ORDIN nr. 311 din 20 aprilie 2010

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 29 aprilie 2010
Intrat în vigoare
30.04.2010
Forma consolidată din
30.04.2010

privind desemnarea personalului cu atribuții de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în scopul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu

În temeiul prevederilor art. 61^1 alin. (10) și ale art. 61^2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. IV alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, ale art. 56^2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prezentul ordin are ca scop desemnarea personalului cu atribuții de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să constate contravențiile și să aplice sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu.

Capitolul II — Personalul cu atribuții de control, împuternicit să constate contravențiile și să aplice sancțiunile ↑ Cuprins

Articolul 2

(1) În sensul prezentului ordin, personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să constate contravențiile și să aplice sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este:

a) personalul cu atribuții de control din cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R. (A.R.R.), denumit în continuare personal A.R.R.;

b) personalul cu atribuții de control din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (C.N.A.D.N.R. S.A.), denumit în continuare personal C.N.A.D.N.R. - S.A.

(2) Personalul A.R.R. constată contravențiile și aplică sancțiunile pe rețeaua de drumuri publice, în punctele de trecere a frontierei de stat a României și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staționate pe drumurile publice din România.

(3) Personalul C.N.A.D.N.R. - S.A constată contravențiile și aplică sancțiunile pe rețeaua de drumuri de interes național, în punctele de trecere a frontierei de stat a României și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staționate pe rețeaua de drumuri de interes național.

Articolul 3

(1) Personalul A.R.R., în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, are următoarele atribuții:

a) oprește vehiculele în vederea efectuării controlului;

b) constată contravențiile și aplică sancțiunile contravenționale;

c) imobilizează vehiculele până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării, conform prevederilor art. 61^1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) reține copia conformă a licenței de transport sau a certificatului de transport în cont propriu, în vederea suspendării, conform prevederilor art. 61^1 alin. (10) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) în cazurile vehiculelor care transportă marfă indivizibilă cu nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constată contravenția, aplică sancțiunea contravențională, imobilizează vehiculele și comunică o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției subunității C.N.A.D.N.R. - S.A. în a cărei rază administrativ-teritorială se desfășoară controlul, în vederea stabilirii contravalorii tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calculate conform prevederilor legale, și achitării acestora de către contravenient.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e), personalul A.R.R. consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției, odată cu descrierea faptei, și obligația contravenientului de a achita contravaloarea tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, utilizând următoarea formulare "contravenientul are și obligația achitării contravalorii tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calculate potrivit prevederilor legale".

Articolul 4

În situația activităților comune de control desfășurate de către personalul A.R.R. și personalul C.N.A.D.N.R. - S.A., conform reglementărilor în vigoare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale se efectuează de către personalul C.N.A.D.N.R. - S.A.

Capitolul III — Procedura suspendării copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu ↑ Cuprins

Articolul 5

Măsura suspendării copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu se aplică pentru faptele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. o) și q) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 30 de zile de la data constatării contravenției.

Articolul 6

(1) Copia conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se reține în trafic de către personalul A.R.R., în vederea suspendării, în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru conducătorul auto și unul pentru agentul constatator. În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze și/sau să primească un exemplar, agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal.

(2) În cazul activităților de control prevăzute la art. 4, copia conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se reține de către personalul A.R.R., în vederea suspendării, în baza unei copii a procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit de către personalul C.N.A.D.N.R. - S.A.

Articolul 7

(1) În cazul în care conducătorul auto refuză să predea personalului A.R.R., în vederea reținerii, copia conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, agenția teritorială A.R.R. emitentă solicită operatorului/întreprinderii de transport să predea, în termen de 5 zile lucrătoare, copia conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu.

(2) În cazul în care controlul se desfășoară în lipsa personalului A.R.R., agentul constatator depune o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției la agenția teritorială A.R.R. în a cărei rază se desfășoară controlul, în prima zi lucrătoare de la data constatării contravenției, în vederea suspendării copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu a vehiculului cu care s-a săvârșit contravenția.

(3) Copia conformă a licenței de transport sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu suspendate se restituie la încetarea perioadei de suspendare, după prezentarea documentului de plată a tarifului stabilit în acest sens, conform prevederilor legale.

Capitolul IV — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins

Articolul 8

Personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să constate contravențiile și să aplice sancțiunile, prevăzut la art. 2 alin. (1), desfășoară activitățile de control în condiții de deplină siguranță rutieră și cu respectarea prevederilor legale privind protecția muncii.

Articolul 9

(1) În cazul imobilizării vehiculelor, dacă respectivul contravenient nu înlătură deficiențele constatate astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale pentru continuarea transportului/deplasării în perioada aferentă activității de control în trafic, conform programului de control din ziua respectivă, personalul A.R.R. va proceda la ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la momentul în care contravenientul va face dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării. În acest caz, personalul A.R.R. îi aduce la cunoștință conducătorului auto adresa și programul de funcționare ale agenției teritoriale din care face parte.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), conducătorul auto sau reprezentantul legal al operatorului/întreprinderii de transport care deține vehiculul imobilizat are obligația de a se deplasa la sediul agenției teritoriale din care face parte personalul A.R.R. care a aplicat măsura imobilizării, pentru a face dovada că îndeplinește condițiile legale pentru continuarea transportului/deplasării. Dacă documentele prezentate sunt insuficiente pentru a face dovada îndeplinirii condițiilor legale, atunci personalul A.R.R. se deplasează la locul imobilizării, în vederea constatării îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării.

(3) Plăcuțele de înmatriculare se rețin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, pe care le semnează personalul cu atribuții de control și conducătorul auto. În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze și/sau să primească un exemplar, agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal. Pe exemplarul procesului-verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare care se păstrează de către agentul constatator se consemnează și returnarea acestora.

Articolul 10

Vehiculele a căror copie conformă se suspendă în momentul controlului nu pot să continue operațiunea de transport. Personalul A.R.R. va înmâna conducătorului auto o dovadă prin care i se permite deplasarea vehiculului a cărui copie conformă a fost suspendată, fără încărcătură, de la locul controlului spre sediul social/punctul de lucru al operatorului/întreprinderii de transport deținătoare. Valabilitatea dovezii este de maximum 3 zile. Încărcătura vehiculului a cărui copie conformă a fost suspendată poate fi transportată numai cu un alt vehicul care îndeplinește condițiile legale.

Articolul 11

A.R.R. și C.N.A.D.N.R. - S.A. vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 12

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 aprilie 2010.

Ministrul transporturilor

și infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

București, 20 aprilie 2010.

Nr. 311.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.