(1) În vederea organizării și desfășurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante, cu minimum 5 zile înainte de publicarea anunțului, prin act administrativ al conducătorului autorității ori instituției organizatoare a concursului, se constituie comisia de concurs, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor.
(2) Comisiile de concurs se alcătuiesc dintr-un număr impar de persoane, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) cel puțin 2/3 dintre membrii comisiei au funcția cel puțin egală cu cea prevăzută pentru postul scos la concurs;
b) au probitate morală și profesională;
c) nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare, conform legii;
d) nu au calitatea de soț, soție, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu oricare dintre candidați;
e) membrul în comisie, soțul sau soția, după caz, nu are relații ori interese cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidați.
(3) Cel puțin unul dintre membrii fiecărei comisii trebuie să aibă pregătire sau experiență în domeniul funcției aferentă postului pentru care se organizează concurs sau examen.
(4) În cazul în care în unitatea organizatoare nu există specialiști în domeniul de activitate al postului vacant, din comisii pot face parte persoane încadrate în unități similare.
(5) Din comisia de concurs face parte în mod obligatoriu șeful compartimentului în care se află postul vacant pentru care se organizează concurs sau o persoană desemnată de acesta.
(6) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu aceea de membru în comisia de soluționare a contestațiilor.
(7) Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluționare a contestațiilor, are un secretar, numit prin actul administrativ de numire a comisiei.
(8) Secretariatul comisiei de concurs și secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor se asigură, de regulă, de către persoane din cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către persoane cu atribuții în acest domeniu, prevăzute în fișa postului, din cadrul autorității ori instituției publice organizatoare a concursului.
(1) Comisia de concurs are următoarele atribuții:
a) aprobă bibliografia și, după caz, tematica de concurs;
b) cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs, stabilește graficul de desfășurare a concursului/examenului;
c) stabilește tipul probelor și durata acestora;
d) stabilește criteriile de evaluare a performanțelor profesionale individuale, în raport cu cerințele postului, având în vedere principalele criterii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament;
e) stabilește criteriul de departajare a concurenților, în cazul în care se obține aceeași notă finală;
f) având în vedere cerințele înscrise în fișa postului scos la concurs, cu cel mult 24 de ore înainte de susținerea fiecărei probe elaborează subiectele/temele și baremele de notare pentru fiecare probă de concurs sau examen:
g) acordă note pentru fiecare probă;
h) semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei după fiecare etapă de concurs, precum și procesul-verbal final al concursului.
(2) În funcție de gradul de dificultate și de complexitate al subiectelor, comisia de concurs stabilește durata fiecărei probe, fără a depăși limita maximă de 3 ore.
(1) Comisiile de soluționare a contestațiilor sunt formate dintr-un număr impar de membri, dintre care cel puțin un specialist în domeniul de activitate aferent postului scos la concurs.
(2) Comisia de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții:
a) soluționează contestațiile cu privire la rezultatul selecției dosarelor de înscriere formulate de candidați;
b) soluționează contestațiile cu privire la rezultatele probelor scrise.
(3) Hotărârile comisiilor de soluționare a contestațiilor sunt definitive.
Secretarul comisiei de concurs are următoarele atribuții:
a) constituie și gestionează dosarul de concurs;
b) realizează publicitatea concursului, în conformitate cu art. 7 și 8;
c) primește dosarele de înscriere la concurs sau examen ale candidaților, precum și eventualele contestații și asigură înregistrarea la registratura generală a autorității ori instituției, după caz;
d) verifică conformitatea fotocopiilor prezentate cu documentele originale, menționând pe acestea, sub semnătură, expresia "conform cu originalul";
e) redactează și semnează, alături de comisia de examinare, întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia;
f) asigură îndeplinirea condițiilor pentru desfășurarea optimă a concursului/examenului - spații corespunzătoare, papetărie, birotică și alte elemente de logistică necesare, multiplicarea subiectelor, supravegherea candidaților;
g) afișează graficul de desfășurare a concursului și orice alte informații în legătură cu acesta;
h) informează eventualii candidați în legătură cu desfășurarea concursului/examenului;
i) redactează și semnează, alături de comisia de examinare, întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia;
j) transmite documentația pentru a fi întocmite actele necesare încadrării candidatului admis.
Secretarul comisiei de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții:
a) primește contestațiile depuse în termenul legal, pe care le prezintă comisiei de soluționare;
b) informează secretarul comisiei de concurs în legătură cu depunerea contestațiilor și îi solicită documentația aferentă;
c) întocmește procesul-verbal care conține hotărârea comisiei de soluționare a contestațiilor, pe care o transmite secretarului comisiei de concurs;
d) afișează rezultatul comisiei de soluționare a contestațiilor.
(1) Membrii comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor și secretarii acestor comisii, înainte de exercitarea acestei calități, vor da o declarație despre luarea la cunoștință a situațiilor de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c), d) și e).
(2) În cazul în care se constată că unul dintre membri/secretari nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c), d) și e), angajatorul va dispune măsuri de înlocuire a acestuia.