(1) În sensul prezentului titlu, prin unități sanitare cu paturi se înțelege: spitalele militare și Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală «Dr. Dimitrie Cantemir» Bălțătești, denumit în continuare SBRM.
(la 04-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(2) Unitățile sanitare cu paturi prevăzute la alin. (1) sunt conduse de un comandant, numit prin ordin al ministrului apărării naționale, la propunerea șefului Direcției medicale.
(3) La data numirii potrivit alin. (2), persoana propusă trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:
(la 25-09-2023, Partea introductivă a Alineatului (3), Articolul 1 a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. M.208 din 22 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 25 septembrie 2023 )
a) să fie cadru militar în activitate;
b) să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
(la 12-01-2015, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. M.1 din 6 ianuarie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2015 )
c) să fie absolvent al cursului postuniversitar de conducere pentru funcțiile prevăzute cu gradul de colonel, iar pentru funcțiile prevăzute cu gradul de general să fie absolvent al Colegiului Național de Apărare sau al cursului postuniversitar de conducere strategică;
(la 04-01-2018, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
d) să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii;
(la 04-01-2018, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
e) să fie apt din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic);
(la 04-01-2018, Litera e) din Alineatul (3) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
f) să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de lege sau să nu fi expirat perioada de menținere în activitate aprobată de ministrul apărării naționale;
(la 25-09-2023, Litera f), Alineatul (3), Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. M.208 din 22 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 25 septembrie 2023 )
g) să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni comise cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
(la 04-01-2018, Litera g) din Alineatul (3) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(4) Abrogat.
(la 22-08-2014, Alin. (4) al art. 1 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014. )
(5) Abrogat.
(la 04-01-2018, Alineatul (5) din Articolul 1 a fost abrogat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(1) Concursul/Examenul pentru ocuparea funcției de comandant al unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Apărării Naționale se organizează de către consiliul de administrație al unității sanitare cu paturi respective și se desfășoară la nivelul acesteia, cu respectarea prezentului ordin.
(2) Nu pot candida la concursul/examenul de ocupare a funcției de comandant al unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Apărării Naționale membrii consiliului de administrație care organizează concursul.
(la 04-01-2018, Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(1) La data numirii în funcție, comandantul unității sanitare cu paturi încheie cu Ministerul Apărării Naționale un contract de management, pe o perioadă de maximum 4 ani, în cuprinsul căruia se înscriu criteriile de performanță și ponderile stabilite în condițiile legii. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate de o comisie sau în cazurile prevăzute de lege.
(la 16-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(1^1) Abrogat.
(la 16-08-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 4 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(2) Comisia de evaluare prevăzută la alin. (1) este stabilită prin ordin al ministrului apărării naționale, la propunerea șefului Direcției medicale sau a structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi, după caz.
(la 22-08-2014, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014. )
(3) La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului.
(4) La încetarea mandatului, în situația în care nu devin aplicabile prevederile alin. (3), ministrul apărării naționale împuternicește prin ordin, la propunerea șefului Direcției medicale sau, după caz, a șefului/comandantului structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi, un comandant interimar pe o perioadă de cel mult 6 luni, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului.
(la 04-01-2018, Alineatul (4) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(4^1) Cadrul militar care asigură conducerea interimară a unității sanitare cu paturi trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic.
(la 16-08-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(5) Comandantul interimar nu încheie contract de management, în condițiile prevăzute la alin. (1), pentru perioada cât asigură temporar comanda unității sanitare cu paturi.
(6) Abrogat.
(la 27-08-2010, Alin. (6) al art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. M.102 din 23 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 27 august 2010. )
(7) Atribuțiile și obligațiile comandantului interimar sunt cele stabilite în art. 1 și 2 din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.374/2016 pentru stabilirea atribuțiilor managerului interimar al spitalului public, precum și cele rezultate din fișa postului de comandant interimar aprobată de șeful Direcției medicale sau de șeful/comandantul structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi.
(la 04-01-2018, Articolul 4 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(1) În situația în care comandantul, numit prin ordin al ministrului apărării naționale, se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese, în termen de 30 de zile de la apariția acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
(2) În cazul în care situația de incompatibilitate sau conflict de interese nu este înlăturată în termenul prevăzut la alin. (1), șeful Direcției medicale sau, după caz, șeful/comandantul structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi va prezenta ministrului apărării naționale propunerea de eliberare din funcție a comandantului unității sanitare cu paturi, potrivit actelor normative specifice managementului resurselor umane în Ministerul Apărării Naționale.
