REGULAMENT din 18 noiembrie 2009

REGULAMENT Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 8 decembrie 2009
Intrat în vigoare
23.12.2009
Forma consolidată din
23.12.2009

de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei

Departamentele din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei asigură îndeplinirea următoarelor atribuții principale, care le revin, în condițiile legii, în următoarele domenii de activitate:

a) Departamentul reglementare piață de energie electrică, prețuri și tarife asigură:

- elaborarea de reglementări privind prețurile și cantitățile de energie electrică și termică pe piața reglementată, tarifele pentru rețeaua de transport, servicii de sistem, rețelele de distribuție, prețuri/tarife ale furnizorilor de ultimă opțiune, tarifele la clienții finali captivi, precum și tarifele de racordare la rețeaua electrică;

- elaborarea de reglementări comerciale pe piața națională de energie electrică, armonizarea cadrului de reglementare pentru dezvoltarea pieței regionale de energie electrică, precum și monitorizarea pieței de energie electrică.

b) Departamentul reglementare piață de gaze naturale, prețuri și tarife asigură:

- elaborarea de reglementări privind prețurile și tarifele reglementate, inclusiv prețurile pentru furnizorii de ultimă opțiune, precum și analizarea costurilor prezentate de operatorii licențiați la fundamentarea prețurilor și tarifelor reglementate, cu prelucrarea unor indicatori specifici;

- elaborarea de reglementări comerciale pe piața națională de gaze naturale, armonizarea cadrului de reglementare pentru dezvoltarea pieței regionale de gaze naturale, precum și monitorizarea pieței de gaze naturale.

c) Departamentul reglementare acces la rețea și autorizare în domeniul energiei electrice și gazelor naturale asigură:

- elaborarea de reglementări tehnice, precum și reglementări privind acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, al gazelor naturale și al energiei termice produse în cogenerare, autorizarea electricienilor și atestarea operatorilor economici în sectorul energiei electrice, precum și autorizarea operatorilor economici și a persoanelor de specialitate în sectorul gazelor naturale.

d) Departamentul reglementare în domeniul eficienței energetice asigură:

- implementarea și monitorizarea aplicării politicii naționale de eficiență energetică, monitorizarea programelor de utilizare eficientă a energiei și a economiilor de energie rezultate, evaluarea tehnică a proiectelor de investiții în domeniul eficienței energetice pentru care se solicită finanțare, elaborarea împreună cu Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și publicarea liniilor directoare privind eficiența energetică și economiile de energie ca posibile criterii de evaluare a ofertelor la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, autorizarea auditorilor energetici și atestarea managerilor energetici;

- promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie și în cogenerare de înaltă eficiență.

e) Departamentul control și protecția consumatorilor asigură:

- realizarea de activități specifice privind protecția consumatorilor, soluționarea divergențelor din domeniul energiei electrice și al gazelor naturale, în condițiile legii, controlul respectării reglementărilor emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și a normelor, reglementărilor și măsurilor specifice privind creșterea eficienței energetice în toate domeniile de activitate.

f) Departamentul cooperare, programe și comunicare asigură:

- relațiile cu instituțiile Uniunii Europene și cu entitățile naționale care coordonează transpunerea și implementarea acquis-ului comunitar, derularea programelor de asistență cu organisme internaționale, coordonarea alinierii sistemului de reglementări din domeniul energiei electrice și din domeniul gazelor naturale, care sunt de competența Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, la legislația Uniunii Europene, asigură relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, relațiile publice, relația cu mass-media, activitățile specifice în domeniul comunicării și al transparenței decizionale, precum și administrarea și dezvoltarea sistemului informatic al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

g) Cabinetul președintelui este organizat și funcționează în conformitate cu prevederile legii.

h) Direcția juridică asigură legalitatea în desfășurarea activităților Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și apărarea drepturilor și intereselor instituției, în conformitate cu legislația în vigoare.

i) Direcția economică asigură efectuarea lucrărilor specifice privind:

- bugetul de venituri și cheltuieli, contabilitatea financiară și de gestiune, contabilitatea de angajamente, finanțarea activităților instituției, evidența și gestiunea patrimoniului;

- gestionarea, paza și protecția bunurilor ce formează patrimoniul instituției, achizițiile publice, dezvoltarea bazei materiale și gospodărirea acesteia, gestionarea arhivei de documente;

j) Direcția management și resurse umane asigură:

- efectuarea lucrărilor specifice privind planificarea și monitorizarea Programului de reglementări al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, a ședințelor Comitetului de reglementare și a ședințelor consiliului consultativ; controlul managerial intern, care include sistemul calității; securitatea și sănătatea în muncă în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare în domeniu; situațiile de urgență și gestionarea documentelor clasificate;

- activitatea de management organizatoric, gestiunea resurselor umane, formarea profesională a salariaților, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, întocmirea și evidența deciziilor privind organizarea și funcționarea instituției.

k) Biroul audit public intern se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile legii.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.