pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România,
în temeiul art. 74 lit. d) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor,
ministrul mediului și pădurilor emite prezentul ordin.
Se aprobă Normele metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Răspunderea pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin revine Direcției politici și strategii în silvicultură din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor.
Dosarele depuse în vederea atestării anterior intrării în vigoare a prezentului ordin se analizează pe baza metodologiei în vigoare la data înregistrării cererii.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 88/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 20 februarie 2006, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului și pădurilor,