NORMĂ din 16 decembrie 2009 (*actualizată*)

NORMĂ Ministerul Agriculturii, Pădurilor ?i Dezvoltării Rurale
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
28.12.2009
Forma consolidată din
31.05.2010
Cuprins

cu privire la animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine

(actualizată până la data de 31 mai 2010*)

-----------

*) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 28 decembrie 2009. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț până la data de 31 mai 2010, cu modificările și completările aduse de ORDINUL nr. 124 din 25 mai 2010.

Articolul 1

În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc astfel:

a) animal de reproducție de rasă pură din specia bovine înseamnă orice bovină, inclusiv bivol, ai cărei părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care este ea însăși fie înscrisă, fie înregistrată și poate fi înscrisă sau înregistrată în acest registru genealogic;

b) registru genealogic înseamnă orice registru, arhivă sau bază de date:

(i) care este ținut/ținută de o organizație sau asociație a crescătorilor acreditată de autoritatea competentă sau de către un departament oficial al statului; și

-------------

Pct. (i) al literei b) a art. 1 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 124 din 25 mai 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 31 mai 2010.

(îi) în care animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine, dintr-o anumită rasă sunt înscrise sau înregistrate, cu menționarea ascendenților lor.

Articolul 2

Autoritatea competentă se asigură că, din motive zootehnice, nu sunt interzise, restricționate sau împiedicate următoarele:

a) schimburile intracomunitare cu animale de reproducție de rasă pură din specia bovine;

b) schimburile intracomunitare cu material seminal, ovule și embrioni provenite de la animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine;

c) înființarea și conducerea registrelor genealogice, în măsura în care corespund condițiilor stabilite în aplicarea art. 6;

d) recunoașterea organizațiilor sau asociațiilor care înființează și conduc registrele genealogice, în conformitate cu art. 6;

e) sub rezerva Directivei 87/328/CEE a Consiliului din 18 iunie 1987 privind acceptarea la reproducție a bovinelor de rasă pură, transpusă prin art. 49 din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 19/2006 pentru aprobarea Normelor de apreciere a bovinelor de reproducție, schimburile intracomunitare cu tauri destinați însămânțării artificiale.

Articolul 3

Organizațiile sau asociațiile de crescători acreditate de autoritatea competentă nu se pot opune înscrierii în registrele lor genealogice a animalelor de reproducție de rasă pură din specia bovine provenite dintr-un alt stat membru, cu condiția ca ele să îndeplinească normele stabilite în conformitate cu art. 6.

Articolul 4

(1) Autoritatea competentă întocmește și menține actualizată o listă de organisme, astfel cum sunt menționate la art. 1 lit. b) pct. (i), care sunt acreditate în scopul întocmirii și menținerii registrelor genealogice pentru animale, și o pun la dispoziția statelor membre și a publicului.

(2) Normele detaliate pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se aprobă în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 5

Animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine, precum și materialul seminal sau ovulele și embrionii care provin de la acestea sunt însoțite, în schimburile intracomunitare, de un certificat de origine, conform modelului stabilit în conformitate cu procedura menționată la art. 7 alin. (2), în special în ceea ce privește performanțele zootehnice.

Articolul 6

În conformitate cu procedura menționată la art. 7 alin. (2) se stabilesc următoarele:

a) metodele de monitorizare a performanței și de evaluare a valorii genetice a bovinelor;

b) criteriile pentru acreditarea organizațiilor și asociațiilor de crescători;

c) criteriile pentru înființarea și conducerea registrelor genealogice;

d) criteriile pentru înscrierea în registrele genealogice;

e) indicațiile care trebuie să figureze în certificatul de origine.

Articolul 7

(1) Comisia este asistată de Comitetul zootehnic permanent, instituit prin Decizia 77/505/CEE a Consiliului din 25 iulie 1977 de instituire a unui comitet zootehnic permanent.

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică art. 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.

(3) Termenul prevăzut la art. 5 alin. (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la 3 luni.

Articolul 8

Trimiterile la norma aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 17/2006 pentru aprobarea Normei cu privire la animalele de reproducție de rasă pură din specia bovine se interpretează ca trimiteri la prezenta normă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa care face parte integrantă din prezenta normă.

Anexă

-----

la normă

--------

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

┌──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐ │ Anexa la Ordinul ministrului │ Anexa la Ordinul ministrului │ │ agriculturii, pădurilor și │ agriculturii, pădurilor și dezvoltării│ │ dezvoltării rurale nr. 17/2006 │ rurale nr. 765/2009 pentru aprobarea │ │ pentru aprobarea Normei cu privire │ Normei cu privire la animalele │ │ la animalele de reproducție de rasă │ de reproducție de rasă pură din │ │ pură din specia bovine │ specia bovine │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 1 lit. a)-b) │Art. 1 lit. a)-b) │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 2 lit. a)-e) │Art. 2 lit. a)-e) │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 3Art. 3 │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- │Art. 4 │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 4Art. 5 │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 5Art. 6 │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 6 │ - │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 7Art. 7 │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Art. 8 │ - │ ├──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- │Art. 8 │ └──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.