HOTĂRÂRE nr. 165 din 3 martie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 12 martie 2010
Intrat în vigoare
12.03.2010
Forma consolidată din
12.03.2010
Cuprins

pentru aprobarea Programului calendaristic privind realizarea acțiunilor referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale pentru primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, din data de 18 aprilie 2010

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 125 alin. (1) și al art. 131 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se aprobă Programul calendaristic privind realizarea acțiunilor referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale pentru primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, din data de 18 aprilie 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

────────────────

Ministrul administrației

și internelor,

Vasile Blaga

Președintele Autorității Electorale

Permanente,

Octavian Opriș

București, 3 martie 2010.

Nr. 165.

Anexa

*Font 7* Nr. crt. Termenul de realizare potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (articolul) Acțiunea Cine realizează acțiunea Modalitatea de realizare 0 1 2 3 4 1. Cu cel puțin 35 de zile înaintea votării 12 martie 2010 Art. 9 alin. (2) Stabilirea și aducerea la cunoștința publică a datei desfășurării alegerilor Guvernul Hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I 2. În termen de două zile de la stabilirea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 13 martie 2010 Art. 11 alin. (1) Numerotarea circumscripției electorale Prefectul Prin ordin 3. Cu o zi înainte de desemnare 20 martie 2010 Art. 24 alin. (5) și (7) Întocmirea listelor cu magistrați și alți juriști care participă la tragerea la sorți pentru desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia Completarea listei prevăzute la art. 24 alin. (5) cu alte persoane care se bucură de prestigiu în fața locuitorilor, care nu fac parte din niciun partid politic și care au cel puțin studii medii Președintele tribunalului, prefectul, cu participarea reprezentanților partidelor politice Prefectul al, propunerea primarului 4. Cu cel puțin 24 de ore înainte de data ședinței 20 martie 2010 Art. 24 alin. (8) Aducerea la cunoștința publică a datei ședinței în care se va efectua tragerea la sorți a președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia Președintele tribunalului Anunț în presă și afișare la ușa instanței 5. În termen de cel mult 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 21 martie 2010 Art. 12 și 15 Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare; aducerea la cunoștința publică a delimitării și numerotării secțiilor de votare și a numerotării circumscripției electorale Primarul Prin dispoziție Prin afișare 6. În termen de cel mult 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de 21 martie 2010 Art. 24 alin. (5) Desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia Președintele tribunalului Tragere la sorți 7. În termen de 24 de ore de la solicitare, după 21 martie 2010 Art. 24 alin. (11) Punerea la dispoziția partidelor politice, a alianțelor politice sau a alianțelor electorale, la solicitarea scrisă a acestora, a listei cuprinzând datele necesare ale președinților birourilor electorale de circumscripție și ale locțiitorilor acestora, pentru a fi contactați, precum și adresele și numerele de telefon ale sediilor birourilor electorale de circumscripție Președintele tribunalului împreună cu prefectul În scris 8. În termen de o zi de la constituire, dar nu mai târziu de 22 martie 2010 Art. 27 Aducerea la cunoștința publică a sediului biroului electoral de circumscripție și a programului de activitate al acestuia Prefectul Prin afișare și prin orice alt mijloc de publicitate 9. În termen de 24 de ore de la constituire, dar nu mai târziu de 22 martie 2010 Art. 34 alin. (2) Completarea biroului electoral de circumscrip- ție cu reprezentanții propuși de organizațiile județene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcția de primar Președintele biroului electoral de circum- scripție În ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid 10. În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral de circumscripție, dar nu mai târziu de 22 martie 2010 Art. 22 alin. (1) Comunicarea