ORDIN nr. 361 din 26 aprilie 2010

ORDIN Inspec?ia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune ?i Instala?iilor de Ridicat
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 13 mai 2010
Intrat în vigoare
12.06.2010
Forma consolidată din
12.06.2010

privind transmiterea on-line la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a rapoartelor de monitorizare a ascensoarelor

Ținând cont de prevederile Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, cu modificările și completările ulterioare,

în vederea preîntâmpinării accidentelor la ascensoarele vechi aflate în exploatare, ținând cont de gradul înalt de uzură, fiind necesare intervenții frecvente ale personalului de specialitate,

ca urmare a implementării în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a unei soluții informatice (S.I.G.I. - Sistem integrat de gestiune ISCIR) capabile să gestioneze și să centralizeze informațiile necesare urmăririi detaliilor tehnice ale instalațiilor aflate în evidențele ISCIR, cât și pentru o mai bună monitorizare a reparațiilor, operațiilor de întreținere și a reviziilor efectuate ascensoarelor de către societățile autorizate ISCIR,

inspectorul de stat șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat emite prezentul ordin.

Articolul 1

Toate societățile autorizate de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) pentru reparație, întreținere și revizii conform Prescripției tehnice R6 vor transmite on-line inspecțiilor teritoriale ISCIR datele din anexa nr. 1.

Articolul 2

Pentru respectarea prevederilor art. 1, societățile autorizate vor folosi soluții tehnice compatibile cu sistemele software ISCIR care să permită transmiterea rapoartelor de monitorizare, ce vor fi centralizate atât la nivelul inspecțiilor teritoriale, cât și la nivelul ISCIR.

Articolul 3

Orice schimbare, modificare, intervenție sau control periodic de supraveghere la ascensoare va fi raportată electronic, în formatul adecvat, către inspecțiile teritoriale, într-un termen de maximum 24 de ore de la finalizare.

Articolul 4

Personalul de specialitate care efectuează periodic controale de supraveghere a ascensoarelor, conform cerințelor Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 528/2006 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 577/2002 privind aprobarea Prescripției tehnice R6-2002, ediția 1, "Cerințe tehnice privind montarea, punerea în funcțiune, exploatarea, repararea și verificarea tehnică a ascensoarelor electrice și hidraulice de persoane și/sau de materiale", va avea responsabilitățile din anexa nr. 2.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 6

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Inspectorul de stat șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor,

Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat,

Mircea Vasile Zegrean

București, 26 aprilie 2010.

Nr. 361.

