ORDIN nr. 3.743 din 30 aprilie 2010

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 12 mai 2010
Intrat în vigoare
12.05.2010
Forma consolidată din
09.06.2010

În baza Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă calendarul sesiunii speciale de bacalaureat 2010 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaționale. Calendarul este cuprins în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Sesiunea specială de bacalaureat pentru elevii participanți la loturile de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale se va desfășura la Colegiul Național Vocațional "Nicolae Titulescu" din Slatina, județul Olt.

Articolul 3

Lista nominală a candidaților care pot participa la examenul de bacalaureat, sesiunea specială 2010, este cuprinsă în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Comisia pentru examenul de bacalaureat 2010, sesiunea specială menționată la art. 1, se numește de către Inspectoratul Școlar al Județului Olt. Se numește ca președinte al acestei comisii profesor universitar doctor Marin Ionică de la Facultatea de Științe Economice, Universitatea din Pitești.

Articolul 5

Examenul se desfășoară pe baza Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2010, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării, interimar, nr. 5.507/2009 privind aprobarea Calendarului examenului de bacalaureat - 2010, a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2010, precum și a Atribuțiilor membrilor comisiilor de bacalaureat. Disciplinele la care se susține examenul de bacalaureat și programele de examen sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării, interimar, nr. 5.508/2009 privind disciplinele și programele pentru examenul de bacalaureat - 2010.

Articolul 6

Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală învățământ în limbile minorităților, relația cu Parlamentul și sindicatele, Direcția generală economic, finanțe, Centrul Național de Evaluare și Examinare, Inspectoratul Școlar al Județului Olt, conducerea Colegiului Național Vocațional "Nicolae Titulescu" duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu

București, 30 aprilie 2010.

Nr. 3.743.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.