către biroul electoral de circumscripție a numărului de alegători rezultat din listele electorale permanente și complementare Primarul În scris 11. În termen de 24 de ore de la desemnare, dar nu mai târziu de 22 martie 2010 Art. 39 alin. (1) Formularea contestațiilor privind desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia Persoanele interesate În scris 12. În termen de 24 de ore de la completare, dar nu mai târziu de 23 martie 2010 Art. 39 alin. (1) Formularea contestațiilor privind completarea biroului electoral de circumscripție Persoanele interesate În scris 13. În termen de o zi de la înregistrare, dar nu mai târziu de 23 martie 2010 Art. 31 alin. (6) Soluționarea contestațiilor privind desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia Tribunalul Hotărâre definitivă și irevocabilă 14. În termen de o zi de la înregistrare, dar nu mai târziu de 24 martie 2010 Art. 31 alin. (6) Soluționarea contestațiilor privind completarea biroului electoral de circumscripție Tribunalul Hotărâre definitivă și irevocabilă 15. În termen de 5 zile de la constituirea biroului electoral de circumscripție, dar nu mai târziu de 25 martie 2010 Art. 56 alin. (1) Comunicarea de către partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale biroului electoral de circumscripție a semnelor electorale Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale În scris 16. În următoarea zi după expirarea termenului pentru comunicarea semnelor electorale 26 martie 2010 Art. 56 alin. (7) Aducerea la cunoștința publică a semnelor electorale Biroul electoral de circumscripție Prin afișare și prin orice alt mijloc de publicitate 17. În termen de 18 zile de la data stabilirii zilei alegerilor, cel mai târziu la data de 29 martie 2010 Art. 16 alin. (1) și art. 22^1 Punerea la dispoziția primarului a listelor electorale permanente și a listelor electorale complementare Direcția pentru evidența persoanelor și administra- rea bazelor de date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și Oficiul Român pentru Imigrări Proces-verbal 18. Cel mai târziu cu 20 de zile înainte de data desfășurării alegerilor, dar nu mai târziu de 29 martie 2010 Art. 44 și 45 DEPUNEREA CANDIDATURILOR Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, candidații independenți În scris, în 4 exemplare 19. Cel mai târziu cu 20 de zile înaintea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 29 martie 2010 Art. 65 alin. (6) Solicitarea acordării timpilor de antenă către conducerile posturilor de radiodifuziune și televiziune publice și private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, candidați independenți și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale În scris 20. În termen de 24 de ore de la înregistrare, dar nu mai târziu de 30 martie 2010 Art. 50 alin. (3) Afișarea candidaturilor acceptate Biroul electoral de circumscripție Prin afișare la sediul biroului electoral de circumscripție 21. În termen de 24 de ore de la respingere, dar nu mai târziu de 30 martie 2010 Art. 52 alin. (2) Formularea de contestații împotriva respingerii candidaturilor Candidații, partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale care au propus candidatura respectivă În scris 22. În termen de 24 de ore de la înregistrare, dar nu mai târziu de 31 martie 2010 Art. 52 alin. (5) Soluționarea contestațiilor formulate împotriva respingerii candidaturilor Judecătoria Hotărâre 23. În termen de cel mult 24 de ore de la afișarea candidaturii, dar nu mai târziu de 31 martie 2010 Art. 52 alin. (1) Formularea de contestații împotriva acceptării unor candidaturi Cetățenii, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale În scris 24. În termen de 24 de ore de la pronunțare, dar nu mai târziu de 1 aprilie 2010 Art. 52 alin. (6) Declararea recursului împotriva hotărârii pronunțate în cazul respingerii candidaturii Candidații, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale care au propus candidatura respectivă În scris 25. În termen de 24 de ore de la înregistrare, dar nu mai târziu de 1 aprilie 2010 Art. 52 alin. (5) Soluționarea contestațiilor formulate împotriva acceptării candidaturilor Judecătoria Hotărâre 26. În termen de 24 de ore de la pronunțare, dar nu mai târziu de 2 aprilie 2010 Art. 52 alin. (6) Declararea recursului împotriva hotărârii pronunțate în cazul acceptării candidaturii Cetățenii, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale În scris 27. În termen de 24 de ore de la înregistrare, dar nu mai târziu de 2 aprilie 2010 Art. 52 alin. (6) și (7) Soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației privind respingerea candidaturii Tribunalul Hotărâre definitivă și irevocabilă 28. Până la rămânerea definitivă a candidaturilor, dar nu mai târziu de 2 aprilie 2010 Art. 56 alin. (7) Comunicarea către prefect a semnelor electorale în vederea imprimării lor pe buletinele de vot Biroul electoral de circumscripție În scris 29. Până la începerea campaniei electorale, dar nu mai târziu de 2 aprilie 2010 Art. 76 alin. (1) Stabilirea locurilor speciale pentru afișaj electoral Primarul Prin dispoziție 30. În termen de 5 zile de la primirea listelor electorale permanente și complementare, dar nu mai târziu de 2 aprilie 2010 Art. 16 alin. (2) Punerea la dispoziția partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, la cererea și pe cheltuiala acestora, a copiilor de pe listele electorale permanente, precum și de pe listele electorale suplimentare Primarul În scris 31. În termen de 24 de ore de la înregistrare, dar nu mai târziu de 3 aprilie 2010 Art. 52 alin. (6) și (7) Soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației privind admiterea candidaturii Tribunalul Hotărâre definitivă și irevocabilă 32. După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugă, dacă este cazul, termenele prevăzute la art. 52, dar nu mai târziu de 3 aprilie 2010 Art. 53 RĂMÂNEREA DEFINITIVĂ A CANDIDATURILOR Biroul electoral de circumscripție Proces-verbal 33. Cu 15 zile înainte de data desfășurării alegerilor 3 aprilie 2010 Art. 61 ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE 34. Imediat după rămânerea definitivă a candidaturilor, dar nu mai târziu de 4 aprilie 2010 Art. 55 alin. (8) și (12) Stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot în prezența reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale care depun candidaturi Președintele biroului electoral de circumscripție Prin tragere la sorți 35. În termen de 24 de ore de la întocmire, dar nu mai târziu de 4 aprilie 2010 Art. 37 alin. (1) lit. f) Centralizarea candidaturilor depuse de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și comunicarea situației centralizate către Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune (după rămânerea definitivă a candidaturilor) Biroul electoral de circumscripție În scris 36. Cel mai târziu până la 5 aprilie 2010 Art. 65 alin. (3) Stabilirea timpilor de antenă pentru partidele politice parlamentare, alianțele acestora și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune În funcție de ponderea deținută în Parlament 37. În termen de 24 de ore de la efectuarea tragerii la sorți, dar nu mai târziu de 5 aprilie 2010 Art. 55 alin. (11) Comunicarea către prefect a ordinii pentru înscrierea pe buletinele de vot a candidaților la funcția de primar, precum și a ordinii pentru candidații independenți Președintele biroului electoral de circumscripție În scris 38. În termen de 24 de ore de la primirea comunicării datelor, dar nu mai târziu de 5 aprilie 2010 Art. 65 alin. (1) și (2) Calcularea timpilor de antenă acordați partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și candidaților independenți la serviciile de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la studiourile teritoriale ale acestora Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune În funcție de situația listelor complete prezentate 39. Cel mai târziu în data de 12 aprilie 2010 Art. 28 alin. (2) și (4) Întocmirea listei cu juriști și alte persoane propuse de primar, care au, de regulă, cel puțin studii medii și nu fac parte din niciun partid politic, din care vor fi desemnați președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia Prefectul, la propunerea primarului 40. După tipărirea primului tiraj pentru fiecare tip de buletin de vot, dar nu mai târziu de 12 aprilie 2010 Art. 57 alin. (3) Prezentarea unui exemplar al primului tiraj al fiecărei categorii de buletine de vot membrilor biroului electoral de circumscripție Prefectul 41. Cel mai târziu cu 5 zile înainte de data alegerilor 