HOTĂRÂRE nr. 485 din 19 mai 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 3 iunie 2010
Intrat în vigoare
03.06.2010
Forma consolidată din
03.06.2010

privind aprobarea achiziționării de vaccin împotriva tuberculozei BCG prin Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 14 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă achiziționarea de vaccin împotriva tuberculozei BCG de către Ministerul Sănătății prin Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF, în cantitate de 1.000.000 de doze, prin încheierea unui contract de furnizare, în vederea asigurării imunizării specifice a copiilor eligibili din România în anul 2010.

Articolul 2

Costurile determinate de achiziționarea vaccinului împotriva tuberculozei în valoare totală de 81.732,50 USD se achită în lei, la cursul de schimb din ziua efectuării plății, din fondurile aprobate în bugetul Ministerului Sănătății pe anul 2010 pentru Programul național de imunizare, din cadrul programelor naționale privind bolile transmisibile aprobate în condițiile legii.

Articolul 3

(1) Costurile prevăzute la art. 2 includ atât valoarea totală a cantității de vaccin achiziționate, cât și cheltuielile determinate de transport, manipulare, asigurare și cheltuieli neprevăzute.

(2) Sumele neutilizate pentru destinațiile menționate la alin. (1) vor fi realocate Programului național de imunizare pentru anul curent.

Articolul 4

Se autorizează Ministerul Sănătății să efectueze plata în avans a 30% din valoarea totală a achiziției către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF, iar diferența va fi plătită după recepționarea cantității totale de vaccin împotriva tuberculozei BCG.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Președintele Autorității Naționale pentru

Reglementarea și Monitorizarea

Achizițiilor Publice,

Cristina Trăilă

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 19 mai 2010.

Nr. 485.

__________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.