pentru aprobarea Protocolului încheiat între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor-urmași ai eroilor martiri, precum și a celor cu părinți care dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în baza prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
- Anexa nr. 3/39 din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 privind aprobarea programelor proprii desfășurate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989,
- prevederile art. 4 alin. (1) lit. d), i) și h) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare,
- procedura internă operațională privind trimiterea în tabere școlare a copiilor-urmași ai eroilor martiri, precum și a celor cu părinți care dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în baza prevederilor Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nr. 91 din 10 septembrie 2009,
- Referatul nr. 18/9005 din 10 iunie 2010 al Serviciului F.C.A.A. privind necesitatea încheierii protocolului între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor-urmași ai eroilor martiri, precum și a celor cu părinți care dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare,
secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 emite prezentul ordin.
Se aprobă Protocolul încheiat între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor-urmași ai eroilor martiri, precum și a celor cu părinți care dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în baza prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
p. Secretarul de stat al Secretariatului de Stat
pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989,
Adrian Viorel Nicolaescu,