie, medicină internă și nefrologie, compartimentului de nefrologie pediatrică și dializă peritoneală copii, stațiilor de hemodializă adulți și copii, secției clinice ATI - corespunzătoare urologiei, structurilor ambulatorii aferente din cadrul ambulatoriului integrat, Betatron PT 1, colectivelor de cercetare medicină internă-nefrologie și chirurgie urologică insuficiență renală și transplant renal.

(2) Laboratoarele de analize medicale, laboratorul de radiologie și imagistică medicală și radiologie intervențională, sterilizare, unitatea de transfuzie sanguină din cadrul Institutului Clinic Fundeni, precum și amfiteatrul și serviciul de anatomie patologică din cadrul Institutului de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, care trec în structura Institutului Clinic Fundeni, vor fi folosite în comun de către cele 3 instituții, pe bază de protocol încheiat în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. În protocol, părțile vor stabili cheltuielile care se vor deconta ca urmare a utilizării spațiilor, echipamentelor, altor bunuri, precum și cheltuielile de întreținere și funcționare.

(3) Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

(1) Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni are ca obiect de activitate:

a) furnizarea de servicii medicale;

b) cercetarea științifică medicală;

c) învățământul medical universitar și postuniversitar;

d) coordonarea de programe naționale de sănătate;

e) transplant;

f) furnizarea de servicii științifice;

g) valorificarea rezultatelor cercetării și activităților medicale, științifice și de învățământ;

h) consultanță de specialitate.

(2) Activitatea de cercetare științifică medicală, precum și activitățile conexe se efectuează în cadrul unor contracte de cercetare interne și internaționale.

Articolul 3

Structura organizatorică a Institutului Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni, a Institutului de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni și a Institutului Clinic Fundeni București se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu respectarea prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni urmează să fie acreditat de Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, în condițiile legii.

Articolul 5

(1) Conducerea Institutului Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni va fi asigurată de un manager și de un comitet director, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Conducerea Institutului Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni se numește, până la ocuparea posturilor prin concurs, prin ordin al ministrului sănătății, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

(1) Personalul din cadrul secțiilor clinice de urologie, medicină internă și nefrologie, compartimentului de nefrologie pediatrică și dializă peritoneală copii, stațiilor de hemodializă adulți și copii, secției clinice ATI - corespunzătoare urologiei, structurilor ambulatorii aferente din cadrul ambulatoriului integrat, Betatron PT 1 și colectivelor de cercetare medicină internă-nefrologie și chirurgie urologică insuficiență renală și transplant renal se preia de institutul nou-înființat, potrivit art. (1) alin. (1), și își păstrează drepturile salariale avute la data preluării.

(2) Personalul serviciului de anatomie patologică din cadrul Institutului de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni se preia de Institutul Clinic Fundeni, potrivit art. (1) alin. (2), și își păstrează drepturile salariale avute la data preluării.

(3) Personalul necesar înființării farmaciei, precum și personalul tehnic, economic, administrativ, informatică, de deservire și muncitor va fi asigurat prin redistribuire de la Institutul Clinic Fundeni București, în funcție de normativul de personal în vigoare.

(4) Ulterior înființării, necesarul de personal se asigură prin concurs organizat, în condițiile legii.

Articolul 7

Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni se finanțează integral din venituri proprii, realizate din sumele încasate pentru serviciile medicale și alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1) Imobilele compuse din construcții și terenul aferent acestora, aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Institutul Clinic Fundeni, în care își desfășoară activitatea secțiile clinice de urologie, medicină internă și nefrologie, compartimentul de nefrologie pediatrică și dializă peritoneală copii, stațiile de hemodializă adulți și copii, secția clinică ATI - corespunzătoare urologiei, Betatron PT 1, structurile ambulatorii aferente din cadrul ambulatoriului integrat și colectivelor de cercetare medicină internă-nefrologie și chirurgie urologică insuficiență renală și transplant renal, având elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se preiau în administrare, în condițiile legii, de Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni.

(2) Imobilele compuse din construcții și terenul aferent acestora, aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Institutul de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, în care își desfășoară activitatea serviciul de anatomie patologică, având elementele de identificare prevăzute în anexă, se preiau în administrare, în condițiile legii, de Institutul Clinic Fundeni.

(3) Imobilele compuse din construcții și terenul aferent acestora, aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Sănătății, pentru Institutul de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, având elementele de identificare prevăzute în anexă, se preiau în administrare, în condițiile legii, de Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni.

