HOTĂRÂRE nr. 777 din 28 iulie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 20 august 2010
Intrat în vigoare
20.08.2010
Forma consolidată din
20.08.2010

privind aprobarea stemei orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se aprobă stema orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

București, 28 iulie 2010.

Nr. 777.

Anexa 1

STEMA

orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu

Anexa 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei orașului Ocna Sibiului,

județul Sibiu

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1, stema orașului Ocna Sibiului se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat, negru cu argint, având în centru un alt scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În cartierele 1 și 4 ale scutului din centru, în câmp argintiu, se află câte două ciocane de miner negre.

În cartierele 2 și 3 ale scutului din centru, în câmp negru, se află câte un cristal de sare de argint.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu 3 turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate

Ciocanele de miner și cristalele de sare simbolizează vechea ocupație a locuitorilor, extracția și prelucrarea sării.

Coroana murală de argint cu 3 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.