Anexa 1

Nr. crt.Denumire societateNr. autorizație ISCIRValabilitate autorizație societateAscensoare în întreținereObservațiiTermen de verificareTip constructiv ascensor Nr. autorizație ISCIR Deținător ElectricHidraulicAn fabricație Asociație locatari/ proprietari []Adresă Clădire publică (guvern, ministere, hotel, spital, magazine, facultăți) [] LocalitateStr.Nr.ScarăSector/ județ Ascensoare în întreținereEvidența respectării Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 528/2006 Nr. autorizație ISCIRDeținătorAnul 2010Anul 2011 Asociație locatari/ proprietari [ ]AdresăVIVIIVIIIIXXXIXIIIIIIIIIVVVIVIIVIIIIXXXIXII *) Clădire publică (guvern, ministere, hotel, spital, magazine, facultăți) [ ] LocalitateStr.Nr.ScarăSector/ județ Exemplu: Anul 2010 v VI Data controluluiNume, prenume persoană desemnatăDecizieData remedieriiCauza opririiNume, prenume echipa care a efectuat intervenția Admis [ ]Respins [ ]*) Componente de securitate ascensorComponente mecanice ascensorComponente electrice/ electronice ascensorCabină ascensorUși ascensorTrolii/ Grupuri de pompare ascensor 1. Dispozitive de zăvorâre a ușilor de palier1. Roți de fricțiune1. Cutie de comandă palier1. Cutie de comandă cabină1. Uși manuale de palier/cabină:Trolii: 2. Roți de deviere- cu o viteză; 3. Cabluri de tracțiune2. Cutie de legături electrice cu borne2. Cutie de revizie- batante;- cu două viteze; 2. Paracăzătoare3. Cântar pod mobil/cântar electronic- pliabile;- cu viteză variabilă (VVVF). 3. Limitatoare de viteză4. Glisiere3. Cabluri flexibile, șir de cleme cu conectare rapidă (tip mufă)- culisante; 5. Console- tip grilă.1. Motoare electrice 4. Tampoane:6. Selector:4. Barieră cu fotocelule2. Uși semiautomate de palier/cabină2. Frâne (saboți de frână, electromagneți de frână) a) tampoane cu înmagazinarea energiei:- roată selector; - lanț selector;4. Afișor/display poziție palier5. Afișor/display poziție cabină3. Uși automate de palier/cabină: - contacte Omega.3. Reductoare. - neliniare;7. Limitatoare cu rolă pentru contact sfârșit cursă (finit)5. Traductori de poziție:6. Sonerie alarmă- cu deschidere centrală/laterală;..................... - cu amortizarea mișcării de revenire;7. Echipament de comunicație bidirecțional1. Grupuri de pompare (centraline): - monostabil;- cu un canat/cu mai multe canate. b) tampoane cu disiparea energiei.- bistabil.- rezervor (tanc) ulei; 6. Întrerupător puț8. Montanți cabină....................... 5. Dispozitive de securitate montate pe circuitele hidraulice pentru împiedicarea căderii cabinei la ascensoarele hidraulice (valve de ruptură)7. Buton de oprire urgență puț9. Tiranți cu arc (suspensie cabină)4. Amortizoare uși palier manuale/ semiautomate- pompă hidraulică; - electrovalve. 8. Aparat electric panou de comandă:10. Patine2. Pistoane hidraulice 11. Ungătoare5. Came mobile pentru uși manuale/ semiautomate3. Racorduri/furtunuri flexibile - întrerupătoare tripolare; - relee;6. Operator uși automate cabină: - contactoare; 6. Contacte electrice de securitate.- transformatoare;- motor uși cabină; - punți redresoare;- mecanism deschidere uși cabină; - bobine; - rezistoare; - siguranțe fuzibile;- invertor uși cabină. - bloc relee termice.7. Mecanism deschidere uși automate palier 9. Plăci de comandă electronice cu μ-procesor 10. Invertoare de frecvență pentru comanda troliu ascensor Nr. crt.Descrierea operațiilor efectuateDacă este îndeplinită cerințaMetode de control aplicateRVTA DaNuN/AVizualTestatMăsuratNumelePrenumeleData efectuării controlului 1.Identificarea ascensorului 1.1.▪ Verificarea plăcii de timbru și existența marcajelor CE:[][][][][][] Denumirea producătorului:.................. Model: .................... Tip: .......... Serie de fabricație: ...................... An fabricație: ............................ Qnom. (sarcina nominală) = ............. kg Nr. persoane: ............................. Nr. stații = .............................. Nr. accese = .............................. cu 1 viteză: V nom. = .......... m/s; cu două viteze: V nom./redusă = .........../........ m/s; cu viteză variabilă 1.2.▪ Verificarea inscripționărilor de avertizare/salvare[][][][][][] 2.Inspecția tehnică 2.1.- cartea tehnică a ascensorului[][][][][][] - dacă este asigurată mentenanța de un întreținător autorizat de IT ISCIR[][][][][][] - dacă personalul de manevrare este instruit[][][][][][] - modul de pregătire al ascensorului pentru inspecția tehnică[][][][][][] 2.2.Efectuarea inspecției 2.2.1.▪ Verificarea componentelor de securitate (identificare): - dispozitive de zăvorâre a ușilor de palier - ... buc.