LEGE nr. 23 din 2 martie 2010

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 4 martie 2010
Intrat în vigoare
07.03.2010
Forma consolidată din
07.03.2010

pentru modificarea și completarea art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutrețuri combinate dezafectate

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Articolul 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutrețuri combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20 decembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) La expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuită, fabrica de nutrețuri combinate, construcția zootehnică, terenul de sub acestea și incintele aferente se vând persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosință gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la un preț echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosință gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice."

2. După alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:

"(4) Beneficiarii prevăzuți la art. 2 lit. c), care nu desfășoară activitate de creștere a animalelor pe o perioadă de cel puțin 5 ani după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, sunt obligați să restituie construcțiile, terenul de sub acestea și incintele aferente autorității care a făcut vânzarea.

(5) Autoritatea care a făcut vânzarea atribuie în folosință gratuită construcțiile, terenul de sub acestea și incintele aferente, prevăzute la alin. (4), persoanelor care dovedesc că au capacitate tehnică și financiară de a desfășura activitate de creștere a animalelor, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(6) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (5), autoritatea care a făcut vânzarea va emite în termen de 60 de zile normele metodologice."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 2 martie 2010.

Nr. 23.

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.