În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 23 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 25, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Pentru activitatea de control derulată atât la nivel teritorial, cât și la nivelul municipiului București, prin corpul inspectorilor sociali din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, se utilizează un număr de 47 de autoturisme."
2. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă prezenta hotărâre.
Ministrul muncii, familiei
Ministrul finanțelor publice,
București, 8 septembrie 2010.
Anexa
*Font 7* Nr. crt. Denumirea instituției Tipul mijlocului de transport Parcul normat Consumul lunar de carburanți - litri lună/ mijloc de transport- 1. Administrația centrală a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - activitate de inspecție socială autoturism - cabinet ministru - 1 - cabinet secretar de stat - 2 - cabinet secretar general - 1 - parc comun - 5*) - câte un autoturism la nivelul fiecărui județ și 6 autoturisme la nivelul municipiului București 200 200 200 150 150 2. Organismele intermediare regionale pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" autoturism - câte două pentru fiecare organism 100 3. Agenția Națională pentru Prestații Sociale autoturism - aparat central - 3 - agenții teritoriale de prestații sociale - 85 (câte două pentru fiecare agenție județeană și 3 pentru cea a municipiului București) 150 100
de mijloace de transport și consumul lunar de carburanți
pentru Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
și instituțiile din subordine
Notă *) Din care două autoturisme achiziționate din fonduri comunitare de preaderare destinate activităților specifice Autorității de management pentru programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane".