ORDIN nr. 84 din 4 februarie 2010

1.1. Obiectivul acestui cod este de a oferi statelor o abordare comună în desfășurarea investigațiilor privind siguranța maritimă în cazul accidentelor și incidentelor maritime. Investigațiile privind siguranța maritimă nu caută să stabilească vinovăția sau să determine responsabilitatea. În schimb, o investigație privind siguranța maritimă, așa cum este definită în acest cod, este o investigație efectuată cu obiectivul de a preveni accidentele și incidentele maritime în viitor. Codul prevede că acest scop va fi realizat de state prin:

1. aplicarea consecventă a metodologiei care să permită și să încurajeze o investigație extinsă acolo unde este necesar, în scopul de a descoperi factorii cauzali și alte riscuri privind siguranța; și

2. furnizarea de rapoarte către Organizație pentru a permite o largă difuzare a informațiilor care să ajute industria maritimă internațională în luarea deciziilor privind siguranța.

1.2. O investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie separată și independentă de orice altă formă de investigație. Totuși, scopul acestui cod nu este de a împiedica orice alte forme de investigație, inclusiv a celor civile, penale și administrative. Mai mult, nu este în intenția Codului ca un stat sau niște state care efectuează o investigație privind siguranța maritimă să se abțină de la raportarea deplină cu privire la factorii cauzali ai unui accident sau incident maritim, din cauza vinovăției sau răspunderii ce pot fi deduse din constatări.

1.3. Acest cod recunoaște că, în temeiul instrumentelor Organizației, fiecare stat de pavilion are sarcina de a efectua o investigație în orice accident produs la oricare dintre navele care arborează pavilionul său, atunci când consideră că o astfel de investigație poate ajuta la determinarea modificărilor ce pot fi oportune în prezentele reglementări sau în cazul în care un astfel de accident a produs un efect dăunător major asupra mediului. Codul, de asemenea, ia în considerare faptul că un stat de pavilion*) va iniția efectuarea unei investigații de către sau sub autoritatea uneia sau mai multor persoane calificate corespunzător, în cazul anumitor accidente sau incidente maritime de navigație petrecute în marea liberă. Totuși, Codul recunoaște de asemenea că în cazul unui accident sau incident maritim care se produce pe teritoriul, inclusiv marea teritorială a unui stat, acel stat are dreptul**) de a investiga cauzele oricărui astfel de accident sau incident maritim care ar putea pune în pericol viața oamenilor sau mediul, care ar implica autoritățile de căutare și salvare ale statului costier sau care într-un alt mod ar afecta statul costier.

---------

Atunci când următorii termeni sunt folosiți în standardele obligatorii și practicile recomandate pentru investigațiile privind siguranța maritimă, aceștia vor avea următoarele semnificații.

2.1. Un agent înseamnă orice persoană, fizică sau juridică, angajată în numele proprietarului, navlositorului sau al operatorului unei nave sau al proprietarului mărfii, să furnizeze servicii în domeniul transportului maritim, inclusiv aranjamente manageriale pentru nava care este subiectul unei investigații privind siguranța maritimă.

2.2. Un factor cauzal înseamnă acțiuni, omisiuni, evenimente sau condiții, fără de care:

1. accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs; sau

2. consecințele nefavorabile în legătură cu accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs sau nu ar fi fost atât de grave;

3. o altă acțiune, omisiune, eveniment sau condiție în legătură cu cele rezultate la pct. 1 sau 2 probabil nu s-ar fi produs.

2.3. Statul costier înseamnă un stat în al cărui teritoriu, inclusiv marea sa teritorială, se produce un accident sau incident maritim.

2.4. Zona economică exclusivă înseamnă zona economică exclusivă, așa cum este definită de art. 55 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării.

2.5. Stat de pavilion înseamnă un stat al cărui pavilion o navă are dreptul să-l arboreze.

2.6. Marea liberă înseamnă marea liberă, așa cum este definită de art. 86 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării.

2.7. Parte interesată înseamnă o organizație sau o persoană care, așa cum a fost determinat de către statul (ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă, are interese importante, drepturi sau așteptări legitime în legătură cu rezultatul investigației privind siguranța maritimă.

2.8. Codul internațional pentru managementul siguranței (ISM) înseamnă Codul internațional de management pentru exploatarea în siguranță a navelor și pentru prevenirea poluării, așa cum a fost adoptat de către Organizație prin Rezoluția A.741 (18), cu modificările ulterioare.

