NORME METODOLOGICE din 22 aprilie 2010

NORMĂ Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 3 mai 2010
Intrat în vigoare
03.05.2010
Forma consolidată din
22.11.2010

Notă *) Aprobate prin ORDINUL nr. 97 din 22 aprilie 2010 , publicat în Monitorul Oficial nr. 288 din 3 mai 2010.

Articolul 1

(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare M.A.D.R., gestionează sumele alocate temporar din venituri din privatizare potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 279/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe prin contul de disponibil deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București - 54.04.03.31 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând prefinanțare și fonduri în cazul indisponibilităților temporare F.E.G.A.", cod IBAN RO51TREZ70054040331xxxxx, CUI 4221187.

(2) M.A.D.R. virează sumele încasate potrivit prevederilor alin. (1) în contul 54.04.03.31 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând prefinanțare și fonduri în cazul indisponibilităților temporare F.E.G.A.", cod IBAN RO51TREZ70054040331xxxxx, CUI 16517187 deschis pe numele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București. Din sumele astfel încasate A.P.I.A. efectuează plățile corespunzătoare în conturile beneficiarilor schemelor de plată.

Articolul 2

(1) A.P.I.A., ca autoritate responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe și a măsurilor de piață și intervenție pentru agricultură, având ca sursă de finanțare Fondul European de Garantare Agricolă, centralizează cererile de plată depuse de beneficiari, iar după verificarea și certificarea acestora, solicită M.A.D.R. sumele necesare efectuării plăților, conform anexei nr. 1. A.P.I.A. transmite această solicitare, spre știință, Ministerului Finanțelor Publice - Direcția generală de trezorerie și datorie publică.

(la 22-11-2010, Alineatul (1) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 238 din 25 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010 )

(2) Ministerul Finanțelor Publice, denumit în continuare M.F.P., virează sumele, eșalonat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data fiecărei solicitări a M.A.D.R., până la concurența sumei de 1.400.000 mii lei, în contul M.A.D.R. prevăzut la art. 1 alin. (1).

(3) M.A.D.R., prin Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene, denumită în continuare D.G.B.F.F.E., virează sumele în contul A.P.I.A., prevăzut la art. 1 alin. (2), în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii acestora de la M.F.P.

(4) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 279/2010, M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., are obligația să vireze echivalentul în lei al sumelor încasate de la Comisia Europeană în contul deschis pe numele acestuia la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București - 54.04.01.31 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile F.E.G.A.", cod IBAN RO35TREZ70054040131xxxxx, CUI 4221187.

(5) În cadrul aceluiași termen de 5 zile, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 279/2010, sumele încasate în contul prevăzut la alin. (4) se virează în contul 65.01.01 "Decontări în contul trezoreriei centrale - operațiuni proprii", cod IBAN RO24TREZ999650101xxxxxxx, deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, CUI 8609468, în scopul reconstituirii veniturilor din privatizare din contul curent general al Trezoreriei Statului, până la incidența sumei acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 279/2010.

(6) M.A.D.R. transmite lunar M.F.P. - Direcția generală de trezorerie și datorie publică, în termen de 10 zile calendaristice de la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, modul de utilizare a sumelor alocate, conform anexei nr. 2.

(7) A.P.I.A. transmite lunar M.F.P. - Direcția generală de trezorerie și datorie publică previziuni pe cel puțin 3 luni privind plățile ce se vor efectua din suma de 1.400.000 mii lei.

Articolul 3

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa nr. 1

Nr. crt. Denumirea schemei de plată Suma 1. Schema de plată directă unică pe suprafață 2. Schema de plată pentru culturi energetice 3. Schema de plată separată pentru zahăr 4. Măsuri de piață și intervenție TOTAL:

la normele metodologice

AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Nr. ............/.....................

SOLICITARE DE FONDURI

conform Hotărârii Guvernului nr. 279/2010 privind reglementarea

unor măsuri financiare temporare pentru stimularea

gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente

schemelor de plăți directe și pentru

măsuri de piață și intervenție în agricultură

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene

În atenția domnului director general

Vă transmitem alăturat situația centralizatoare în vederea virării sumelor necesare efectuării cheltuielilor aferente schemelor de plată implicate în derularea Fondului European de Garantare Agricolă, conform Hotărârii Guvernului nr. 279/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe și pentru măsuri de piață și intervenție în agricultură, cu modificările ulterioare, în sumă totală de ...................... lei.

lei

Director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

...............................................................

(la 22-11-2010, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 238 din 25 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010 )

Anexa nr. 2

Nr. crt. Denumirea schemei de plată Sume alocate Sume plătite Sume neutili- zate 1. Schema de plată directă unică pe suprafață 2. Schema de plată pentru culturi energetice 3. Schema de plată separată pentru zahăr 4. Măsuri de piață și intervenție TOTAL:

la normele metodologice

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene

Nr. .........../....................

SITUAȚIA

utilizării sumelor alocate conform Hotărârii Guvernului nr. 279/2010

privind reglementarea unor măsuri financiare temporare

pentru stimularea gradului de absorbție a

fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de

plăți directe și pentru măsuri de piață și intervenție în agricultură,

pentru luna .............. 2010

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

Direcția generală de trezorerie și datorie publică

În atenția domnului director general

lei

Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene

Director general,

...........................

(semnătura și ștampila)

(la 22-11-2010, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 238 din 25 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010 )

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.