HOTĂRÂRE nr. 913 din 25 august 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 8 septembrie 2010
Intrat în vigoare
08.09.2010
Forma consolidată din
08.09.2010
Cuprins

privind trecerea unei părți dintr-un imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Lugoj și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Lugoj, județul Timiș

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea unei părți dintr-un imobil, constituită din construcții și teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Lugoj și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Lugoj, județul Timiș.

Articolul 2

(1) După preluare, partea de imobil prevăzută la art. 1 se utilizează în scopul sistematizării zonei, respectiv construirea, în maximum 3 ani de la preluarea acesteia, de locuințe și funcțiuni complementare spațiilor de locuit, prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, potrivit legislației în vigoare.

(2) Consiliul Local al Municipiului Lugoj va asigura transferarea către Ministerul Apărării Naționale a 55 de locuințe și a terenului aferent acestora, conform legii, din care 30 de locuințe în pavilionul A, construcție existentă, după reabilitarea și transformarea acestuia, și 25 de locuințe realizate potrivit prevederilor alin. (1).

(3) În cazul în care nu se respectă obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2), partea de imobil menționată la art. 1 revine în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Articolul 3

Predarea-preluarea părții din imobil transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul apărării naționale,

Gabriel Oprea

Ministrul administrației

și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul dezvoltării

regionale și turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 25 august 2010.

Nr. 913.

Anexa

*Font 8*Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului Județul Timiș, municipiul Lugoj, Str. Timișorii nr. 124 Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naționale Municipiul Lugoj, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Lugoj - imobil 1252 (parțial) - cod 8.29.09 - nr. M.F. 103522 - Suprafața construită = 1.711 mý - Suprafața desfășurată = 5.092 mý - Suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 53.000 mý

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părții de imobil care trece din domeniul public al statului

și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul

public al municipiului Lugoj și în administrarea

Consiliului Local al Municipiului Lugoj, județul Timiș

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.