ORDIN nr. 5.919 din 12 noiembrie 2009

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării ?i Inovării
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 30 decembrie 2009
Intrat în vigoare
30.12.2009
Forma consolidată din
30.12.2009

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare prevederile Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 4.854/2008 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Henri Coandă" din Baia Mare,

ținând cont de solicitarea Școlii Tehnice Postliceale "Henri Coandă" din Baia Mare nr. 583 din 30 iulie 2009,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării,

ministrul educației, cercetării și inovării, interimar, emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 4.854/2008 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Henri Coandă" din Baia Mare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 14 august 2008, se modifică după cum urmează:

1. În titlu și în tot cuprinsul ordinului, denumirea unității de învățământ preuniversitar particular se modifică din "Școala Postliceală «Henri Coandă»" în "Școala Tehnică Postliceală «Henri Coandă»".

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Tehnică Postliceală «Henri Coandă», cu sediul în municipiul Baia Mare, str. Neptun nr. 5, județul Maramureș, pentru nivelul de învățământ «postliceal», domeniul «sănătate și asistență pedagogică», calificările profesionale «asistent medical generalist», «asistent medical de farmacie», «asistent balneofiziokinetoterapie și recuperare».

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, cercetării și inovării, interimar, Cătălin Ovidiu Baba, secretar de stat

București, 12 noiembrie 2009.

Nr. 5.919.

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.