13 aprilie 2010 Art. 57 alin. (1) și (4) TIPĂRIREA BULETINELOR DE VOT Biroul electoral de circumscripție, prin grija prefectului 42. Cel mai târziu cu 5 zile înainte de data alegerilor, dar nu mai târziu de 13 aprilie 2010 Art. 28 alin. (6) Desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare și a locțiitorului acestuia Președintele tribunalului Tragere la sorți 43. În termen de 24 de ore de la desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare, dar nu mai târziu de 14 aprilie 2010 Art. 28 alin. (8) Comunicarea către președintele biroului electoral de circumscripție a reprezentanților partidelor politice în birourile electorale ale secțiilor de votare Organizațiile județene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcția de primar În scris 44. De îndată ce primește comunicarea reprezentanților partidelor politice în birourile electorale ale secțiilor de votare, dar nu mai târziu de 14 aprilie 2010 Art. 28 alin. (8) Comunicarea către președintele biroului electoral al secției de votare a reprezentanților partidelor politice în birourile electorale ale secțiilor de votare Președintele biroului electoral de circumscripție În scris 45. În termen de 24 de ore de la desemnarea președintelui, dar nu mai târziu de 14 aprilie 2010 Art. 34 alin. (4) Completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanți propuși de organizațiile județene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcția de primar Președintele biroului electoral al secției de votare Proces-verbal În ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid 46. În termen de 24 de ore de la desemnare, dar nu mai târziu de 14 aprilie 2010 Art. 39 alin. (1) Formularea contestațiilor privind desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare, respectiv a locțiitorului acestuia Persoanele interesate În scris 47. Imediat după tipărire, dar nu mai târziu de 14 aprilie 2010 Art. 58 alin. (1) Preluarea de la prefect a buletinelor de vot de către primar împreună cu președintele biroului electoral de circumscripție Prefectul, primarul, președintele biroului electoral de circumscripție Proces-verbal 48. În termen de 24 de ore de la completare, dar nu mai târziu de 15 aprilie 2010 Art. 34 alin. (4) Art. 39 alin. (1) Formularea contestațiilor privind completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanți propuși de organizațiile județene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcția de primar Persoanele interesate În scris 49. Cu 3 zile înainte de data alegerilor 15 aprilie 2010 Art. 22 alin. (2) Comunicarea către biroul electoral de circumscripție a numărului definitiv de alegători, pe baza datelor cuprinse în copiile de pe listele electorale permanente, în copiile de pe listele electorale complementare și în lista suplimentară Primarul În scris 50. În termen de două zile de la expirarea termenului de imprimare, dar nu mai târziu de 15 aprilie 2010 Art. 59 Afișarea unui buletin de vot, vizat și anulat de președintele biroului electoral de circumscripție, la sediul primăriei, al biroului electoral de circumscripție și al biroului electoral al secției de votare Primarul, președintele biroului electoral de circumscripție 51. În termen de o zi de la înregistrare, dar nu mai târziu de 15 aprilie 2010 Art. 39 alin. (2) Soluționarea contestațiilor privind desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare, respectiv a locțiitorului acestuia Biroul electoral de circumscripție Hotărâre definitivă și irevocabilă 52. În termen de o zi de la înregistrare, dar nu mai târziu de 16 aprilie 2010 Art. 34 alin. (4) Art. 39 alin. (2) Soluționarea contestațiilor privind completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanți propuși de organizațiile județene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcția de primar Biroul electoral de circumscripție Hotărâre definitivă și irevocabilă 53. Cu două zile înainte de data alegerilor 16 aprilie 2010 Art. 16 alin. (6) Art. 22^2 alin. (3) Transmiterea copiilor de pe listele electorale permanente și complementare, în două exemplare, precum și a listelor electorale suplimentare birourilor electorale ale secțiilor de votare Primarul 54. În termen de cel mult 24 de ore de la efectuarea modificărilor Art. 16 alin. (8) Comunicarea către biroul electoral al secției de votare a modificărilor făcute în lista electorală permanentă Primarul 55. În termen de 24 de ore de la pronunțare, dar nu mai târziu de 16 aprilie 2010 Art. 39 alin. (3) Comunicarea către președintele tribunalului a hotărârii prin care se admite contestația privind desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare, respectiv a locțiitorului acestuia Biroul electoral de circumscripție Președintele tribunalului va face o nouă desemnare. 