LEGE nr. 71 din 16 aprilie 2010

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 21 aprilie 2010
Intrat în vigoare
24.04.2010
Forma consolidată din
24.04.2010

pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Alineatul (3) al articolului 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor, precum și modelul și modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi. Din comisii vor face parte cetățeni desemnați de obște din toate categoriile îndreptățite, specialiști și funcționari publici, precum și conducătorii unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, după caz. În comunele constituite din mai multe sate, cetățenii vor fi desemnați proporțional cu ponderea numerică a locuitorilor din fiecare sat."

Articolul II

După litera m) a alineatului (1) al articolului 4 din Regulamentul

privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 732 din 11 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:

"n) un reprezentant al unității de cercetare-dezvoltare, desemnat de către Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", dacă este cazul."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 16 aprilie 2010.

Nr. 71.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.