HOTĂRÂRE nr. 190 din 9 martie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 17 martie 2010
Intrat în vigoare
17.03.2010
Forma consolidată din
17.03.2010

pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 19 ianuarie 2009 și la Paris la 10 septembrie 2009 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, încheiat la Paris la 4 iunie 1998

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele și al art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 100/1998 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, încheiat la Paris la 4 iunie 1998, aprobată prin Legea nr. 233/1998,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la București la 19 ianuarie 2009 și la Paris la 10 septembrie 2009 între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, încheiat la Paris la 4 iunie 1998, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 100/1998, aprobată prin Legea nr. 233/1998.

──────────

Notă *) Traducere.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Mazuru,

secretar de stat

București, 9 martie 2010.

Nr. 190.

GUVERNUL ROMÂNIEI

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

CABINET SECRETAR DE STAT

BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI (BDCE)

Avenue Kleber 55, Paris 75116, Franța

Tel: +33-1-47 55 55 34

Fax: +33-1-46 55 37 52

În atenția

Dnei Sylvie Anagnostopoulos

Director de țară pentru România

Departamentul proiecte

București, 19 ianuarie 2009

Re: F/P 1259 (1997) - R.A.D.E.T. - Anularea sumei restante

Stimată doamnă Anagnostopoulos,

Ținând seama de stadiul actual al activităților proiectului, la solicitarea R.A.D.E.T. București, vă rugăm să fiți de acord cu amendarea Acordului de împrumut menționat, în sensul anulării sumei restante de 240.000 euro din fondurile proiectului.

Anularea menționată a fost determinată pe baza planurilor curente de achiziții și tragere, sumele respective fiind înregistrate ca economii.

În așteptarea primirii răspunsului dumneavoastră cât mai curând,

Cu stimă,

Bogdan Alexandru Drăgoi

secretar de stat

BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI

Dl Bogdan Alexandru Drăgoi

secretar de stat

Str. Apolodor nr. 17

Sectorul 5, București

România

Paris, 10 septembrie 2009

Subiect: F/P 1259 - Anularea sumei restante

Stimate domnule Drăgoi,

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră din ianuarie 2009 și având în vedere finalizarea proiectului conform celor documentate de raportul final primit pe data de 24 iulie 2009, doresc să confirm prin prezenta anularea sumei netrase de 240.000 euro pentru F/P 1259 și eliminarea sa din stocul de proiecte al BDCE de la data de 30 septembrie 2009.

Cu stimă,

Thierry Poirel

director general, Împrumuturi

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.