ORDIN nr. 3.828 din 14 mai 2010

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 25 mai 2010
Intrat în vigoare
25.05.2010
Forma consolidată din
25.05.2010

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 31 martie 2010 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada iulie 2009-martie 2010,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu", cu sediul în municipiul Suceava, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, județul Suceava, pentru nivelul de învățământ "liceal", profilul "servicii", domeniul "economic", calificarea profesională "tehnician în activități economice", limba de predare "română", forma de învățământ "zi/frecvență redusă".

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2010-2011.

Articolul 3

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava revine fondatorilor.

Articolul 4

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 6

Fundația Umanitară "Floare de Colț" Suceava, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Liceul Particular "Virgil Madgearu" din Suceava, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Suceava vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

București, 14 mai 2010.

Nr. 3.828.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.