[][][][][][] - paracăzătoare - ............. buc.[][][][][][] - limitatoare de viteză - ................ buc.[][][][][][] - limitatoare de sfârșit de cursă - ...... buc.[][][][][][] - tampoane hidraulice - ...... buc.[][][][][][] - valve de ruptură (supape de reținere a fluidului) - ......... buc.[][][][][][] - contacte electrice de securitate (întreruptor de securitate) ....... buc.[][][][][][] 2.2.2.▪ Verificări funcționale Ascensoare noi - verificarea dispozitivelor de zăvorâre a ușilor de palier[][][][][][] - verificarea dispozitivelor electrice de securitate (contacți, întreruptori etc.)[][][][][][] - încercarea dispozitivelor (limitatoarelor) de securitate de sfârșit de cursă[][][][][][] - verificarea aderenței[][][][][][] - verificarea limitatorului de viteză[][][][][][] - încercarea paracăzătoarelor contragreutății[][][][][][] - verificarea dispozitivului de alarmare[][][][][][] - verificarea sistemului de iluminare de urgență[][][][][][] - verificarea limitării cursei pistonului[][][][][][] - verificarea presiunii la sarcina maximă[][][][][][] - verificarea reductorului de debit sau a clapetei de frânare[][][][][][] - verificarea etanșeității[][][][][][] - verificarea limitatorului de timp al menținerii sub tensiune a motorului electric[][][][][][] - verificarea dispozitivului electric de detectare a temperaturii fluidului de lucru[][][][][][] Ascensoare existente (vechi) - nivelarea și oprirea cu precizie[][][][][][] - împrejmuirea neperforată a puțului[][][][][][] - împrejmuirea parțială a puțului[][][][][][] - dispozitivele de zăvorâre pentru ușile de acces la puț și la fundătură[][][][][][] - opririle cabinei când ușa de acces a puțului sau fundăturii este deschisă[][][][][][] - protecția oricăror spații accesibile de sub cabină, de sub contragreutate sau de sub masa de echilibrare[][][][][][] - separarea fundăturii ascensoarelor aflate în același puț[][][][][][] - separarea părților aflate în mișcare ale ascensoarelor montate în același puț[][][][][][] - spațiile de securitate superioare și în fundătura puțului[][][][][][] - accesul în siguranță la fundătura puțului[][][][][][] - dispozitivul de oprire în fundătură și în camera rolelor[][][][][][] - iluminarea adecvată a puțului[][][][][][] - accesul în siguranță în camera troliului și în camera rolelor[][][][][][] - spațiile de siguranță în camera troliului[][][][][][] - iluminarea adecvată în camera troliului și în camera rolelor[][][][][][] - suporții metalici sau cârligele pentru scule de mână în camera troliului și în puț[][][][][][] - dispozitivele de zăvorâre a ușii de palier[][][][][][] - neaccesibilitatea asupra dispozitivelor de zăvorâre a ușii de palier, din afara puțului, de către persoane neautorizate[][][][][][] - închiderea automată a ușilor de palier culisante orizontal[][][][][][] - ușile culisante cu mai multe canaturi[][][][][][] - mișcarea ușilor de cabină cu ușile de palier deschise[][][][][][] - existența șorțului cabinei[][][][][][] - zăvorârea trapei de urgență a cabinei[][][][][][] - iluminarea corespunzătoare în cabină[][][][][][] - iluminatul de urgență în cabină[][][][][][] - protecția în cazul avariei roții de fricțiune, rolelor și roților de lanț[][][][][][] - protecția împotriva căderii cablurilor/ lanțurilor de pe role/roți de lanț[][][][][][] - existența paracăzătoarelor acționate de un limitator de viteză compatibil la ascensoare electrice[][][][][][] - funcționarea corectă a sistemului paracăzător și limitator de viteză compatibil pentru ascensoare electrice[][][][][][] - dispozitivul electric de securitate la sistemul de întindere al cablului limitatorului de viteză[][][][][][] - protecția împotriva depășirii vitezei cabinei la urcare (ascensoare electrice)[][][][][][] - protecția ascensoarelor hidraulice la căderea liberă, coborârea cu viteză excesivă și alunecarea cabinei[][][][][][] - întoarcerea automată a cabinei la nivelul cel mai de jos când un sistem electric antialunecare este uzat[][][][][][] - sistemul de ghidare pentru contragreutate sau masa de echilibrare[][][][][][] - tampoane adecvate sau mijloace alternative[][][][][][] - existența limitatoarelor (finiturilor) de cursă[][][][][][] - distanța orizontală dintre suprafața interioară a puțului și a pragului, a cadrului ușii cabinei sau a marginii ușii culisante a cabinei[][][][][][] - sistemul de operare de urgență pentru ascensoarele electrice[][][][][][] - sistemul de operare de urgență pentru ascensoarele hidraulice[][][][][][] - valva de închidere (de ruptură)[][][][][][] - dispozitivul