2.9. Accident maritim este un eveniment sau o succesiune de evenimente, care a/au avut loc în legătură directă cu operarea unei nave și care a/au avut ca rezultat următoarele:

1. moartea sau rănirea gravă a unei persoane;

2. pierderea unei persoane de pe o navă;

3. pierderea, presupusa pierdere sau abandonul unei nave;

4. pagube materiale la o navă;

5. eșuarea, scoaterea din funcțiune sau implicarea într-o coliziune a unei nave;

6. pagube materiale la infrastructura maritimă, din afara unei nave, care ar pune grav în pericol siguranța navei, a unei alte nave sau a unei persoane; sau

7. degradarea gravă a mediului sau posibila degradare gravă a mediului, rezultate din avarierea unei sau a mai multor nave.

Totuși un accident maritim nu include un act intenționat sau o omisiune cu intenția de a aduce prejudicii siguranței unei nave, unei persoane sau mediului.

2.10. Un incident maritim înseamnă un eveniment sau o serie de evenimente, altele decât un accident maritim, care s-au petrecut în legătură directă cu operarea unei nave, care au pus în pericol sau, dacă nu ar fi fost corectate, ar fi pus în pericol siguranța navei, persoanele de la bordul acesteia, orice altă persoană sau mediul.

Oricum, un incident maritim nu include un act intenționat sau o omisiune, cu intenția de a aduce prejudicii siguranței unei nave, unei persoane sau mediului.

2.11. O investigație privind siguranța maritimă înseamnă o investigație sau o anchetă (oricum ar fi numită de către un stat), în cazul unui accident sau incident maritim, efectuată cu scopul de a preveni accidentele și incidentele maritime în viitor. Investigația include colectarea, analiza probelor, identificarea factorilor cauzali și efectuarea recomandărilor de siguranță, după caz.

2.12. Un raport de investigație privind siguranța maritimă înseamnă un raport care conține:

1. un rezumat care evidențiază circumstanțele care au stat la baza producerii accidentului sau incidentului maritim și care stabilește dacă s-au produs decese, vătămări corporale sau poluare ca rezultat al evenimentului;

2. identitatea statului de pavilion, armatori, operatori, compania așa cum este identificată în certificatul de management al siguranței, precum și societatea de clasificare (sub rezerva legislațiilor naționale în ceea ce privește confidențialitatea informațiilor);

3. unde este cazul, detaliile cu privire la dimensiunile și motoarele oricăror nave implicate, împreună cu descrierea echipajului, activitățile de rutină și alte aspecte, cum ar fi timpul în serviciu la bordul navei;

4. o descriere narativă detaliind circumstanțele accidentului sau incidentului maritim;

5. analiză și comentariu cu privire la factorii cauzali, inclusiv a oricăror factori mecanici, umani și organizaționali;

6. o discuție a constatărilor investigației privind siguranța maritimă, inclusiv identificarea problemelor de siguranță, precum și concluziile investigației; și

7. dacă este cazul, recomandări cu scopul de a preveni accidente și incidente maritime pe viitor.

2.13. Autoritatea de investigație privind siguranța maritimă înseamnă o autoritate dintr-un stat, responsabilă pentru a efectua investigații în conformitate cu prezentul cod.

2.14. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă înseamnă statul de pavilion sau, după caz, statul sau statele care își asumă responsabilitatea pentru efectuarea investigației privind siguranța maritimă, după cum a fost de comun acord agreat, în conformitate cu prezentul cod.

2.15. Document al investigației înseamnă următoarele tipuri de documente colectate în scopul unei investigații privind siguranța maritimă:

1. toate declarațiile luate în scopul unei investigații privind siguranța maritimă;

2. toate comunicațiile între persoane în legătură cu exploatarea navei;

3. toate informațiile medicale sau personale referitoare la persoanele implicate în accidentul sau incidentul maritim;

4. toate documentele de analiză a informațiilor sau materiale probatorii obținute în cursul unei investigații privind siguranța maritimă; și

5. informații de la înregistratorul de date ale voiajului.

2.16. O pagubă materială în legătură cu un accident maritim înseamnă:

1. avaria care:

1.1. afectează în mod semnificativ integritatea structurală, performanțele sau caracteristicile operaționale ale infrastructurii maritime sau ale unei nave; și

1.2. necesită reparații majore sau înlocuirea unor componente importante sau a unor componente; sau

2. distrugerea infrastructurii maritime sau a navei.

2.17. Un navigator înseamnă orice persoană care este angajată sau angrenată ori lucrează, în orice calitate, la bordul unei nave.

2.18. O rănire gravă înseamnă rănirea suferită de o persoană care generează incapacitatea acelei persoane de a-și desfășura normal activitatea pentru mai mult de 72 de ore, considerate în perioada de 7 zile de la data când a suferit accidentul.

2.19. O degradare gravă a mediului este deteriorarea mediului care, așa cum a fost evaluată de statul(ele) afectat/e sau de către statul de pavilion, după cum este cazul, are drept rezultat un efect dăunător major asupra mediului.

