HOTĂRÂRE nr. 408 din 28 aprilie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010
Intrat în vigoare
30.04.2010
Forma consolidată din
30.04.2010
Cuprins

privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 4 lit. s) pct. 13 și al art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, se stabilește o acciză redusă de 21,00 euro/1.000 litri.

(2) Diferența dintre acciza standard și acciza redusă potrivit alin. (1) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

(3) Ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare se aplică pentru cantitățile maxime de motorină achiziționate și utilizate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la 31 decembrie 2012.

Articolul 2

(1) Ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare se aplică pentru o cantitate totală anuală de motorină de maximum 700.646 mii litri.

(2) Cantitățile maxime anuale de motorină pentru care se acordă ajutorul de stat sub formă de rambursare, defalcate pentru sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Diferența dintre acciza standard, prevăzută la titlul VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și acciza redusă, prevăzută la art. 1, se determină în lei pe baza cursului de schimb valutar utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii.

Articolul 4

Prevederile prezentei hotărâri se aplică beneficiarilor prevăzuți în cuprinsul dispozițiilor art. 3 lit. a)-d) și art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010.

Articolul 5

(1) Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare către beneficiarii prevăzuți la art. 4 și reprezintă diferența de acciză calculată conform prevederilor art. 3, în limita cantităților prevăzute la art. 2.

(2) Cu ocazia fiecărei aprovizionări cu motorină, beneficiarii vor solicita documentele fiscale de vânzare (facturi fiscale) emise de furnizori pe numele beneficiarilor.

(3) Beneficiază de ajutor de stat în temeiul prezentei scheme orice solicitant care depune la autoritatea responsabilă de administrarea schemei, respectiv centrele județene/centrele locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, o cerere de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare, autoritatea competentă confirmând în scris, sub rezerva unor verificări ulterioare, acordul pentru finanțare solicitat. Cererea va conține cel puțin informații cu privire la suprafețele de teren, inclusiv pe structura de culturi și/sau efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase, pe care le exploatează și/sau lucrările de îmbunătățiri funciare pe care le execută, în anul calendaristic pentru care se solicită acordarea ajutorului de stat.

(4) Beneficiarii prevăzuți la art. 4, pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare, solicită în baza unor cereri adresate Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin centrele județene/centrele locale, după caz, determinarea trimestrială a cantităților de motorină pentru care se aplică ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare.

(5) Pentru a beneficia de ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare, cererile se depun până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate aferente trimestrului respectiv, precum și de documentele fiscale prevăzute la alin. (2).

(6) Pe baza solicitărilor formulate de către beneficiari, centrele județene analizează cererile, determină cantitățile de motorină pentru care se aplică ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare și transmit către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură situațiile centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantităților de motorină determinate.

(7) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură întocmește și transmite la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantităților de motorină achiziționate.

(8) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după primirea situației centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantităților de motorină achiziționate, stabilește prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, cantitățile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 6

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în calitate de autoritate responsabilă de administrarea schemei de ajutor de stat prevăzută de prezenta hotărâre, elaborează procedurile specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Articolul 8

(1) Utilizarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sub formă de rambursare, în alte scopuri decât pentru cele prevăzute în prezenta hotărâre, sau vânzarea acesteia atrage obligația beneficiarului la plata sumelor primite ca ajutor de stat acordat sub formă de rambursare, cu aplicarea prevederilor art. 13-17 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010.

(2) Fapta prevăzută la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Articolul 9

Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 8 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care au obligația de a verifica modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 11

Prezenta hotărâre este în conformitate cu prevederile art. 8 al Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 283 din 31 octombrie 2003, cu modificările ulterioare, precum și cu prevederile art. 1 alin. (2) al Directivei 95/60/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1995 privind marcarea fiscală a motorinei și a kerosenului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 291 din 6 decembrie 1995.

Articolul 12

Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul agriculturii

și dezvoltării rurale,

Mihail Dumitru

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Șeful Departamentului

pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu

București, 28 aprilie 2010.

Nr. 408.

Anexa

Nr. crt. Specificare Necesarul maxim de motorină - mii litri - I. Sectorul vegetal 597.226 II. Sectorul zootehnic 99.720 III. Sectorul îmbunătățiri funciare 3.700 TOTAL: 700.646 Specificare Consum specific (U.M.) Sectorul vegetal Cereale 78 litri/ha Orez 96 litri/ha Leguminoase boabe 78 litri/ha Oleaginoase 78 litri/ha Cartof 150 litri/ha Sfeclă de zahăr 139 litri/ha Tutun și hamei 140 litri/ha Plante medicinale și aromatice 100 litri/ha Legume cultivate în câmp 148 litri/ha Pepeni verzi și galbeni 150 litri/ha Flori și plante ornamentale 100 litri/ha Pășuni naturale, fânețe naturale, pajiști temporare 30 litri/ha Plante de nutreț + însilozare 130 litri/ha Livezi 130 litri/ha Căpșun, alți arbuști fructiferi 65 litri/ha Viță-de-vie 125 litri/ha Teren în pregătire pentru livezi, vii, pentru alte culturi permanente 150 litri/ha Pepiniere pomicole, pepiniere viticole, plantații portaltoi, altele 40 litri/ha Sectorul zootehnic Păsări 39 litri/UVM Porc 6 litri/UVM Bovine 56 litri/UVM Ovine, caprine 6,75 litri/UVM Albine și viermi de mătase 18 litri/ familie/cutie Îmbunătățiri funciare*) Instalații de irigat acționate cu motoare termice 50 litri/ 1.000 mc apă

Cantitățile maxime anuale de motorină pentru care se acordă

ajutorul de stat sub formă de rambursare, defalcate pentru

sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare

------------

Notă *) Consumul specific pentru alte lucrări de îmbunătățiri funciare se aprobă prin ordinul prevăzut la art. 6.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.