ORDIN nr. 385 din 19 mai 2010

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 31 mai 2010
Intrat în vigoare
30.06.2010
Forma consolidată din
30.06.2010

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) pct. (îi) din anexa nr. 1 "Regulament de organizare și funcționare al Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR" la anexa nr. 1 "Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Feroviare Române - AFER" la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:

Articolul I

Instrucțiunile privind revizia tehnică și întreținerea vagoanelor în exploatare nr. 250, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.817/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.039 și 1.039 bis din 23 noiembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) în stațiile frontieră de stat, pentru trenurile de marfă.

2. La articolul 6, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Lucrările și verificările obligatorii care trebuie efectuate și asigurate de către revizorii tehnici de vagoane în cadrul reviziei tehnice la compunere sunt următoarele:

3. La articolul 9 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) în stațiile frontieră de stat, pentru trenurile de marfă.

4. La articolul 10 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) în stațiile frontieră de stat la trenurile de călători.

5. La articolul 10, partea introductivă a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Lucrările și verificările obligatorii care trebuie efectuate și asigurate de către revizorii tehnici de vagoane în cadrul reviziei tehnice în tranzit sunt următoarele:

6. La articolul 11, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

(8) În cuprinsul articolelor care reglementează revizia tehnică în tranzit a trenurilor, prin asigurare se înțelege că lucrările respective sunt executate de către electricieni, montatori sau ungători de vagoane din echipa complexă, sub supravegherea revizorului tehnic de vagoane care răspunde de calitatea acestor lucrări.

7. La articolul 45 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) în trenurile de călători care circulă cu viteze mai mari de 140 km/h se admite introducerea vagoanelor cu schimbător de regim «G-P-R-Mg» sau «P-R-Mg», având maneta schimbătorului de regim pe poziția «R-Mg» sau «Mg», cu condiția realizării procentului de masă frânată stabilit în livretul de mers.

Articolul II

Autoritatea Feroviară Română - AFER, Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă"-S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" - S.A., gestionarii de infrastructură feroviară și operatorii de transport feroviar licențiați vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

Ministrul transporturilor și infrastructurii, Radu Mircea Berceanu

București, 19 mai 2010.

Nr. 385.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.