HOTĂRÂRE nr. 273 din 31 martie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010
Intrat în vigoare
15.04.2010
Forma consolidată din
15.04.2010
Cuprins

pentru modificarea Normelor metodologice privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism, prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Normele metodologice privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism, prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 noiembrie 2002, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Planurile urbanistice generale și regulamentele locale de urbanism aferente se avizează și se aprobă în baza Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare."

2. La articolul 4, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

" Recepția planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism se realizează de către autoritatea contractantă, iar controlul și avizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism se realizează de către direcțiile de urbanism și amenajarea teritoriului județene și, respectiv, a municipiului București, în baza prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare, și ale anexei nr. 1 la această lege."

3. La articolul 5, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Primarii comunelor, orașelor și municipiilor și șefii compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean vor deschide la trezoreriile statului, potrivit art. 59 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, contul de venituri «Planuri și regulamente de urbanism», în cadrul capitolului «Subvenții de la bugetul de stat», în baza sumelor aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, la titlul «Transferuri între unități ale administrației publice», articolul «Transferuri de capital», alineatul «Finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism»."

4. La articolul 5 alineatul 3, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) transferurile primite de autoritățile locale vor fi cuprinse în veniturile bugetului local la capitolul 42.02 «Subvenții de la bugetul de stat", subcapitolul 42.02.05 «Planuri și regulamente de urbanism»;".

5. La articolul 5, alineatul 4 va avea următorul cuprins:

"Din sumele încasate în contul 21.42.02.05, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București virează sumele cuvenite fiecărui buget local, în contul acestuia nr. 21.42.02.05, deschis la unitățile teritoriale de trezorerie și contabilitate publică."

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Pentru fundamentarea necesarului de alocații de la bugetul de stat în vederea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism se procedează astfel:

a) compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului București centralizează solicitările primite de la consiliile locale și transmit Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, până la data de 1 mai a anului în curs pentru anul următor, lista cuprinzând planurile urbanistice generale, regulamentele locale de urbanism care urmează să fie elaborate sau actualizate și valoarea totală a cheltuielilor, potrivit anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice;

b) Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului examinează și centralizează propunerile consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, pe baza cărora prezintă Ministerului Finanțelor Publice estimările proprii, în scopul includerii în proiectul bugetului de stat pentru anul următor, potrivit modelului de decont justificativ prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

Fondurile asigurate de la bugetul de stat pentru elaborarea planurilor de urbanism generale și a regulamentelor locale de urbanism aferente se vor aloca pe baza următoarelor criterii:

a) localități în care sunt începute lucrările de elaborare a planurilor de urbanism generale și a regulamentelor locale de urbanism aferente, în vederea finalizării acestora;

b) localități care au fost afectate de calamități naturale: alunecări de teren, inundații, cutremure sau unde există iminența de riscuri tehnologice;

c) localități nou-înființate sau rezultate în urma desprinderii ori comasării unor unități administrativ-teritoriale, care nu au întocmite, conform prevederilor legale în vigoare, planuri de urbanism generale și regulamente locale de urbanism aferente, cu modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) localități care au planuri de urbanism generale cu termenele de valabilitate depășite și a căror dinamică de dezvoltare locală creează probleme ce nu își găsesc rezolvarea;

e) localități turistice și/sau cu potențial turistic;

f) localități care suferă modificări aduse de prevederi din strategiile și programele guvernamentale;

g) localități care suferă modificări aduse de prevederi din planurile de amenajare a teritoriului;

h) localități care suferă modificări majore de intravilan ca urmare a cererilor de autorizare."

7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - În limita alocațiilor aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, în baza criteriilor enunțate la art. 6 alin. 2, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului analizează, repartizează și comunică consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București plafoanele aprobate anual și trimestrial pentru fiecare consiliu local pentru elaborarea și/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism aferente.

Decontarea lucrărilor pentru elaborarea și/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism aferente se face lunar, în limita plafoanelor bugetare trimestriale comunicate."

8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - În limita plafoanelor aprobate, consiliile locale vor încheia contracte de elaborare și/sau actualizare a planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism cu operatori economici care au personal de specialitate atestat de Registrul Urbaniștilor din România."

9. La articolul 9, alineatele 1 și 2 vor avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului București verifică documentația primită, acordă viza de control financiar preventiv propriu și întocmesc decontul justificativ, pe care îl transmit Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în două exemplare, până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna precedentă, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Pentru lucrările executate și recepționate până la data de 10 decembrie, deconturile justificative se transmit până la data de 15 decembrie a anului bugetar.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, pe baza deconturilor justificative, solicită Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite, în limita alocațiilor bugetare aprobate, și virează sumele consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, cu ordin de plată, la trezorerii, în contul 21.37.02.11, la capitolul «Subvenții de la bugetul de stat», subcapitolul «Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism», la care se va anexa câte un exemplar din deconturile justificative, verificate și avizate de minister."

10. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București și primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale răspund, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, de utilizarea fondurilor primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului."

11. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - Trimestrial, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București vor analiza și vor transmite Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului situația consiliilor locale care nu au încheiat contracte de elaborare și/sau actualizare a planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism, precum și situația respectării prevederilor din contractele de execuție.

În baza prevederilor alin. 1, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului poate propune completarea programului anual cu alte priorități, după caz."

12. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - În limita plafoanelor aprobate și a priorităților stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale răspund, conform prevederilor legale, de elaborarea și/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism."

13. La articolul 13, alineatul 5 se abrogă.

14. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - Datele și informațiile cuprinse în planurile de urbanism generale și în regulamentele locale de urbanism aferente sunt publice și sunt în administrarea autorităților administrației publice locale.

Acestea, la cerere, vor fi puse gratuit la dispoziția autorităților administrației publice centrale interesate și a autorităților administrației publice județene responsabile cu urbanismul, pentru organizarea unor baze de date specifice la nivel național și județean, precum și pentru realizarea unor proiecte în colaborare cu alte instituții sau autorități ale administrației publice centrale și locale."

15. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

16. În tot cuprinsul normelor metodologice, denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuințelor" se înlocuiește cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului".

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 noiembrie 2002, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

--------------

Ministrul dezvoltării

regionale și turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 31 martie 2010.

Nr. 273.

Anexa

*Font 7* Se aprobă Vizat Secretar de stat Director general Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Direcția generală dezvoltare teritorială DECONT JUSTIFICATIV privind fundamentarea necesarului de alocații bugetare pe luna .../20... pentru elaborarea sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism - lei - Nr. crt. Beneficiarul Denumirea lucrării Numărul și data depunerii documentelor la Consiliul .....*) Numărul și data contractului Numărul contului și banca beneficiarului Stadiul și valoarea lucrărilor executate Disponibilul la finele lunii precedente 1. a) b) Consiliul Local .... Planul urbanistic general Regulamentul local de urbanism Total Consiliul Local .... 2. a) b) Consiliul Local ...... ...................... ...................... Total Consiliul Local ..... ........................... Total Consiliul ..........*) ------- *) Se completează, după caz: "Județean" sau "General al Municipiului București". Răspundem pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea și exactitatea datelor. Președinte, Control financiar preventiv propriu Arhitect-șef ................. Director, ................. ....................

(Anexa nr. 2 la normele metodologice)

Consiliul .........................*)

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.