ORDIN nr. 1.996 din 16 iulie 2010

ORDIN Ministerul Finan?elor Publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 26 iulie 2010
Intrat în vigoare
26.07.2010
Forma consolidată din
26.07.2010

pentru modificarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 500/2007

În baza prevederilor art. 157 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

La articolul 2 din Normele privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 500/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2007, cu modificările ulterioare, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) au realizat în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 125^2 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puțin 100 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;".

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 16 iulie 2010.

Nr. 1.996.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.