privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României
În temeiul art. 64 alin. (4) teza finală din Constituția României, republicată,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se constituie Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire aConstituției României, adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul Național din 8 decembrie 1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003 și nr. 758 din 29 octombrie 2003 și aprobată prin Referendumul Național din 18-19 octombrie 2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
(2) Inițiativa privind revizuirea Constituției aparține parlamentarilor, în condițiile art. 150 alin. (1) din Constituția României, republicată.
(1) Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României prevăzută la art. 1, denumită în continuare Comisia, se compune din 25 de deputați și senatori.
(2) Comisia este condusă de un birou alcătuit din președinte, 2 vicepreședinți și 2 secretari.
(3) Componența Comisiei și a biroului acesteia este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) În condițiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare desemnează un înlocuitor.
(5) Pentru ca ședințele Comisiei să aibă loc este necesară participarea a cel puțin două treimi (17 membri) din numărul membrilor care o compun.
(6) Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul a cel puțin două treimi (17 membri) din numărul membrilor Comisiei.
(7) Comisia își va desfășura activitatea pe baza unui regulament propriu de funcționare, care va fi aprobat în ședința comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
(1) Obiectivele și tezele revizuirii Constituției vor fi stabilite de către Comisie, pe baza propunerilor primite de la grupurile parlamentare.
(2) Comisia va elabora și propunerea legislativă cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului asupra Legii de revizuire adoptate de Parlament.
(1) Comisia depune proiectul propunerii legislative de revizuire la Birourile permanente ale celor două Camere, care îl pun la dispoziția grupurilor parlamentare, în vederea inițierii procedurilor de revizuire a Constituției în condițiile art. 150 alin. (1) din Constituția României, republicată.
(2) Propunerea legislativă de revizuire a Constituției nu se mai supune examinării altor comisii parlamentare și este susținută în plenul Camerei sesizate de către membrii Comisiei.
(3) Activitatea Comisiei încetează la data confirmării de către Curtea Constituțională a rezultatului referendumului cu privire la revizuirea Constituției.
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului vor dispune măsurile necesare pentru asigurarea activității Comisiei.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 20 aprilie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
București, 20 aprilie 2010.
Anexa
1.Humelnicu Augustin DanielsenatorGrupul parlamentar al PDL 2.Urban IuliansenatorGrupul parlamentar al PDL 3.Rușeț IonsenatorGrupul parlamentar al PDL 4.Buda DanieldeputatGrupul parlamentar al PDL 5.Andronache GabrieldeputatGrupul parlamentar al PDL 6.Cionca Arghir Iustin MarineldeputatGrupul parlamentar al PDL 7.Voinescu-Cotoi SeverdeputatGrupul parlamentar al PDL 8.Știrbeț CorneldeputatGrupul parlamentar al PDL 9.Nicolicea EugendeputatGrupul deputaților independenți 10.Câmpanu LiviusenatorGrupul senatorilor independenți 11.Ponta Victor-VioreldeputatGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 12.Iordache FlorindeputatGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 13.Ciucă Liviu-BogdandeputatGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 14.Vasile AureliadeputatGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 15.Zgonea Valeriu-ȘtefandeputatGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 16.Șova Dan ComansenatorGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 17.Greblă TonisenatorGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 18.Chelaru IoansenatorGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 19.Popescu-Tăriceanu Călin Constantin AntondeputatGrupul parlamentar al PNL 20.Dobre Ciprian MinodordeputatGrupul parlamentar al PNL 21.Gorghiu Alina-ȘtefaniadeputatGrupul parlamentar al PNL 22.Meleșcanu Teodor ViorelsenatorGrupul parlamentar al PNL 23.Varga AttiladeputatGrupul parlamentar al UDMR 24.Marton Arpad FranciscdeputatGrupul parlamentar al UDMR 25.Varujan PambucciandeputatGrupul parlamentar al minorităților naționale 1.PreședinteBuda DanieldeputatGrupul parlamentar al PDL 2.VicepreședinteȘova Dan ComansenatorGrupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC 3.VicepreședintePopescu-Tăriceanu Călin Constantin AntondeputatGrupul parlamentar al PNL 4.SecretarVarga AttiladeputatGrupul parlamentar al UDMR 5.SecretarVarujan PambucciandeputatGrupul parlamentar al minorităților naționale
a Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea
propunerii legislative de revizuire a Constituției României și a
II. Componența biroului Comisiei: