Articolul I
Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 962/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 3 august 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) farmacie cu circuit închis - unitatea farmaceutică ce asigură asistența cu medicamente de uz uman pentru bolnavii internați în unități sanitare și în alte instituții cu rețea sanitară proprie și pentru serviciul de ambulanță, precum și pentru ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate și ambulatoriul instituțiilor cu rețea sanitară proprie;".
2. La articolul 20 alineatul (1), literele c) și d) vor avea următorul cuprins:
"c) laboratorul - încăperea dotată cu sursă de apă, gaz, electricitate și în care se instalează distilatorul. În cazul în care farmacia comunitară nu dispune de distilator, procurarea apei distilate se face pe bază de contract. Receptura și laboratorul pot fi organizate și în aceeași încăpere, dacă spațiul are o suprafață de minimum 10 mý și dacă volumul de activitate permite acest lucru. Pentru farmaciile comunitare din mediul rural și urban, organizarea și dotarea încăperii de receptură și laborator se va face numai în cazul în care acestea declară că prepară formule magistrale și oficinale;
d) depozitul - încăperea sau încăperile în care se păstrează medicamentele și alte produse permise a se elibera prin farmaciile comunitare; depozitul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă o suprafață de minimum 10 mý;
- să fie realizat astfel încât să permită asigurarea condițiilor normale de umiditate;
- să fie prevăzut cu un sistem propriu de asigurare a temperaturii necesare conservării medicamentelor în condițiile normale de depozitare prevăzute de către producător;
- să fie dotat cu dispozitiv de monitorizare a condițiilor de temperatură și umiditate existente;
- să asigure condiții specifice pentru depozitarea medicamentelor cu regim special;
- să dispună de o zonă special dedicată păstrării medicamentelor expirate sau a celor colectate în vederea distrugerii;
- să dispună de zone distincte și inscripționate pentru depozitarea celorlalte categorii de produse, altele decât medicamentele, aflate în obiectul de activitate al farmaciei, în cazul în care le dețin;
- să dețină frigider pentru depozitarea medicamentelor și a altor produse care impun condiții speciale de conservare;".
3. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
"Art. 31. - Farmacia cu circuit închis asigură asistența cu medicamente de uz uman pentru bolnavii internați în spitale și în alte instituții cu rețea sanitară proprie, serviciul de ambulanță, precum și pentru ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate și ambulatoriul instituțiilor cu rețea sanitară proprie, conform legislației în vigoare."