Articolul 9

(1) Partea din patrimoniul aferent secțiilor clinice de urologie, medicină internă și nefrologie, compartimentului de nefrologie pediatrică și dializă peritoneală copii, stațiilor de hemodializă adulți și copii, secției clinice ATI - corespunzătoare urologiei, structurilor ambulatorii aferente din cadrul ambulatoriului integrat, Betatron PT 1 și colectivelor de cercetare medicină internă-nefrologie și chirurgie urologică insuficiență renală și transplant renal, stabilit pe baza ultimelor situații financiare întocmite, și personalul, cu drepturi și obligații, prevăzut la art. 6 alin. (1) se preiau de către institutul nou-înființat, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Partea din patrimoniul aferent amfiteatrului și serviciului de anatomie patologică, stabilit pe baza ultimelor situații financiare întocmite, și personalul, cu drepturi și obligații, prevăzut la art. 6 alin. (2) se preiau de către Institutul Clinic Fundeni, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 10

La anexa nr. 2 litera A "Unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății" capitolul II "Unități finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate" din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, după punctul 19^2 se introduce un nou punct, punctul 19^3, cu următorul cuprins: "19^3 Institutul Clinic de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni".

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul sănătății, interimar,

Adriean Videanu

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

București, 18 noiembrie 2009.

Nr. 1.379.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilelor compuse din construcții și

