Articolul I
Normele privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 23/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 23 decembrie 2009, se completează după cum urmează:
1. După articolul 5 se introduc trei noi articole, articolele 5^1-5^3, cu următorul cuprins:
"Art. 5^1. - (1) Înainte de încheierea unui contract de asigurare de viață, asigurătorii sunt obligați să realizeze analiza nevoilor financiare ale clientului, pe baza căreia vor recomanda ulterior o soluție financiară acestuia.
(2) Analiza nevoilor se va face pe baza unui document denumit «Formular de analiză a nevoilor clienților», în cadrul primelor întâlniri cu clientul, înainte de a i se propune acestuia o soluție financiară.
(3) Formularul prevăzut la alin. (2) va fi întocmit în două exemplare și va fi semnat de ambele părți, iar un exemplar va fi înmânat clientului, celălalt rămânând la asigurător. Dacă clientul nu dorește să furnizeze anumite informații, el va trebui să certifice acest lucru sub semnătură.
(4) Pe baza rezultatului analizei, asigurătorii fac o recomandare scrisă clienților, soluția propusă trebuind să fie în concordanță cu acesta.
(5) Prin Formularul de analiză a nevoilor clienților trebuie evaluate cel puțin următoarele informații minimale:
a) datele personale ale clienților și datele despre situația familială, relevante pentru identificarea nevoilor (nume, prenume, adresă de corespondență, adresă de e-mail, număr de telefon, profesie, stare civilă, date despre soț/soție și copii);
b) date despre situația financiară prezentă a clienților (venituri, cheltuieli, venit disponibil);
c) obiectivele financiare pe termen lung ale clienților și prioritizarea lor.
(6) În cazul în care polița oferită este o poliță unit-linked sau index-linked, în vederea evitării asumării prin contractul de asigurare a unui risc mai mare decât toleranța clientului, în Formularul de analiză a nevoilor clienților se va include o secțiune aparte, de determinare a profilului de risc al clientului, pe baza căruia să se facă recomandarea unui tip de contract de asigurare și fond de investiții potrivite profilului de risc rezultat.
Art. 5^2. - (1) Înainte de încheierea unui contract de asigurare de viață, în momentul prezentării unui fond de investiții asociat unei polițe de asigurare de tip unit-linked, clientului îi va fi înmânat prospectul fondului de investiții în care vor fi investite primele de asigurare.
(2) În cadrul prospectului menționat la alin. (1) trebuie prezentate cel puțin următoarele informații minimale:
a) definiții pentru cei mai importanți termeni (activul total al fondului, activul net al fondului, administratorul, benchmark/indice de referință, instrumentele financiare, unitatea de fond, performanța);
b) politica de investiții;
c) benchmark (un standard sau un indice de referință față de care se compară performanța fondului de investiții în care vor fi investite primele de asigurare);
d) limite pe clase de active din care să reiasă profilul de risc;
e) durata de investiție minimă recomandată;
f) nivelul și structura taxelor;
g) garanțiile asigurătorului (detalierea garanțiilor oferite de asigurător sau menționarea absenței acestor garanții; în cazul programelor de investiții care nu oferă garanții se va menționa că asigurătorul nu garantează valoarea investiției sau valoarea primelor plătite și se va face mențiunea că riscul investiției aparține contractantului);
h) o declinare a responsabilității referitoare la garantarea unor performanțe viitoare bazate pe realizările anterioare.
Art. 5^3. - (1) Pentru ca asiguratul să aibă o imagine clară și completă asupra contractului de asigurare, înainte de încheierea unui contract de asigurare de viață asigurătorul trebuie să prezinte o proiecție (evoluția detaliată a contractului), care va fi întocmită în două exemplare și va fi semnată de ambele părți, iar un exemplar va fi înmânat clientului, celălalt rămânând la asigurător.
(2) Proiecția (evoluția detaliată a contractului) va cuprinde cel puțin următoarele informații:
a) detaliile persoanei asigurate (nume, prenume, vârstă, sex);
b) detaliile poliței de asigurare (tip, durată, frecvență de plată);
c) evoluția sumei asigurate;
d) evoluția primelor plătite;
e) evoluția valorii contului (pentru polițele de tip unit-linked)/ evoluția contului de participare la profit (pentru polițele tradiționale);
f) evoluția valorii de răscumpărare;
g) evoluția sumei asigurate reduse;
h) costurile de administrare, care vor fi prezentate separat doar dacă structura costurilor permite acest lucru;
i) în afara scenariului cu 0% randament (valoarea unităților constantă), prezentarea simultană a încă două scenarii de performanță a randamentelor fondurilor de investiții: unul pesimist și unul optimist;
j) o declinare a responsabilității referitoare la garantarea evoluției contractului de asigurare conform proiecției prezentate, în cazul în care nu există garanții."
2. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 12, cu următorul cuprins:
"Art. 12. - Asigurătorii au obligația întocmirii documentelor și furnizării informațiilor menționate la art. 5^1-5^3, în termen de un an de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I."