2.20. Stat interesat în mod deosebit înseamnă:

1. un stat care este statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim; sau

2. un stat care este statul costier implicat într-un accident sau incident maritim; sau

3. un stat al cărui mediu a fost deteriorat grav sau în mod semnificativ de către un accident maritim (inclusiv mediul cu apele lui și teritoriile recunoscute de legislația internațională); sau

4. un stat în care consecințele unui accident sau incident maritim au cauzat pagube majore sau au pus în pericol acel stat sau insulele sale artificiale, instalațiile sau structurile asupra cărora are dreptul să își exercite jurisdicția; sau

5. un stat în care, ca urmare a unui accident maritim, cetățenii acelui stat și-au pierdut viața sau au suferit răniri grave; sau

6. un stat care are la dispoziția sa informații importante pe care statul care efectuează investigația privind siguranța maritimă le consideră utile în investigație; sau

7. un stat care din alte motive reprezintă un interes care este considerat important de către statul (ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă.

2.21. Marea teritorială înseamnă marea teritorială, așa cum este definită la secțiunea 2 din partea a II-a a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării.

2.22. Un accident maritim foarte grav înseamnă accidentul maritim care implică pierderea totală a navei sau un deces ori deteriorare gravă a mediului.

3.1. Partea a II-a a prezentului cod conține standarde obligatorii pentru investigațiile privind siguranța maritimă. Unele prevederi se aplică doar în legătură cu anumite categorii de accidente maritime și sunt obligatorii doar pentru investigațiile privind siguranța maritimă în acele accidente maritime.

3.2. Prevederile din partea a III-a a prezentului cod se pot referi la prevederi din această parte care se aplică doar la anumite accidente maritime. Prevederile din partea a III-a pot recomanda ca astfel de prevederi să fie aplicate în investigații privind siguranța maritimă în cazul altor accidente sau incidente maritime.

Guvernul fiecărui stat trebuie să furnizeze Organizației informații detaliate de contact ale autorității (lor), care efectuează investigații privind siguranța maritimă în cadrul statului lor.

5.1. Atunci când se produce un accident maritim în marea liberă sau într-o zonă economică exclusivă, statul de pavilion al unei navei sau al unor nave implicate trebuie să notifice celelalte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.

5.2. Atunci când un accident maritim are loc pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, al unui stat costier, statul de pavilion și statul costier se vor informa reciproc și la rândul lor vor informa alte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.

5.3. Notificarea nu trebuie să fie întârziată din cauza lipsei de informații complete.

5.4. Formatul și conținutul: Notificarea trebuie să conțină cât mai multe dintre următoarele informații, de îndată ce sunt disponibile:

1. numele navei și al statului său de pavilion;

2. numărul de identificare OMI al navei;

3. natura accidentului maritim;

4. locul accidentului maritim;

5. data și ora accidentului maritim;

6. numărul persoanelor grav rănite sau ucise;

7. consecințele accidentului maritim asupra persoanelor, proprietății și mediului; și

8. identificarea oricărei alte nave implicate.

6.1. Trebuie să fie efectuată o investigație privind siguranța maritimă în cazul fiecărui accident maritim foarte grav.

6.2. Sub rezerva oricărui acord în conformitate cu cap. 7, statul de pavilion al un navei implicate într-un accident maritim foarte grav are responsabilitatea de a se asigura că o investigație privind siguranța maritimă se efectuează și se finalizează în conformitate cu prevederile prezentului cod.

7.1. Fără a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigație privind siguranța maritimă, în cazul în care se produce un accident maritim pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, al unui stat, statul(ele) de pavilion implicat(e) în accident și statul costier se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectuează investigația privind siguranța maritimă potrivit cu obligația sau recomandarea de procedură de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.

7.2. Fără a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigație privind siguranța maritimă, dacă un accident maritim se produce în marea liberă sau în zona economică exclusivă a unui stat și implică mai multe state de pavilion, atunci statele se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectuează investigația privind siguranța maritimă potrivit cu obligația sau recomandarea de procedură de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.

7.3. În cazul unui accident maritim menționat la paragraful 7.1 sau 7.2, acordul poate fi încheiat de statele în cauză cu un alt stat interesat în mod deosebit, pentru ca acel stat sau acele state să fie statul sau statele care efectuează investigația privind siguranța maritimă.

7.4. Înainte de încheierea unui acord sau în cazul în care nu se încheie un acord în conformitate cu prevederile paragrafelor 7.1, 7.2 sau 7.3, obligațiile existente și drepturile statelor în conformitate cu prezentul cod, precum și cu alte legi internaționale de a efectua o investigație privind siguranța maritimă rămân în sarcina statelor respective pentru a-și efectua propriile investigații.

7.5. Prin participarea efectivă la o investigație privind siguranța maritimă efectuată de către un alt stat interesat în mod deosebit, statul de pavilion va fi considerat că și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin, în conformitate cu prezentul cod, cu SOLAS Regula I/21 și cu art. 94 secțiunea 7 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării.

Toate statele trebuie să se asigure că legislația lor națională dă dreptul investigatorului(lor), care efectuează o investigație privind siguranța maritimă, de a urca la bordul unei nave să intervieveze comandantul și membrii echipajului și oricare alte persoane implicate și să colecteze probe în scopul investigației privind siguranța maritimă.

9.1. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă efectuează o investigație în conformitate cu prevederile prezentului cod, nu este cu nimic afectat dreptul altui stat interesat în mod deosebit de a efectua propria sa investigație.

9.2. Recunoscând că statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să fie în măsură să își îndeplinească obligațiile ce decurg din prevederile prezentului cod, acesta/acestea, împreună cu orice alt stat interesat în mod deosebit care desfășoară propria investigație, trebuie să caute în măsura posibilului să își coordoneze programul investigațiilor, pentru a evita solicitările contradictorii asupra accesului la martori și la probe.

Toate statele interesate în mod deosebit vor coopera în măsura în care este posibil cu statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă va/vor asigura, în măsura în care este posibil*), participarea statelor interesate în mod deosebit.

------------

Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă se va/vor asigura că investigatorul(îi) care efectuează investigația privind siguranța maritimă este/sunt imparțial/imparțiali și obiectiv/obiectivi. Investigația privind siguranța maritimă trebuie să poată raporta asupra rezultatelor unei investigații privind siguranța maritimă, fără influențare sau amestec din partea oricărei persoane sau organizații care ar putea fi afectate de rezultatul investigației.

12.1. În cazul în care investigația privind siguranța maritimă necesită ca un navigator să furnizeze probe, acestea trebuie să fie luate cât mai curând posibil. Navigatorului trebuie să i se permită să revină la nava sa sau să fie repatriat cât mai curând posibil. Drepturile omului în cazul navigatorilor trebuie respectate în permanență.

12.2. Toți navigatorii de la care este solicitată mărturie trebuie să fie informați cu privire la natura și principiile investigației privind siguranța maritimă. Suplimentar, navigatorul de la care se solicită mărturie trebuie să fie informat și să i se permită accesul la consiliere juridică, cu privire la:

1. orice risc potențial prin care el/ea se pot autoincrimina în procedurile ulterioare investigației privind siguranța maritimă;

2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;

3. orice protecție oferită navigatorului pentru a preveni ca mărturia să fie folosită împotriva lui/ei în cazul în care el/ea depune mărturie în cadrul investigației privind siguranța maritimă.

13.1. În condițiile paragrafelor 13.2 și 13.3, statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă, atunci când este/sunt solicitat/solicitate, trebuie să trimită o copie a proiectului de raport către un stat interesat în mod deosebit, pentru a permite acestuia să facă observații sale.

13.2. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă se obligă să se conformeze cu prevederile paragrafului 13.1, doar atunci când statul interesat în mod deosebit, care primește raportul, garantează că nu îl va transmite altor părți și nici nu va cauza transmiterea acestuia către alte părți, că nu va publică și că nu va permite accesul la proiectul de raport sau la orice parte a acestuia fără acordul specific al statului care efectuează investigația, cu excepția cazului în care aceste rapoarte sau documente au fost deja publicate de către statul(ele) care efectuează investigația.

13.3. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă nu este/nu sunt obligat/obligate să respecte prevederile paragrafului 13.1 atunci când:

1. statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă solicită statului interesat în mod deosebit, care primește raportul, să declare că probele incluse în proiectul de raport nu vor fi admise ca probe în procedurile penale sau civile împotriva persoanelor care le-au furnizat; și

2. statul interesat în mod deosebit refuză să facă o astfel de declarație.

13.4. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să invite statele interesate în mod deosebit să își prezinte observațiile lor cu privire la proiectul de raport în termen de 30 de zile sau într-o altă perioadă agreată reciproc. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să ia în considerare observațiile înainte de pregătirea raportului final și, în cazul în care acceptarea sau respingerea observațiilor are un impact direct asupra intereselor statului care le-a făcut, statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să notifice statului interesat în mod deosebit asupra modului în care au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă nu primește/nu primesc observațiile în termen de 30 de zile sau dacă perioada convenită de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot proceda la finalizarea raportului.

13.5. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să caute să verifice acuratețea și caracterul complet al proiectului de raport prin mijloace cât mai practice.