(la 04-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(1) Atribuțiile comandantului sunt stabilite prin contractul de management, precum și prin fișa postului aprobată de șeful Direcției medicale sau, după caz, de șeful/comandantul structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi.
(la 04-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 6 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(2) În domeniul politicii de personal și al structurii organizatorice, comandantul unității sanitare cu paturi are, în principal, următoarele atribuții:
a) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante de personal civil contractual, în condițiile legii;
b) abrogată;
(la 11-05-2010, Lit. b) a alin. (2) al art. 6 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. M.52 din 10 mai 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2010. )
c) numește și eliberează din funcție personalul civil contractual al unității, în baza legislației în vigoare;
d) aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă și categorii de personal;
e) propune șefului Direcției medicale sau comandantului/șefului structurii care are în coordonare unitatea sanitară cu paturi, după caz, structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului și a denumirii unității, în vederea aprobării de către ministrul apărării naționale.
(la 16-08-2018, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 6 a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(3) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul unității sanitare cu paturi.
(1) Pentru ocuparea funcțiilor din comitetul director se vor respecta reglementările din domeniul managementului resurselor umane specifice Ministerului Apărării Naționale, precum și Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele publice, aprobată prin ordin al ministrului sănătății.
(la 12-01-2015, Alineatul (1) din Articolul 10 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. M.1 din 6 ianuarie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2015 )
(2) Numirea într-o funcție din comitetul director se face în urma avizării candidatului de comisia de selecție și a promovării unui examen organizat în acest scop.
(3) În situația în care sunt avizați mai mulți candidați pentru aceeași funcție din comitetul director, numirea în funcție se face după promovarea unui concurs organizat în acest scop.
(4) Examenul/Concursul prevăzut la alin. (2) și (3) este organizat la nivelul unității sanitare cu paturi, în prezența unei comisii aprobate de șeful Direcției medicale, la propunerea comandantului, cu respectarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele publice, aprobată prin ordin al ministrului sănătății.
(la 12-01-2015, Alineatul (4) din Articolul 10 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. M.1 din 6 ianuarie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2015 )
(5) Numirea în funcție a membrilor comitetului director se face pe o perioadă de maximum 3 ani.
(6) Membrii comitetului director încheie cu comandantul unității sanitare cu paturi un contract de administrare, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți atât indicatorii specifici de performanță, cât și normele legale care reglementează drepturile și obligațiile părților.
(7) Indicatorii specifici de performanță prevăzuți în contractul de administrare se stabilesc de către comandantul unității sanitare cu paturi.
(la 27-08-2010, Alin. (7) al art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. M.102 din 23 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 27 august 2010. )
(8) Contractul de administrare poate fi prelungit la încetarea mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcției. Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în acesta și a atribuțiilor stabilite prin fișa postului.
(9) La încetarea mandatului, în situația în care nu devin aplicabile prevederile alin. (8), șeful Direcției medicale, pe baza propunerilor comandantului unității sanitare cu paturi, înaintează ministrului apărării naționale propunerea de numire a unui membru interimar pe o perioadă de 6 luni, interval de timp în care se organizează concursul de ocupare a postului.
(la 25-09-2023, Alineatul (9), Articolul 10 a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. M.208 din 22 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 25 septembrie 2023 )
(10) Membrul interimar nu încheie contract de administrare, în condițiile prevăzute la alin. (6), pentru perioada cât asigură temporar funcția din comitetul director.
(1) În cadrul unităților sanitare cu paturi cu statut de spital clinic sau universitar, consiliul etic este format din 7 membri, pentru o perioadă de 3 ani, având următoarea componență:
a) un reprezentant ales al corpului medical, din personalul cu integrare clinică;
b) 3 reprezentanți aleși ai corpului medical, altul decât personalul cu integrare clinică;
c) 2 reprezentanți aleși ai asistenților medicali;
d) un reprezentant ales al asociațiilor de pacienți.
(2) În cadrul unităților sanitare cu paturi, altele decât cele cu statut de spital clinic și universitar, consiliul etic este format din 7 membri, pentru o perioadă de 3 ani, având următoarea componență:
a) 4 reprezentanți aleși ai corpului medical;
b) 2 reprezentanți aleși ai asistenților medicali;
c) un reprezentant ales al asociațiilor de pacienți.
(3) Alegerea reprezentantului asociațiilor de pacienți se face cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1.502/2016 pentru aprobarea componenței și a atribuțiilor Consiliului etic care funcționează în cadrul spitalelor publice.
(4) Consilierul juridic asigură suportul legislativ pentru activitatea consiliului etic al unității sanitare cu paturi.
(5) Secretarul consiliului etic este un angajat cu studii superioare, desemnat, prin decizia comandantului, să sprijine activitatea consiliului etic.
(6) Secretarul și consilierul juridic au obligația participării la toate ședințele consiliului etic, fără a avea drept de vot.
(7) Membrii consiliului etic, secretarul și consilierul juridic beneficiază, cu prioritate, de instruire în domeniul eticii și integrității din partea Ministerului Sănătății.
(8) Consiliul etic este condus de un președinte ales prin vot secret dintre membrii acestuia.
(la 04-01-2018, Articolul 18 a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
(1) Consiliul etic se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, la sesizarea unui pacient/aparținător al acestuia, a unui cadru medical sau a oricărei persoane căreia i-au fost încălcate drepturile recunoscute de lege în domeniul acordării asistenței medicale.
(2) Aspectele semnalate se analizează pentru fiecare caz în parte și se consemnează într-un proces-verbal care cuprinde sesizările, precum și măsurile propuse a fi luate de către comandantul unității sanitare cu paturi pentru remedierea acestora.
(3) Procesul-verbal prevăzut la alin. (2) se întocmește numai după ce consiliul etic a efectuat o cercetare a cazului, cu ascultarea părților implicate, inclusiv a unor terțe persoane, după caz, care pot aduce lămuriri suplimentare asupra situației. Ascultarea părților trebuie consemnată în scris și semnată de către acestea.
(4) Procesul-verbal va fi înaintat comandantului unității sanitare cu paturi în vederea luării măsurilor ce se impun în conformitate cu legislația în vigoare.
(5) Trimestrial se comunică Direcției medicale cazurile dezbătute în consiliul etic, precum și măsurile întreprinse pentru rezolvarea acestora.
(1) În cadrul unităților sanitare cu paturi funcționează un consiliu de administrație, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a unității sanitare cu paturi.
(2) Consiliul de administrație este format din:
a) un reprezentant desemnat de Statul Major al Apărării;
b) un reprezentant desemnat de Direcția personal și mobilizare;
c) un reprezentant desemnat de Direcția medicală;
d) un reprezentant desemnat de Direcția generală financiar-contabilă;
e) un reprezentant al universității sau al facultății de medicină, pentru spitalele clinice;
f) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
g) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu statut de invitat.
(la 08-09-2022, Alineatul (2) din Articolul 25 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. M.133 din 30 august 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 08 septembrie 2022 )
(3) Membrii consiliului de administrație al unității sanitare cu paturi și membrii supleanți, desemnați de structurile precizate la alin. (2), se numesc prin ordin al ministrului apărării naționale, cu condiția îndeplinirii criteriilor impuse de prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 08-09-2022, Alineatul (3) din Articolul 25 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. M.133 din 30 august 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 08 septembrie 2022 )
(la 27-08-2010, Art. 25 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. M.102 din 23 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 27 august 2010. )
(1) Secțiile, laboratoarele, serviciile medicale și, după caz, ambulatoriu de specialitate/integrat al spitalului sunt conduse de un șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu sau, după caz, șef de ambulatoriu. Aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii.
(la 22-08-2014, Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "ambulatoriu de specialitate" cu sintagma "ambulatoriu de specialitate/integrat". )
(2) În spitalele militare funcțiile militare de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu, șef de ambulatoriu de specialitate/integrat, farmacist-șef și, după caz, de asistent medical-șef sunt funcții de conducere și pot fi ocupate numai de medici, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști sau, după caz, asistenți medicali, cadre militare în activitate, care îndeplinesc condițiile impuse de managementul resurselor umane în Ministerul Apărării Naționale, precum și normele prevăzute în anexa nr. 2.
(la 22-08-2014, Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "ambulatoriu de specialitate" cu sintagma "ambulatoriu de specialitate/integrat". )
(3) Funcțiile civile, similare funcțiilor prevăzute la alin. (2), sunt funcții de conducere și pot fi ocupate numai de medici, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști sau, după caz, asistenți medicali cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea respectivă, conform normelor stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), funcțiile de farmacist-șef pot fi ocupate de farmaciști cu minimum 2 ani de experiență profesională.
(la 08-09-2022, Articolul 27 a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. M.133 din 30 august 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 08 septembrie 2022 )
(4) Șefii de secție/serviciu/laborator/ambulatoriu de specialitate/integrat au ca atribuții coordonarea și realizarea activității de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul structurii pe care o conduc și răspund de calitatea actului medical desfășurat în aceasta, precum și cele stabilite prin fișa postului.