terenul aferent acestora, care se preiau în administrare

de către Institutul Clinic de Uronefrologie și

Transplant Renal Fundeni și Institutul Clinic Fundeni

┌────┬────────────┬────────────┬────────────┬──────────────────────┬──────────────────────┐ │Nr. │ Adresa │ Persoana │ Persoana │ │ │ │crt.│ imobilului │juridică de │ juridică │ Imobilul │ Caracteristicile │ │ │ │la care se │ la care se │ care se preia │ tehnice ale │ │ │ │ transmite │ transmite │ │ imobilului │ │ │ │ imobilul │ │ │ │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 1.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Imobil: clădirea A, │- Clădirea A, │ │ │București, │public al │public al │parter, corp A2 │parter, Corp A2 - │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │Cod de clasificare: │suprafața desfășu- │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │8.29.06 │rată utilă = │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │Număr M.F.P.: 154.596 │527,1 mp │ │ │ │Ministerului│Ministerului├──────────────────────┼──────────────────────┤ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │Imobil: clădirea A, │- Clădirea A, et 8, │ │ │ │Institutul │Institutul │et. 8, corp B │corp B - suprafața │ │ │ │Clinic de │Clinic │Cod de clasificare: │desfășurată utilă │ │ │ │Boli │Fundeni │8.29.06 │= 220 mp │ │ │ │Digestive și│ │Număr M.F.P: 154.602 │ │ │ │ │Transplant │ ├──────────────────────┼──────────────────────┤ │ │ │Hepatic │ │Imobil: clădirea A, │- Clădirea A, │ │ │ │Fundeni │ │et. 8, corp C │et. 8, corp C - │ │ │ │ │ │Cod de clasificare: │suprafața desfă- │ │ │ │ │ │8.29.06 │șurată utilă │ │ │ │ │ │Număr M.F.P: 154.607 │= 270 mp │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 2.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Imobil: clădirea A │- Clădirea A, parter, │ │ │București, │public al │public al │Cod de clasificare: │corp A1 - suprafața │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │8.29.06 │desfășurată utilă │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │Număr M.F.P.: 144.500 │= 550 mp │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │(parțial) │- Clădirea A, et. I, │ │ │ │Ministerului│Ministerului│Suprafața desfășurată │corp A2 - suprafața │ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │utilă totală = │desfășurată utilă │ │ │ │Institutul │Institutul │13.360,36 mp │= 546,48 mp │ │ │ │Clinic │Clinic de │ │- Clădirea A, et. II, │ │ │ │Fundeni │Uronefrolo- │ │corp D1 - suprafața │ │ │ │ │gie și │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │Transplant │ │= 428 mp │ │ │ │ │Renal │ │- Clădirea A, et. II, │ │ │ │ │Fundeni │ │corp D2 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 426 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. II, │ │ │ │ │ │ │corp E - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 420 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp A1 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp A2 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp B - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 210 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp C - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 269 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp D1 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 428 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp D2 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 426 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. IV, │ │ │ │ │ │ │corp E - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 420 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. V, │ │ │ │ │ │ │corp A1 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. V, │ │ │ │ │ │ │corp A2 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. V, │ │ │ │ │ │ │corp B - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 210 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. V, │ │ │ │ │ │ │corp C - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 269 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. VI, │ │ │ │ │ │ │corp A1 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. VI, │ │ │ │ │ │ │corp A2 - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 546,48 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. VI, │ │ │ │ │ │ │corp B - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 210 mp │ │ │ │ │ │ │- Clădirea A, et. VI, │ │ │ │ │ │ │corp C - suprafața │ │ │ │ │ │ │desfășurată utilă │ │ │ │ │ │ │= 269 mp │ │ │ │ │ │ │- Spațiu aferent │ │ │ │ │ │ │Betatron PT 1, │ │ │ │ │ │ │actualmente nefolosit │ │ │ │ │ │ │- suprafața desfășu- │ │ │ │ │ │ │rată utilă = 5.000 mp │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 3.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Clădirea A, corp B, │Clădirea A corp B │ │ │București, │public al │public al │et. 9 │et. 9 - suprafața │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │Cod de clasificare: │desfășurată utilă │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │8.29.06 │= 220,6 mp │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │Număr M.F.P.: 154.603 │(pentru organizarea │ │ │ │Ministerului│Ministerului│Suprafața desfășurată │serviciilor tehnico- │ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │utilă totală: 220,6 mp│administrative ale │ │ │ │Institutul │Institutul │ │Institutului Clinic │ │ │ │Clinic de │Clinic de │ │de Uronefrologie și │ │ │ │Boli │Uronefrolo- │ │Transplant Renal │ │ │ │Digestive și│gie și │ │Fundeni) │ │ │ │Transplant │Transplant │ │ │ │ │ │Hepatic │Renal │ │ │ │ │ │Fundeni │Fundeni │ │ │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 4.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Imobil: teren │Teren în suprafață │ │ │București, │public al │public al │Suprafața = 50.000 mp │de 50.000 mp │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │Cod de clasificare: │ │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │8.29.06 │ │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │Număr M.F.P.: 121.092 │ │ │ │ │Ministerului│Ministerului│(parțial) │ │ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │ │ │ │ │ │Institutul │Institutul │ │ │ │ │ │Clinic │Clinic de │ │ │ │ │ │Fundeni │Uronefrolo- │ │ │ │ │ │ │gie și │ │ │ │ │ │ │Transplant │ │ │ │ │ │ │Renal │ │ │ │ │ │ │Fundeni │ │ │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 5.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Imobil: teren │Teren în suprafață │ │ │București, │public al │public al │Suprafața = 500 mp │de 500 mp │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │Cod de clasificare: │ │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │8.29.06 │ │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │Număr M.F.P.: 154.593 │ │ │ │ │Ministerului│Ministerului│(parțial) │ │ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │ │ │ │ │ │Institutul │Institutul │ │ │ │ │ │Clinic de │Clinic de │ │ │ │ │ │Boli │Uronefrolo- │ │ │ │ │ │Digestive și│gie și │ │ │ │ │ │Transplant │Transplant │ │ │ │ │ │Hepatic │Renal │ │ │ │ │ │Fundeni │Fundeni │ │ │ ├────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────────────────┼──────────────────────┤ │ 6.│Municipiul │Domeniul │Domeniul │Imobil: teren │Teren în suprafață │ │ │București, │public al │public al │Suprafața = 1.800 mp │de 1.800 mp │ │ │șos. Fundeni│statului și │statului și │Cod de clasificare: │ │ │ │nr. 258, │din admi- │adminis- │8.29.06 │ │ │ │sectorul 2 │nistrarea │trarea │Număr M.F.P.: 154.593 │ │ │ │ │Ministerului│Ministerului│(parțial) │ │ │ │ │Sănătății - │Sănătății - │ │ │ │ │ │Institutul │Institutul │ │ │ │ │ │Clinic de │Clinic │ │ │ │ │ │Boli │Fundeni │ │ │ │ │ │Digestive și│ │ │ │ │ │ │Transplant │ │ │ │ │ │ │Hepatic │ │ │ │ │ │ │Fundeni │ │ │ │ └────┴────────────┴────────────┴────────────┴──────────────────────┴──────────────────────┘

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.