privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 40/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 40/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexele nr. 1-3*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexele nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Finanțarea obiectivului de investiții ai cărui indicatori tehnico-economici se modifică potrivit art. I se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexe, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ministrul dezvoltării regionale și turismului,
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 28 aprilie 2010.