(la 22-08-2014, Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "ambulatoriu de specialitate" cu sintagma "ambulatoriu de specialitate/integrat". )
(5) Abrogat.
(la 27-08-2010, Alin. (5) al art. 27 a fost abrogat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. M.102 din 23 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 27 august 2010. )
(6) La numirea în funcția de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu medical, candidații care au promovat concursul sau examenul, după caz, încheie cu unitatea sanitară cu paturi, reprezentată prin comandant, un contract de administrare cu o durată de 4 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți, în condițiile legii, indicatorii de performanță asumați.
(la 16-08-2018, Alineatul (6) din Articolul 27 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(7) Abrogat.
(la 16-08-2018, Alineatul (7) din Articolul 27 a fost abrogat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(8) Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau în cazurile prevăzute de lege.
(la 16-08-2018, Alineatul (8) din Articolul 27 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(8^1) La expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, la propunerea comandantului unității sanitare cu paturi, contractul de administrare poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcției.
(la 16-08-2018, Alineatul (8^1) din Articolul 27 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(9) La încetarea contractului de administrare, în situația în care nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (8^1), comandantul unității sanitare cu paturi împuternicește/deleagă, după caz, prin ordin un șef de secție/laborator/serviciu medical interimar, pe o perioadă de cel mult 6 luni, interval în care se desfășoară procedurile prevăzute la alin. (1).
(la 16-08-2018, Alineatul (9) din Articolul 27 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(10) În perioada prevăzută la alin. (9) se organizează concursul de ocupare a funcției.
(11) Șefii de secție/laborator/serviciu medical interimari nu încheie contracte de administrare, în condițiile prevăzute la alin. (6), pentru perioada cât asigură temporar funcția respectivă.
(12) În unitățile sanitare cu paturi, șefii ambulatoriilor de specialitate/integrat, ai compartimentelor și microstructurilor sau structurilor medicale aflate în subordinea unor secții medicale/chirurgicale, precum și șefii structurilor care desfășoară activități conexe actului medical nu încheie contract de administrare, în condițiile prevăzute la alin. (6).
(la 22-08-2014, Alin. (12) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "ambulatoriu de specialitate" cu sintagma "ambulatoriu de specialitate/integrat". )
(13) Șeful de secție/laborator/serviciu medical/ambulatoriu de specialitate/integrat care a promovat concursul sau examenul, după caz, aflat în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese este obligat să o/îl înlăture în termen de maximum 30 de zile, sub sancțiunea eliberării acestuia din funcție.
(la 22-08-2014, Alin. (13) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.89 din 18 august 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 22 august 2014, prin înlocuirea sintagmei "ambulatoriu de specialitate" cu sintagma "ambulatoriu de specialitate/integrat". )
(14) Abrogat.
(la 16-08-2018, Alineatul (14) din Articolul 27 a fost abrogat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(15) Abrogat.
(la 16-08-2018, Alineatul (15) din Articolul 27 a fost abrogat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. M.126 din 6 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018 )
(1) La numirea în funcție, comandanții unităților sanitare cu paturi, membrii comitetului director, șefii de secție, de laborator sau de serviciu, precum și membrii consiliului de administrație depun declarațiile de avere și de interese, precum și declarațiile cu privire la incompatibilități la structura de resurse umane a unității sanitare cu paturi în care își desfășoară activitatea în această calitate, în termenul legal prevăzut de legislația în domeniu.
(2) Declarațiile de avere și de interese depuse conform alin. (1) se trimit de către structura de resurse umane din cadrul unității sanitare respective la Agenția Națională de Integritate, precum și la Ministerul Sănătății, în termenul legal prevăzut de actele normative în vigoare.
(3) Declarațiile menționate la alin. (2) se afișează pe site-ul unității sanitare cu paturi.
(la 04-01-2018, Articolul 29 a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )
Anexa nr. 5
FIȘA CU REZULTATELE CONCURSULUI/EXAMENULUI
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
U.M. ..............................................
Comisia de concurs/examen
Denumirea postului .................................
.................................................................
Data ........................................................
Gradul, numele și prenumele candidatului
Rezultatele obținute la probele de concurs/de examen
Evaluare proiect de management
Evaluare abilități manageriale
Președintele comisiei de concurs/de examen:
Gradul, numele și prenumele ....................................
Semnătura ...........................................................
Gradul, numele și prenumele ......................................
Semnătura ...........................................................
Gradul, numele și prenumele ..........................................
Semnătura...........................................................
Gradul, numele și prenumele .......................................
Semnătura ............................................................
(la 04-01-2018, Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. M.157 din 5 decembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 04 ianuarie 2018 )