ORDIN nr. 708 din 30 august 2010

ORDIN Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010
Intrat în vigoare
01.09.2010
Forma consolidată din
01.09.2010

pentru completarea Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu

Având în vedere:

- Referatul de aprobare al Direcției generale evaluare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. DGE/SM/1.256/2010;

- Hotărârea Guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010;

- art. 19 din anexa nr. 30 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 265/408/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor:

- art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Articolul I

La articolul 1 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 1 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (10) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:

"(11) În perioada 1 septembrie-30 septembrie 2010, pentru medicamentele din sublista C, secțiunile C1 și C3, metoda de calcul al prețului de referință este prevăzută la alin. (9).

(12) În perioada 1 septembrie-30 septembrie 2010, pentru eficientizarea consumului de medicamente și creșterea accesului asiguraților la tratament conform indicației terapeutice, se vor defini, particulariza și aproba indicatorii pentru implementarea mecanismului cost-volum-rezultat definit și aprobat prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică începând cu data de 1 septembrie 2010.

Președintele Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate,

Nicolae Lucian Duță

București, 30 august 2010.

Nr. 708.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.