56. În ziua de sâmbătă care precede data alegerilor 17 aprilie 2010 - ora 7,00 Art. 61 ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE 57. Cel mai târziu în preziua alegerilor 17 aprilie 2010 Art. 58 alin. (1) Predarea buletinelor de vot președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare Primarul, împreună cu președintele biroului electoral de circumscripție Proces-verbal 58. În ajunul zilei alegerilor 17 aprilie 2010 - ora 18,00 Art. 78 alin. (3) și (4) Prezentarea președintelui și a membrilor biroului electoral al secției de votare la sediul acesteia și luarea măsurilor pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare și a pazei în jurul localului de vot Președintele și membrii biroului electoral al secției de votare 59. În ziua alegerilor 18 aprilie 2010 - ora 6,00 Art. 79 alin. (1) și (2) Verificarea de către președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, a existenței materialelor necesare votării (urne, liste electorale, formulare de liste electorale suplimentare, ștampile, tușiere etc.), sigilarea urnelor prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare și aplicarea ștampilei de control a secției de votare pe ultima pagină a buletinelor de vot Președintele și membrii biroului electoral al secției de votare 60. În data de 18 aprilie 2010 - ora 7,00 Art. 81 ÎNCEPEREA VOTĂRII 61. În data de 18 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 81 ÎNCHIDEREA VOTĂRII 62. După încheierea votării 18 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 92 alin. (1) Numărarea voturilor, încheierea proceselor- verbale și întocmirea dosarelor cu rezultatele votării Președintele biroului electoral al secției de votare, membri ai biroului 63. În termen de 24 de ore de la închiderea votării, cel mai târziu în 19 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 37 alin. (3) Formularea de cereri pentru anularea alegerilor Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau candidații independenți Cerere motivată, însoțită de dovezile pe care se întemeiază 64. În termen de două zile de la înregistrarea sesizărilor și contestațiilor Art. 31 alin. (4) Soluționarea cererilor pentru anularea alegerilor Judecătoria Hotărâre definitivă și irevocabilă 65. În cel mult 24 de ore de la încheierea votării 19 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 92 alin. (1) și (2) Predarea de către președintele biroului electoral al secției de votare a dosarelor cu rezultatele votării biroului electoral de circumscripție Președintele biroului electoral al secției de votare, împreună cu cel puțin 2 membri ai biroului electoral al secției de votare, stabiliți prin tragere la sorți Proces-verbal Transportul se face cu pază militară. 66. În termen de 24 de ore de la primirea tuturor proceselor-verbale de la birourile electorale ale secțiilor de votare 20 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 94 alin. (1) Art. 99 alin. (5) Totalizarea voturilor și atribuirea mandatelor Înaintarea dosarului privind alegerea primarului la judecătorie Biroul electoral de circumscripție Transmiterea dosarului se face în vederea validării mandatelor. 67. Începând cu 19 aprilie 2010 - ora 21,00, respectiv 20 aprilie 2010 - ora 21,00 Art. 100 alin. (6) Aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor Biroul electoral de circumscripție Prin orice mijloc de publicitate

PROGRAMUL CALENDARISTIC

privind realizarea acțiunilor referitoare la organizarea și desfășurarea

alegerilor locale parțiale pentru primarul municipiului Râmnicu Vâlcea,

județul Vâlcea, din data de 18 aprilie 2010

NOTĂ:

Dacă este cazul organizării turului al II-lea de scrutin pentru alegerea primarului, acesta va avea loc peste o săptămână, în data de 25 aprilie 2010.

_____________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.