Articolul UNIC
Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La capitolul II, după secțiunea a 5-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 5^1-a, cu următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a 5^1-a
Cazurile de neconstituționalitate și solicitările de reexaminare formulate de către Președintele României"
2. Articolul 134 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 134. - (1) În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituția României, republicată, și în situația în care Camera Deputaților a fost prima Cameră sesizată, Biroul permanent, în prima sa ședință care are loc după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină și imunități și comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau propunerea legislativă în vederea reexaminării prevederilor declarate neconstituționale. Aceeași procedură se aplică și pentru cazul în care prevederile respective sunt trimise de la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
(2) Termenul fixat de Biroul permanent pentru întocmirea raportului comun de către comisiile prevăzute la alin. (1) nu va putea fi mai mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu prioritate în ordinea de zi și se dezbate conform prevederilor art. 99-112. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaților va efectua corelările tehnico-legislative necesare. Raportul comisiilor se adoptă cu majoritatea cerută de caracterul ordinar sau organic al inițiativei legislative supuse reexaminării, după caz, iar după adoptare prevederile reexaminate se trimit Senatului, dacă acesta este Cameră decizională.
(3) Reexaminarea textelor declarate neconstituționale se face mai întâi de prima Cameră sesizată."
3. Alineatele (3) și (4) ale articolului 134 devin articolul 134^1, care va avea următorul cuprins:
"Art. 134^1. - (1) În cazul sesizării neconstituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale depuse la Parlament pentru ratificare, potrivit art. 146 lit. b) din Constituția României, republicată, procedura parlamentară se întrerupe și se reia după publicarea deciziei Curții Constituționale.
(2) În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților nu poate ratifica tratatul sau acordul internațional declarat ca fiind neconstituțional."
4. Alineatul (5) al articolului 134 devine articolul 134^2, care va avea următorul cuprins:
"Art. 134^2. - În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, dispozițiile declarate neconstituționale din legi, din regulamente și din ordonanțele aprobate prin lege își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, termen pe durata căruia aceste dispoziții sunt suspendate de drept. În cazul în care Camera Deputaților a fost prima Cameră sesizată, Biroul permanent va sesiza Comisia juridică, de disciplină și imunități și comisia în al cărui domeniu de activitate se încadrează respectivul act normativ în vederea reexaminării textelor și punerii lor în acord cu prevederile Constituției. Textele revizuite se constituie într-o inițiativă legislativă care se distribuie deputaților. După trecerea unui termen de 7 zile, înăuntrul căruia se pot depune amendamente, cele două comisii elaborează, în termen de 5 zile, un raport asupra inițiativei legislative care se supune dezbaterii și adoptării plenului Camerei Deputaților. Inițiativa legislativă se adoptă cu majoritatea cerută de caracterul actului normativ și se trimite Senatului."
5. La articolul 135, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Cererea Președintelui României privind reexaminarea unei legi este de competența comisiei permanente care a fost sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă respectivă; aceasta va întocmi un raport cu privire la obiecțiile din cererea de reexaminare, respectiv la adoptarea sau respingerea acesteia. În cazul în care obiecțiile din cererea de reexaminare sunt acceptate, în totalitate sau în parte, comisia va formula, după caz, propuneri referitoare la textele corespunzătoare."
6. La articolul 135, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Raportul comisiei este distribuit deputaților, care pot depune amendamente cu privire la propunerile formulate de către comisie în termen de 7 zile. Comisia întocmește un raport înlocuitor asupra cererii de reexaminare în termen de 5 zile de la împlinirea termenului pentru depunerea amendamentelor, care cuprinde textele aprobate de către comisie, amendamentele aprobate, precum și pe cele respinse."
7. La articolul 135, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
"(4) În situația în care Camera Deputaților este sesizată cu cererea de reexaminare prevăzută la alin. (1) în calitate de Cameră decizională și în cazul în care nu se întrunește numărul necesar de voturi adoptării raportului cu privire la acceptarea în totalitate sau în parte a cererii de reexaminare, legea se retrimite Președintelui pentru promulgare în forma adoptată inițial de către Parlamentul României.
(5) În cazul în care comisia a înaintat un raport de respingere a solicitării de reexaminare, iar această propunere nu întrunește numărul de voturi necesar adoptării în ședința de vot final, raportul se restituie comisiei pentru întocmirea unui nou raport."
Această hotărâre a fost adoptată în ședința Camerei Deputaților din data de 26 mai 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
București, 26 mai 2010.
Nr. 14.
-------