14.1. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să transmită versiunea finală a raportul de investigație către Organizație, pentru fiecare investigație privind siguranța maritimă efectuată în cazul unui accident maritim foarte grav.

14.2. Atunci când o investigație privind siguranța maritimă se desfășoară în cazul unui accident sau incident maritim altul decât unul foarte grav, iar raportul de investigație privind siguranța maritimă elaborat conține informații care ar putea preveni accidentele sau incidentele maritime în viitor sau care ar putea constitui învățăminte asupra gravității accidentelor sau incidentelor maritime în viitor, versiunea finală a raportului trebuie transmisă Organizației.

14.3. Raportul investigației privind siguranța maritimă la care se face referire în paragrafele 14.1 și 14.2 va utiliza toate informațiile obținute în cursul unei investigații, luând în considerare extinderea investigației, impusă pentru a se asigura că toate aspectele de siguranță relevante sunt cuprinse și înțelese, astfel ca măsurile de siguranță să poată fi aplicate după caz.

14.4. Raportul final al investigației privind siguranța maritimă trebuie să fie pus la dispoziția publicului și al industriei de transport maritim de către statul(ele) care a/au efectuat investigația privind siguranța maritimă sau statul(ele) care a/au efectuat investigația privind siguranța maritimă trebuie să se angajeze să sprijine publicul și industria de transport maritim cu detalii necesare pentru a accesa acest raport, în cazul în care raportul a fost publicat de către un alt stat sau organizație.

15.1. Statele trebuie să se asigure că autoritățile care efectuează investigațiile privind siguranța maritimă au la dispoziția lor suficiente resurse materiale și financiare și personal calificat corespunzător, pentru a le permite acestora să faciliteze obligațiile statului de a întreprinde investigații privind siguranța maritimă în cazul accidentelor și incidentele maritime în conformitate cu prezentul cod.

15.2. Orice investigator implicat într-o investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie numit pe baza competențelor prezentate în Rezoluția A.996 (25) pentru investigatori.

15.3. Cu toate acestea, pct. 15.2 nu exclude numirea corespunzătoare a investigatorilor cu competențe de specialitate necesare, pentru a lua parte temporar la o investigație privind siguranța maritimă, nici nu exclude folosirea de consultanți pentru a oferi o expertiză de specialitate cu privire la orice aspect al unei investigații privind siguranța maritimă.

15.4. Orice persoană care este un investigator într-o investigație privind siguranța maritimă sau care colaborează într-o investigație privind siguranța maritimă este obligată să acționeze în conformitate cu prezentul cod.

16.1. Independența: O investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie imparțială pentru a asigura circulația liberă a informațiilor către aceasta.

16.1.1. Pentru a îndeplini prevederea de la paragraful 16.1, investigatorul (îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie independent/ independenți funcțional față de:

1. părțile implicate în accidentul sau incidentul maritim;

2. oricine poate decide luarea de măsuri administrative sau disciplinare împotriva unei persoane sau a unei organizații implicate într-un accident sau incident maritim; și

3. procedurile judiciare.

16.1.2. Investigatorul (îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie liber/liberi de influența părților de la paragraful 16.1.1 pct. 1, 2 și 3 cu privire la:

1. colectarea tuturor informațiilor relevante disponibile referitoare la accidentul sau incidentul maritim, inclusiv a înregistrărilor provenite de la înregistratoarele de date ale voiajului și serviciile de supraveghere a traficului maritim;

2. analizarea probelor și determinarea factorilor cauzali;

3. determinarea concluziilor relevante asupra factorilor cauzali;

4. distribuirea unui proiect de raport, pentru observații și pregătirea raportului final; și

5. dacă este cazul, efectuarea recomandărilor de siguranță.

16.2. Axarea investigației pe siguranță: nu este obiectivul unei investigații privind siguranța maritimă determinarea răspunderii sau a vinovăției. Cu toate acestea, investigatorul (îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă nu trebuie să se abțină de la raportarea completă cu privire la factorii cauzali, dacă din constatări poate fi dedusă răspunderea sau vinovăția.

16.3. Cooperarea: Acolo unde este aplicabil și în conformitate cu cerințele și recomandările din prezentul cod, în special cu prevederile cap. 10 privind cooperarea, statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să caute să faciliteze cooperarea maximă dintre statele interesate în mod deosebit și alte persoane sau organizații care efectuează o investigație într-un accident sau incident maritim.

16.4. Prioritatea: Unei investigații privind siguranța maritimă trebuie, pe cât posibil, să i se acorde aceeași prioritate ca oricărei alte forme de investigație, incluzând aici și investigațiile în scop penal efectuate de un stat în cazul unui accident sau incident maritim.

16.4.1. În conformitate cu prevederile paragrafului 16.4 investigatorul(îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă nu trebuie să fie oprit/opriți să aibă acces la probe în circumstanțele în care o altă persoană sau organizație desfășoară o anchetă separată într-un accident sau incident maritim.

16.4.2. Dovezile la care trebuie să fie asigurat accesul liber trebuie să includă:

1. examinări și alte documente deținute de statul de pavilion, armatori și societățile de clasificare;

2. toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului; și

3. probe care pot fi furnizate de către inspectorii guvernamentali, ofițerii gărzii de coastă, operatorii serviciilor de trafic nave, piloți sau alt personal maritim.

16.5. Domeniul de aplicare al unei investigații privind siguranța maritimă: Identificarea corespunzătoare a factorilor cauzali necesită o investigare metodică și în timp util, mergând dincolo de probele imediate și căutând cauze ascunse, care pot fi fără legătură cu locul accidentului sau incidentului maritim și care pot provoca alte accidente și incidente maritime în viitor. Din acest motiv, investigațiile privind siguranța maritimă trebuie să fie privite ca un mijloc de identificare nu numai a factorilor cauzali direcți, cât și a erorilor care pot fi prezente în întregul lanț de responsabilitate.

17.1. O investigație privind siguranța maritimă trebuie să fie efectuată de către statul de pavilion al unei nave implicate, în cazul accidentelor maritime (altele decât accidente maritime foarte grave - care sunt tratate în cap. 6 din prezentul cod) și incidentelor maritime, dacă se consideră că o investigație privind siguranța maritimă va furniza informații care pot fi utilizate pentru prevenirea accidentelor și incidentelor maritime în viitor.

17.2. Cap. 7 conține cerințele obligatorii pentru a determina care este/sunt statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă într-un accident maritim. Atunci când evenimentul care este investigat în conformitate cu acest capitol este un incident maritim, cap. 7 trebuie interpretat ca o practică recomandată dacă se referă la incidente maritime.

În cazul în care statul(ele) de pavilion, un stat de coastă (dacă este implicat) sau alte state interesate în mod deosebit încearcă să ajungă la un acord, în conformitate cu cap. 7 din partea a II-a, pentru a stabili care este/sunt statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă în conformitate cu prezentul cod, următorii factori trebuie să fie luați în considerare:

1. dacă accidentul sau incidentul maritim a avut loc pe teritoriul, inclusiv în marea teritorială, al unui stat;

2. dacă ulterior producerii unui accident sau incident maritim, în marea liberă sau în zona exclusivă economică, nava sau navele implicate navighează în marea teritorială a unui stat;

3. resursele și angajamentul necesar al statului de pavilion și al altor state interesate în mod deosebit;

4. extinderea potențială a investigației privind siguranța maritimă și capacitatea statului de pavilion sau a unui alt stat interesat în mod deosebit de a face față acestei extinderi;

5. necesitatea ca investigatorul(îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă să aibă acces la probe și luarea în considerare a statului sau a statelor cel mai bine plasate pentru a înlesni acest acces la probe;

6. orice efecte negative percepute sau concrete ale accidentului sau incidentului maritim asupra altor state;

7. naționalitatea echipajului, a pasagerilor și a altor persoane afectate de accidentul sau incidentul maritim.

În cazul în care, în cursul unei investigații privind siguranța maritimă, devine cunoscut sau este suspectat că o infracțiune s-a comis în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. b), c) și d) din Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime din 1988, autoritatea care efectuează investigația privind siguranța trebuie imediat să se asigure că sunt informate autoritățile pentru securitate maritimă interesate.

20.1. Atunci când o investigație privind siguranța maritimă este începută în conformitate cu prezentul cod, comandantul, proprietarul și agentul unei nave implicate în accidentul sau incidentul maritim care este investigat trebuie să fie informați cât se poate de repede despre:

1. accidentul sau incidentul maritim care face obiectul investigației;

2. momentul și locul în care va începe investigația privind siguranța maritimă;

3. numele și datele de contact ale autorității(lor) maritime care efectuează investigația privind siguranța;

4. detalii relevante ale legislației în temeiul cărora se efectuează investigația privind siguranța maritimă;

5. drepturile și obligațiile părților care fac obiectul investigației privind siguranța maritimă; și

6. drepturile și obligațiile statului sau statelor care efectuează investigația privind siguranța maritimă.

20.2. Fiecare stat trebuie să elaboreze un document standard care detaliază informațiile de la paragraful 20.1, care poate să fie transmis în format electronic către comandantul, agentul și proprietarul navei.

20.3. Recunoscând că orice navă implicată într-un accident sau incident maritim poate rămâne în serviciu și că o navă nu trebuie întârziată mai mult decât este absolut necesar, statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să înceapă investigația privind siguranța maritimă, cât mai curând posibil, fără a întârzia nava în mod inutil.

21.1. Recomandările din acest capitol trebui să fie aplicate în conformitate cu principiile din cap. 10 și 11 ale prezentului cod.

21.2. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să se asigure că există un context legislativ adecvat pentru:

1. desemnarea unor investigatori pentru efectuarea investigației privind siguranța maritimă, inclusiv a unui investigator care să conducă investigația privind siguranța maritimă;

2. a se asigura un nivel rezonabil de sprijin pentru membrii care efectuează investigația privind siguranța maritimă;

3. dezvoltarea unei strategii pentru investigația privind siguranța maritimă în legătură cu alte state interesate în mod deosebit;

4. a se asigura că metodologia de urmat în timpul investigației privind siguranța maritimă este compatibilă cu cea recomandată în Rezoluția A.884 (21);

5. a se asigura că investigația privind siguranța maritimă ia în considerare orice recomandări sau instrumente publicate de Organizația Internațională a Muncii sau Organizație, legate de efectuarea unei investigații privind siguranța maritimă; și

6. a se asigura că investigația privind siguranța maritimă ia în considerare procedurile managementului siguranței și politica de securitate a operatorului unei nave în termenii Codului ISM.

21.3. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să permită unui stat interesat în mod deosebit să participe la etape ale investigației privind siguranța maritimă legate de aceasta, în măsura în care este posibil*).

-----------

21.3.1. Participarea trebuie să includă permisiunea acordată reprezentanților statului interesat în mod deosebit, pentru ca:

1. să ia interviu martorilor;

2. să cerceteze și să examineze probele și să facă copii ale documentelor;

3. să exprime păreri în legătură cu probele, să facă comentarii și să aibă opiniile corect reflectate în raportul final; și

4. să le fie transmis proiectul de raport și rapoartele finale referitoare la investigația privind siguranța maritimă.

21.4. În măsura în care este posibil, statele interesate în mod deosebit trebuie să colaboreze cu statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă prin asigurarea accesului la informații relevante pentru investigația privind siguranța maritimă. În măsura în care este posibil, investigatorului(lor) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă trebuie, de asemenea, să i/li se permită accesul la inspectorii guvernamentali, ofițeri de garda de coastă, operatorii serviciului de trafic nave, piloți și alt personal maritim al unui stat interesat în mod deosebit.

21.5. Statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim trebuie să contribuie facilitând disponibilitatea echipajului pentru investigatorul(îi) care efectuează investigația privind siguranța maritimă.

22.1. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă nu trebuie să rețină în mod inutil o navă pentru strângerea de probe sau să rețină documente originale sau echipamente, cu excepția cazului în care acest lucru este esențial pentru scopurile investigației privind siguranța maritimă. Investigatorii trebuie să facă copii ale documentelor, atunci când este posibil.

22.2. Investigatorul(îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă trebuie să păstreze în siguranță documentele interviurilor și alte dovezi adunate în timpul unei investigații privind siguranța maritimă de așa manieră, încât să prevină accesul altor persoane care nu au nevoie de acestea pentru scopul investigației.

22.3. Investigatorul(îi) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să utilizeze eficient toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului dacă există în dotare. Înregistratoarele de date ale voiajului trebuie să fie puse la dispoziția investigatorului(lor) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă sau a unui reprezentant desemnat pentru extragerea datelor.

22.3.1. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă nu dispune/dispun de echipamente adecvate pentru citirea datelor înregistratorului de date ale voiajului, statele cu astfel de posibilități trebuie să ofere serviciile lor, având în vedere:

1. resursele disponibile;

2. posibilitățile echipamentului de redare;

3. oportunitatea redării; și

4. amplasarea echipamentului.

23.1. Statele trebuie să asigure că investigatorul(îi) care efectuează o investigație privind siguranța maritimă dezvăluie informații din documentele unei investigații doar în cazul în care:

1. este necesar sau de dorit să facă acest lucru în scopul siguranței transportului, luând în considerare în același timp orice influență asupra utilității viitoare a informațiilor într-o investigație privind siguranța maritimă; sau

2. după cum este în alt mod permis, în conformitate cu prezentul cod **).

--------

23.2. Statele implicate într-o investigație privind siguranța maritimă în conformitate cu prezentul cod trebuie să asigure că orice probă înregistrată din posesia lor nu este dezvăluită în proceduri penale, civile, disciplinare sau administrative, în afară de cazul în care:

1. autoritatea competentă a statului pentru administrarea justiției decide că orice efect nefavorabil intern sau internațional, pe care divulgarea informațiilor l-ar putea avea asupra oricărei investigații privind siguranța maritimă prezente sau viitoare, este prevalat de interesul public în administrarea justiției: și***)

--------

1. cazul în care o persoană care face obiectul procedurilor s-a angajat într-o acțiune cu intenția de a provoca un rezultatul distructiv; sau

2. cazul în care o persoană care face obiectul procedurilor a fost conștientă de un risc considerabil pentru producerea unui rezultat distructiv și, având în vedere circumstanțele cunoscute de el sau ea, nu se justifica asumarea riscului.

