ORDIN nr. 141 din 29 iunie 2010

ORDIN Ministerul Administra?iei ?i Internelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 7 iulie 2010
Intrat în vigoare
07.07.2010
Forma consolidată din
07.07.2010
Cuprins

privind acordarea celui de-al patrulea titlu de parc industrial Societății Comerciale "Ploiești Industrial Parc" - S.A.

Având în vedere prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 264/2002,

constatând, sub rezerva rezultatelor verificării de detaliu, că proiectul depus îndeplinește, în principiu, condițiile de eligibilitate stabilite în schema de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, aprobată prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 296/2007,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației și internelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se acordă cel de-al patrulea titlu de parc industrial Societății Comerciale "Ploiești Industrial Parc" - S.A., denumită în continuare societate-administrator, având cod unic de înregistrare 14380546 și sediul social în municipiul Ploiești, Str. Sferei nr. 1, județul Prahova, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.

Articolul 2

Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Ciorani, județul Prahova;

b) are o suprafață de 45 ha;

c) este înscris în cartea funciară a comunei Ciorani cu nr. 1.749 la numărul cadastral 10.168.

Articolul 3

Titlul de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, pe perioada de existență a societății-administrator, în condițiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislația în vigoare.

Articolul 4

Societatea-administrator transmite Ministerului Administrației și Internelor rapoarte semestriale privind activitățile realizate în parcul industrial.

Articolul 5

În baza titlului acordat potrivit prezentului ordin, societatea-administrator și societățile comerciale localizate în parcul industrial din comuna Ciorani, județul Prahova, administrat de societatea-administrator, pot beneficia de ajutor de stat regional pentru investițiile realizate în parcul industrial, în situația îndeplinirii condițiilor stipulate în:

a) Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din Tratat;

b) Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale.

Articolul 6

Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial, potrivit prezentului ordin, este comuna Ciorani, județul Prahova.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administrației

și internelor,

Vasile Blaga

București, 29 iunie 2010.

Nr. 141.

Anexă

Parc industrial Ciorani

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.