pentru cablu/lanț moale[][][][][][] - limitatorul pentru durata menținerii motorului sub tensiune[][][][][][] - dispozitivul pentru presiune scăzută în cilindru la ascensoarele hidraulice cu acționare indirectă[][][][][][] - dispozitivul pentru presiune scăzută în cilindru la ascensoarele hidraulice cu acționare directă la care cilindrul nu este fixat rigid de cabină[][][][][][] - protecția împotriva șocurilor electrice (IP2X)[][][][][][] - protecția și marcarea echipamentului electric[][][][][][] - protecția motorului de la troliul ascensorului[][][][][][] - existența întreruptorului principal în camera troliului[][][][][][] - funcționarea în siguranță a ascensorului în cazul inversării fazelor[][][][][][] - comutatorul de revizie pentru operația de inspecție pe puț[][][][][][] - dispozitivul de oprire de pe cabina ascensorului (butonul stop de urgență)[][][][][][] - dispozitivul de alarmă în caz de urgență[][][][][][] - comunicarea directă între cabină și camera troliului[][][][][][] - existența dispozitivului de control al sarcinii (cântar)[][][][][][] 2.2.3.▪ Încercări în gol (fără sarcină) Ascensoare existente (vechi) - funcționarea corespunzătoare a componentelor de securitate ale ascensorului[][][][][][] - funcționarea corespunzătoare a frânei[][][][][][] - funcționarea corespunzătoare a troliului, urmărindu-se, printre altele, producerea de încălziri, pierderi de fluid, vibrații etc.[][][][][][] - funcționarea corespunzătoare a tabloului electric principal etc. din camera mașinii (placă electronică, contactoare, relee, selectoare etc.)[][][][][][] - oprirea cabinei în stații, ținându-se seama de abaterile admise[][][][][][] - componentele electrice de protecție, sub aspectul respectării timpului de declanșare prevăzut de producător[][][][][][] - funcționarea circuitelor electrice de forță, comandă și semnalizare, conform schemelor electrice din documentația tehnică de însoțire[][][][][][] - elementele cinematice și statice ale ascensorului (glisiere, elemente de suspendare, cabină etc.)[][][][][][] 2.2.4.Încercări în sarcină Ascensoare noi ▪ Verificări și încercări cu cabina încărcată cu sarcina nominală la ascensoare electrice și ascensoare hidraulice cu tracțiune indirectă - QCP, RC = Qnom. = ............... kg[][][][][][] - încercarea paracăzătoarelor cabinei (paracăzătoare cu priză instantanee)[][][][][][] - încercarea tampoanelor la ascensoarele electrice și ascensoarele hidraulice cu tracțiune indirectă[][][][][][] ▪ Verificări și încercări cu cabina încărcată cu 125% din sarcina nominală la ascensoarele electrice - QCP, RC = 1,25 x Qnom. = ............... kg[][][][][][] - verificarea și încercarea statică a elementelor suspensiei și a sistemelor de fixare[][][][][][] - verificarea sistemului de frânare[][][][][][] - verificarea aderenței[][][][][][] - încercarea paracăzătoarelor cabinei (paracăzătoare cu frânare progresivă)[][][][][][] Ascensoare vechi ▪ Încercarea statică (cu cabina la stația cea mai de jos, timp = 10 minute) - QCP, RC = 1,5 x Qnom. = ............... kg (la ascensoarele cu tambur și la ascensoarele pentru mărfuri exclusiv cu roată de fricțiune)[][][][][][] - QCP, RC = 2 x Qnom. = ............... kg (la toate tipurile de ascensoare cu roată de fricțiune cu care circulă persoane)[][][][][][] - QCP, RC = 1,5 x Qnom. = ............... kg, timp = 10 minute, P încercare = 0 bar (distribuitorul electrohidraulic pe poziția "zero", cabina situată în poziția limită superioară), coborârea Delta H adm. <= 100 mm - încercarea de etanșeitate[][][][][][] - verificarea alunecării cablurilor de tracțiune în canalele roții de fricțiune[][][][][][] - verificarea rezistenței troliului[][][][][][] - verificarea rezistenței jugului cabinei și a suspensiei aferente[][][][][][] - verificarea frânei[][][][][][] ▪ Încercarea dinamică - QCP, RC = 1,1 x Qnom. = ............... kg[][][][][][] - verificarea funcționării troliului[][][][][][] - verificarea funcționării motorului de acționare[][][][][][] - verificarea funcționării frânei[][][][][][] - verificarea funcționării elementelor de comandă[][][][][][] - verificarea funcționării dispozitivelor de oprire a cabinei în stații[][][][][][] - verificarea funcționării dispozitivelor de zăvorâre mecanică și electrică a ușilor de palier[][][][][][] - verificarea funcționării contactelor de securitate[][][][][][] - verificarea funcționării sistemelor de semnalizare optică și acustică[][][][][][] - verificarea funcționării limitatorului de viteză[][][][][][] - verificarea funcționării paracăzătoarelor[][][][][][]

Tabel 1 - Evidența ascensoarelor pe întreținători

Tabel 2 - Evidența respectării Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 528/2006 de către întreținători

----------

Notă *) În cazul remedierii, termenul de 14 zile se calculează de la data repunerii în funcțiune (data remedierii).

Tabel 3 - Evidența componentelor și pieselor de schimb pentru ascensoare electrice/hidraulice

Tabel 4 - Evidența verificărilor tehnice efectuate de către personalul tehnic de specialitate responsabil cu verificarea tehnică a ascensoarelor (RVTA) pe fiecare întreținător

Anexa 2

Lista minimă a verificărilor care trebuie efectuate de

către personalul tehnic de specialitate din cadrul echipei

de întreținere

a) verificarea completării cu ulei a băii troliului și a tuturor lagărelor;

b) verificarea stării de uzură a lagărelor și a bunei funcționări a sistemelor de ungere;

c) verificarea umplerii cu unsoare consistentă a ungătoarelor;

d) verificarea îmbinărilor cu șuruburi de la troliu;

e) verificarea gradului de uzură a saboților frânei, verificarea funcționării frânei și reglarea acesteia;

f) verificarea și reglarea inelelor colectoare și a periilor electromotorului, precum și verificarea bunei stări a elementelor din cauciuc de la cuplajul elastic al troliului;

g) verificarea și reglarea strângerii rulmentului axial al reductorului melcat;

h) verificarea gradului de uzură a cablurilor de tracțiune a cabinei și contragreutății, a cablului limitatorului de viteză, a cablului și lanțului de la selector;

i) verificarea gresării pieselor supuse frecării (balamale, dispozitive de închidere a ușilor cabinei etc.);

j) verificarea funcționării normale a sistemului electric de forță, comandă și semnalizare;

k) verificarea siguranțelor fuzibile;

l) verificarea funcționării componentelor de securitate în condițiile stabilite de producător;

m) verificarea și reglarea sistemului de demaraj;

n) verificarea și reglarea opririi cabinei în stații;

o) verificarea uniformității întinderii cablurilor de tracțiune și egalizarea acestora;

p) verificarea uzurii ghidajelor (patine, role etc.) cabinei și contragreutății;

q) verificarea gresării glisierelor cabinei și contragreutății. Spălarea glisierelor se va face cel puțin o dată la 3 luni;

r) verificarea sistemului de semnalizare optică și acustică;

s) verificarea lezenei;

t) verificarea stării butonierelor de cabină și palier (înlocuirea butoanelor arse, deformate, blocate mecanic).

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.