privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor aparținătoare victimelor incendiului survenit la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgență familiilor aparținătoare victimelor incendiului survenit la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu".
(2) Cuantumul ajutoarelor prevăzute la alin. (1) se stabilește după cum urmează:
a) câte 5.000 lei pentru fiecare persoană decedată;
b) câte 3.000 lei pentru fiecare persoană grav afectată.
(1) Sumele care se acordă cu titlu de ajutoare de urgență potrivit prevederilor prezentei hotărâri vor fi ridicate de către un membru al familiei cu capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile stabilit prin anchetele sociale efectuate de agențiile județene pentru prestații sociale în a căror rază teritorială locuiesc familiile persoanelor decedate.
(2) Ajutoarele prevăzute la art. 1 se suportă din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pe anul 2010.
Ajutoarele de urgență se acordă în baza aprobării ministrului muncii, familiei și protecției sociale, pe măsură ce sunt primite anchetele sociale efectuate de agențiile județene pentru prestații sociale în a căror rază teritorială locuiesc familiile persoanelor decedate, care vor efectua și plata acestora.
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 18 august 2010.