privind radierea din Registrul general și, implicit, interzicerea desfășurării activității de creditare a Societății Comerciale PLATINUM INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ - S.A.
Având în vedere cele consemnate în Nota nr. IV/5/2.339 din data de 9 februarie 2010 privind radierea din Registrul general ținut la Banca Națională a României a instituției financiare nebancare Societatea Comercială PLATINUM INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ - S.A., întocmită în baza constatărilor din Nota înregistrată la Banca Națională a României - Sucursala Municipiului București sub nr. 5.204 din 23 noiembrie 2009,
luând act de faptul că instituția financiară nebancară nu își mai desfășoară activitatea la sediul unde este înregistrată, fără a notifica aceasta Băncii Naționale a României, contrar prevederilor art. 40 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare,
fapte ce intră sub incidența prevederilor art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare,
în temeiul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 93/2009 și ale Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința din data de 24 februarie 2010, hotărăște:
Radierea din Registrul general și, implicit, interzicerea desfășurării activității de creditare a Societății Comerciale PLATINUM INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ - S.A., cu sediul în municipiul București, Splaiul Unirii nr. 4TR.3, bl. B3, ap. BIR6.1, sectorul 4, înregistrată la oficiul registrului comerțului sub nr. J40/23815/2007, având codul unic de înregistrare nr. 22949732, înscrisă în Registrul general ținut la Banca Națională a României, secțiunea k) - "Activități multiple de creditare", sub nr. RG-PJR-41-110226/15.04.2008.
Societatea Comercială PLATINUM INSTITUȚIE FINANCIARĂ NEBANCARĂ - S.A. are drept de contestație la Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.
Președintele Consiliului de administrație
al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu