privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în domeniul public al municipiului Brașov și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brașov, județul Brașov
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă transmiterea unor imobile situate în municipiul Brașov, județul Brașov, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în domeniul public al municipiului Brașov și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brașov, județul Brașov.
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul finanțelor publice,
București, 20 septembrie 2010.
Anexa
*Font 8* Denumirea și locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile imobilului Valoarea de inventar - lei - Număr de inventar, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.705/ 2006 Municipiul Brașov, Str. Fundăturii nr. 2, județul Brașov Statul român și din administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Municipiul Brașov și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brașov Partea din construcție care se transmite: - corp instruire - birouri, laborator, săli cursuri, sală festivă = 250 locuri - clădire cantină = 200 locuri - cămin nefamiliști - S = = 382 mý - centrală termică - 40,1 mý + + atelier - P = 256,90 mý - rampă spălare auto - P = = 20 mý - stație de captare a apei - P = 49,50 mý - castel de apă 200 mc = = 78, 50 mý - decantor INHOFF = 6,30 mý - teren - 0,89 ha - rețele apă - împrejmuiri - platforme - branșamente - drumuri de acces 500.000 200.000 400.000 105.659 104.907 105.042 104.909 104.726
a imobilelor care se transmit din domeniul public
al statului și din administrarea Ministerului Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție în domeniul public al municipiului Brașov
și în administrarea Consiliului Local al Municipiului