2. acolo unde este cazul, după circumstanțe, statul care a furnizat documentul unei investigații privind siguranța maritimă autorizează dezvăluirea acestuia.

23.3. Documentele investigației trebuie să fie incluse în raportul final sau în anexele acestuia, numai atunci când sunt pertinente pentru analiza accidentului sau incidentului maritim. Părți ale probelor, care nu sunt pertinente și care nu sunt incluse în raportul final, nu trebuie să fie dezvăluite.

23.4. Este necesar ca statele să furnizeze informații din documentele unei investigații privind siguranța maritimă către un stat interesat în mod deosebit, numai în cazul în care acest lucru nu va submina integritatea și credibilitatea oricărei investigații privind siguranța, care este efectuată de către statul sau statele care furnizează informațiile.

23.4.1. Statul care furnizează informații dintr-un document al unei investigații poate solicita statului care primește informațiile să își asume responsabilitatea de a păstra confidențialitatea lor.

24.1. În cazul în care o persoană este obligată prin lege să furnizeze dovezi care o pot acuza, în scopul unei investigații privind siguranța maritimă, probele trebuie, în măsura în care legislația națională permite, să nu fie admise ca probe în cadrul unei proceduri civile sau penale împotriva individului.

24.2. O persoană de la care se solicită dovezi trebuie să fie informată cu privire la natura și principiile investigației. O persoană de la care se solicită dovezi trebuie să fie informată și să i se permită accesul la asistență juridică, cu privire la:

1. orice risc potențial prin care el/ea se poate autoincrimina în orice procedură ulterioară investigației privind siguranța maritimă;

2. orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;

3. orice protecții oferite persoanei pentru a preveni utilizarea dovezilor împotriva lui/ei, dacă oferă dovezi investigației privind siguranța maritimă.

25.1. Rapoartele investigației privind siguranța maritimă trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil.

25.2. În cazul în care este solicitat și în cazul în care este posibil, statul (ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să transmită părților interesate o copie a proiectului de raport al investigației, pentru comentarii. Oricum, această recomandare nu se aplică în cazul în care nu există garanții că partea interesată nu va transmite altor părți și nici nu va determina transmiterea către alte părți, nu va publică sau nu va permite accesul la proiectul de raport al investigației sau la orice parte a acestuia fără acordul explicit al statului (lor) care efectuează investigația privind siguranța maritimă.

25.3. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să acorde părții interesate 30 de zile sau o altă perioadă de timp convenită de comun acord, pentru ca aceasta să își prezinte observațiile cu privire la raportul investigației. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să ia în considerare observațiile înainte de pregătirea raportului final al investigației privind siguranța maritimă și, în cazul în care acceptarea sau respingerea comentariilor vor avea o influență directă asupra intereselor părții interesate care le-a prezentat, statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă trebuie să notifice părții interesate modul în care comentariile au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă nu primește/nu primesc observații după 30 de zile sau dacă perioada stabilită de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot continua finalizarea raportului investigației*).

-----------

25.4. În cazul în care legislația națională a statului care pregătește raportul investigației privind siguranța permite, nu trebuie admis ca proiectul și raportul final al investigației să fie folosite ca probe în proceduri legate de accidentul sau incidentul maritim care pot duce la măsuri disciplinare, condamnări penale sau la stabilirea răspunderii civile.

25.5. În orice fază a unei investigații privind siguranța maritimă pot fi recomandate măsuri provizorii de siguranță.

25.6. În cazul în care un stat interesat în mod deosebit nu este de acord cu o parte sau în totalitate cu raportul final al investigației privind siguranța maritimă, acesta poate prezenta raportul său propriu către Organizație.

26.1. Statul(ele) care efectuează investigația privind siguranța maritimă, după ce a(u) finalizat o investigație privind siguranța maritimă, trebuie să își reconsidere constatările și să ia în considerare redeschiderea investigației, atunci când au apărut probe noi, care pot modifica în mod semnificativ analiza și concluziile la care s-a ajuns.

26.2. Atunci când probe noi, semnificative, legate de orice accident sau incident maritim sunt prezentate statului care a efectuat investigația privind siguranța maritimă, probele trebuie să fie pe deplin evaluate și adresate către alte state interesate în mod deosebit pentru informare.

--------