Articolul I
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 266/2007 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii la administrațiile finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 6 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La articolul 4, alineatele (3) și (4) vor avea următorul cuprins:
"(3) Lista contribuabililor mijlocii prevăzută la alin. (2) se întocmește anual, până la data de 30 noiembrie, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care administrează contribuabilii mijlocii ce vor fi predați spre administrare altor structuri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, va notifica asupra acestui fapt respectivii contribuabili. Prevederile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(4) Lista nominală a sediilor secundare ale contribuabililor mijlocii prevăzuți la art. 1 se actualizează anual și se publică, până la data de 30 noiembrie, pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice - portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală."